1.Evoluția existenței trasează o linie sinusoidală de stări antinomice legate de sinapse prin mulțumirile generate de cunoaștere, nemulțumirile legate de eșecuri și nonstări reflectând un trend zero al manifestării evolutive a individului.Evoluția – spirală a pozitivității ce descrie arta vieții-, transmigrează elanurile în avataruri de esențe elizee.

2.Structura principiilor cerebrale conține : sinteze de gânduri, esențe de iubiri, elanuri gnomice, cunoașteri prin gnoze, arderi lirice în vene, materii organizate în substanțe de monade și sisteme atomice.

3.Structura lumii conține arborescențe de principii false guvernând structuri umane în erori finale, sisteme de principii adevărate reverberând adevăruri în reminiscențe și esențe goale fără principii în oameni reduși la 0-uri cerebrale.

4.Structura intelectului meu e perenă ca structura naturii, adevărată ca structura unui principiu imanent vieții ca esență, desfășurată în sisteme antinomice, când cunoașterea iubirii îmi permite cunoașterea urii, și emite judecăți în teze reflectând criteriile de evaluare a lumii în arborescențe.

5.Deznodământ nefast acceptat de intermundiile firii hibride populate cu demoni printre elizeele uimirii, involuția este un vector negativ care distruge țelul prin adânc eșec și ideea de frumos prin infuzii de complexități retrograde.

6.Materia cu celule-biți într-o iridescență pozitronică, dacă aș întinde-o aș acoperi o țară într-un fluid cosmic de entități-gândiri, care ar crea din oameni clone identice cu mine la nivel atomic.

7.Structura pământului este asemănătoare cu structura gândirii umane : gândiri de suprafață se aștern pe suprafața verde a pământului, arderile gândirii purifică ființa precum focul purifică pielea stratificată a pământului, iar ideile construiesc în minte locuințe-axoni cu străzi-sinapse prin care circulă informațiile.

8.Dogme religioase, raiul, iadul, le-aș pune față-n față, să se confrunte cu lasere de antiteze în intermundii, să rămână-n interstiții cosmice invizibile, moarte unul, altul viață, să rămân eu însumi creat de mine și creator la rându-mi de clone vii.

9.O concluzie eronată cu matca sa de erori intră în minte cu sobor de false judecăți, atacă adevărul cu consecințe negative reclădind ispita unui nonadevăr și mă părăsește lăsându-mă cu jugul de ipoteze falsificând și divizând prejudecăți.

10.Reverberarea timpului într-un cub etanș de variabile preface viitorul într-un joc de sfere în care renaști și pieri, cu nontimpul explicat de erate crescând ca un eritem pe corpul faptei bolnave, în care erorile dezechilibrează secundele prelucrate de entități lăuntrice.