Uneori plâng

Aceast articol a pornit de la afirmațiile curajoase ale unei profesoare. Domnia sa, pusă să explice geneza limbii române (în care Academia română a "decretat" că, din fondul principal, peste 60% cuvinte de origine latină, 20% provenite din slavă, iar aproape 20% din alte limbi) a mărturisit că este de altă părere, dar... dacă așa spun academicienii... este nevoită să ia de bună afirmația acestora. Este o femeie liberă excepțională. Așa apare libertatea, acel curaj de a înfrunta, chiar și într-un cerc restrâns, ceva care este în profund dezacord cu tine. Gestul acesta l-a făcut Socrate și a băut cu demnitate cupa plină de cucută, l-a făcut și Hasdeu după cum ne spune Mircea Eliade: "Guillaume de Jumièges ( în sec.XI) vorbește de Dacia, care se cheamă astăzi Danemarca și care avea mulți regi înzestrați, mai ales Zeuta, Dichineus, Zalmoxis. Mai ales în Spania apare această tradiție la Isidor (560-636) care, făcând elogiul Spaniei, vorbea de această țară unde înflorea glorioasa fecunditate a poporului get. În sec. XIII dacii intră în istoria și genealogia poporului spaniol... S-ar putea spune că un proces contrar s-a petrecut în conștiința istoriografică a românilor... din secolul al XVI-lea tema centrală a fost descendența latină. Abia la mijlocul secolului trecut s-au redescoperit dacii prin studiul curajos în care Hasdeu se întreabă dacă acest popor a dipărut realmente." Titlul lucrării sale este: Perit-au Dacii? (Iași 1860). Oare chiar au pierit strămoșii noștri, încât să avem o limbă alcătuită mai mult din împrumuturi?... Sau poate, ca în multe alte cazuri, și academicenii sunt oameni... și astfel este uman să mai și greșească... Să nu uităm că în secolul XIX Academia Engleză susținea că dacă viteza trenului va depăși 40 km/h călătorul va înnebuni. Azi viteza sunetului de 1224 km/h este frecvent depășită de avioanele supersonice și lumea merge înainte. La fel s-a întâmplat la începutul secolului XX, când Academia Franceză "decretase" că nici un corp mai greu decât aerul nu poate zbura prin forțe proprii. Atunci, în 1903 (acum o sută de ani) genialul Traian Vuia a prezentat la Academia de Științe din Paris un memoriu prin care demonstra posibilitatea zborului cu un aparat mai greu decât aerul, ca apoi în 18 martie 1906 să realizeze primul zbor din lume cu un asemenea avion. Curajul acestor oameni trebuie prețuit și susținut; Mihai Eminescu spunea " Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă". Este nedrept să ne negăm mama, și astfel originea, doar din cauza unei "propagande" într-o limbă moartă. Dacă vom privi cuvântul "libertate" prin prisma limbii nordicilor, a germanilor, vom constata că pe această rădăcină sunt grefate două sensuri; dărnicia=liberalitäti, a iubi= lie'ben și lie'ber=iubitul. Lanțurile și focul pot supune sau distruge un om, dar sentimentele sale, mai ales de iubire, trec până dincolo de mormânt. Aceasta este libertatea, ceea ce putem dărui fără nici o constrângere interioară - și nu sărbătorile bahice de la care provine termenul latin Liber, și Liberalia transformată de o religie în prima comuniune. Chiar dacă filozofic se crede că nu prea există libertate, totuși ea se manifestă la tot mai mulți oameni, care înțeleg și trăiesc prin valorile interdependențelor. Totul se desfășoară după legi mai puțin sau mai mult cunoscute, dar cea mai profundă lege a universului este cea a iubirii și implicit a dăruirii; ea a stat la baza creației lumii, și astfel Dumnezeu ne-a dăruit din scânteia sa un strop. Acum avem libertatea de a dărui cel puțin un gând bun și o rugăciune pentru frații noștri din Covasna și Harghita, unde românii sunt mai uniți. Uneori la durere inima-ți cere să constați că ești unit cu ceilalți. Anul acesta se împlinesc zece ani de când am trecut pragul bisericii ortodoxe din centrul orașului Sf. Gheorghe. Am trăit un moment deosebit; acolo, în liniștea sacră, zidurile mute mi-au transmis toată durerea umană adunată. Am fost copleșită până la lacrimi. Acolo nu era durerea unei boli; era ceva din inima țării sfâșiată de durere. Suntem liberi să ne dăruim dragostea noastră fraților, suntem liberi să dăruim neamului gândurile noastre de iubire - și astfel să ne ocrotim limba și uneori fiii de concepțiile anacronice, depășite de peste o mie de ani - de când nordicii și spaniolii își caută strămoși în neamul dacilor.
Suntem liberi să înțelegem sau nu adevăruri evidente. Obișnuința ne oprește uneori să fim de acord cu ceea ce știm deja. Din fericire obișnuințele se pot schimba. Noi putem să-i sprijinim pe cei care sunt liberi, și se exprimă prin prisma a ceea ce sunt cu adevărat acum - în mileniul trei.