Și dacă ar fi adevărat...

Cibernetica a atins culmile cele mai înalte. Viitorul a început să fie imaginat, frecvent, ca o lume a clonelor, a oamenilor cu implanturi sau jumătate mașini, de cele mai multe ori ca ființe negative. În același timp trecutul "scoate" la iveală tot felul de obiecte, construcții și relatări care aparent nu pot fi ușor explicate. Pământul are trei sau patru miliarde de ani; omul ar putea avea o vechime mai mare decât cea acceptată în general. Biblia a împărțit timpul creației în șapte perioade egale de timp sau "zile ale lui Dumnezeu". Dacă împărțim vârsta Pământului la șapte... am putea "ști" că am apărut, ca specie, cu sute de milioane de ani în urmă. În ultimul timp au apărut informații, aparent de senzație: "omul contemporan cu dinozaurii, acum 250 de milioane de ani" (pentru că s-au descoperit urme umane alături de cele de dinozauri), în America de Sud s-au descoperit desene care reprezentau oameni aflați pe un fel de schele, vânând dinozauri. Poate că nu am fost lipsiți de inteligență în acești ultimi cinci milioane de ani pe care "ni-i pot oferi" antropologii. Dacă i-am crede pe istorici și am accepta ideea omului primitiv, care de abia acum câteva zeci de mii de ani a început să manifeste calități precum creativitatea atunci versetul "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noatră" devine fals - căci milioane de ani am fi fost fără discernământ. Apar însă informații de genul "o zi de al lui Brahma are patru miliarde de ani", iar unii astronomi au ajuns la concluzia că sistemul nostru solar are cinsprezece miliarde sau mai mult. Avem și informațiile lui Raymond Drake (despre dinastiile egiptene de acum 30.000 ani, relatate de un preot al lui On, pe nume Manethon), Simplicius (care a scris de observațiile astronomice ale egiptenilor de acum 630.000 de ani), Berossos (care credea că Dinastiile divine au domnit în Babilon cu 430. 000 de ani înaintea potopului), sau lista regilor sumerieni care au trăit înainte de potop într-un interval de 241.000 de ani. Sumerienii știau și credeau în existența unor perioade de timp de la facerea până la dispariția lumii de peste cinci sute de mii de ani. Despre ele pomenește și Constantin Daniel care-l citează pe Berossos, pe Cicero (el crede că sunt 470.000 de ani de la primele monumente babiloniene), pe Diodor din Sicilia (Chaldeenii au făcut observații astronomice cu 473.000 de ani înaintea lui Alexandru cel Mare); după Berossos mai sunt 43.200 de ani până la sfârșitul lumii. Și Lucian Blaga amintește de aceste calcule atunci când pomenește de sumerieni. Toate aceste date aparent incredibile au însă ceva comun; "amintesc" de perioade mai mari de timp decât cei mai mulți istorici. Iar dacă limba este o arhivă vie, atunci Bărăgan (balta care merge) și Vadul Budurului "ne amintesc" despre vremuri imemorabile. De curând am făcut legătura între Budur și monumentul Borobudur sau Barabudur, construit în secolul VIII în Java. Budur conform DAR înseamnă stâncă mare, adăpost pentru capra neagră. Pare ciudat ca Vadul Budurului să fie la Brăila, pe malul stâng al Dunării, și astfel vizavi de munții Măcinului. Nu însă dacă ne gândim că acești munți vechi fac parte din lanțul munților Hercinici, alături de munții Scandinaviei și Apalași din America de Nord, și au o vechime de două până la cinci sute de milioane de ani. Odată, demult, erau la fel de falnici ca și munții în care azi trăiesc caprele negre. Paradoxul nu se oprește aici. Vadul Budurului este locul unde în albia fluviului se mai găseau urme de stâlpi care împiedicau circulația navelor, după afirmația unor navigatori străini din secolul al XIX-lea. Dunărea are un kilometru și jumătate lățime; pare incredibil să se fi construit un pod aici, într-o vreme când lumea ni se pare că era foarte "mică". Poate că este urma unei construcții din vremea când Dunărea nu avea această albie. Se presupune că în trecut Dunărea "curgea" prin culoarul Cerna-Timiș, spre câmpia Tisei; asta ar explica necesitate creerii "sistemului de irigații" numit Brazda lui Novac, care ar fi legat primele ape ce reușiseră să treacă în viitoarea Câmpie Română. Novac este omul nou, puternic și uriaș (nu neapărat fizic, ci spiritual). O brazdă, asemănătoarte acesteia, se pare că există și în Franța (unde a dat toponimul Brest din Bretagne), și ar avea legătură cu verbul francez blesser= a(se) răni și blessé= rănit, căci a trage o brazdă înseamnă a face o "rană" pe pământ. Autorii Dicționarului Explicativ consideră din nefericire că termenul brazdă provine din slavă și prin aceasta anulează sute, sau mii de ani de civilizație. În schimb, dacă ar fi adevărate celelalte informații prezentate mai sus, spațiul Carpato-Dunărean ar fi locuit de către oameni inteligenți de foarte, foarte mult timp.