Uneori plâng

Aceast articol a pornit de la afirmaÈ›iile curajoase ale unei profesoare. Domnia sa, pusă să explice geneza limbii române (în care Academia română a "decretat" că, din fondul principal, peste 60% cuvinte de origine latină, 20% provenite din slavă, iar aproape 20% din alte limbi) a mărturisit că este de altă părere, dar... dacă aÈ™a spun academicienii... este nevoită să ia de bună afirmaÈ›ia acestora. Este o femeie liberă excepÈ›ională. AÈ™a apare libertatea, acel curaj de a înfrunta, chiar È™i într-un cerc restrâns, ceva care este în profund dezacord cu tine. Gestul acesta l-a făcut Socrate È™i a băut cu demnitate cupa plină de cucută, l-a făcut È™i Hasdeu după cum ne spune Mircea Eliade: "Guillaume de Jumièges ( în sec.XI) vorbeÈ™te de Dacia, care se cheamă astăzi Danemarca È™i care avea mulÈ›i regi înzestraÈ›i, mai ales Zeuta, Dichineus, Zalmoxis. Mai ales în Spania apare această tradiÈ›ie la Isidor (560-636) care, făcând elogiul Spaniei, vorbea de această È›ară unde înflorea glorioasa fecunditate a poporului get. ÃŽn sec. XIII dacii intră în istoria È™i genealogia poporului spaniol... S-ar putea spune că un proces contrar s-a petrecut în conÈ™tiinÈ›a istoriografică a românilor... din secolul al XVI-lea tema centrală a fost descendenÈ›a latină. Abia la mijlocul secolului trecut s-au redescoperit dacii prin studiul curajos în care Hasdeu se întreabă dacă acest popor a dipărut realmente." Titlul lucrării sale este: Perit-au Dacii? (IaÈ™i 1860). Oare chiar au pierit strămoÈ™ii noÈ™tri, încât să avem o limbă alcătuită mai mult din împrumuturi?... Sau poate, ca în multe alte cazuri, È™i academicenii sunt oameni... È™i astfel este uman să mai È™i greÈ™ească... Să nu uităm că în secolul XIX Academia Engleză susÈ›inea că dacă viteza trenului va depăși 40 km/h călătorul va înnebuni. Azi viteza sunetului de 1224 km/h este frecvent depășită de avioanele supersonice È™i lumea merge înainte. La fel s-a întâmplat la începutul secolului XX, când Academia Franceză "decretase" că nici un corp mai greu decât aerul nu poate zbura prin forÈ›e proprii. Atunci, în 1903 (acum o sută de ani) genialul Traian Vuia a prezentat la Academia de ȘtiinÈ›e din Paris un memoriu prin care demonstra posibilitatea zborului cu un aparat mai greu decât aerul, ca apoi în 18 martie 1906 să realizeze primul zbor din lume cu un asemenea avion. Curajul acestor oameni trebuie preÈ›uit È™i susÈ›inut; Mihai Eminescu spunea " ZdrobiÈ›i orânduiala cea crudă È™i nedreaptă". Este nedrept să ne negăm mama, È™i astfel originea, doar din cauza unei "propagande" într-o limbă moartă. Dacă vom privi cuvântul "libertate" prin prisma limbii nordicilor, a germanilor, vom constata că pe această rădăcină sunt grefate două sensuri; dărnicia=liberalitäti, a iubi= lie'ben È™i lie'ber=iubitul. LanÈ›urile È™i focul pot supune sau distruge un om, dar sentimentele sale, mai ales de iubire, trec până dincolo de mormânt. Aceasta este libertatea, ceea ce putem dărui fără nici o constrângere interioară - È™i nu sărbătorile bahice de la care provine termenul latin Liber, È™i Liberalia transformată de o religie în prima comuniune. Chiar dacă filozofic se crede că nu prea există libertate, totuÈ™i ea se manifestă la tot mai mulÈ›i oameni, care înÈ›eleg È™i trăiesc prin valorile interdependenÈ›elor. Totul se desfășoară după legi mai puÈ›in sau mai mult cunoscute, dar cea mai profundă lege a universului este cea a iubirii È™i implicit a dăruirii; ea a stat la baza creaÈ›iei lumii, È™i astfel Dumnezeu ne-a dăruit din scânteia sa un strop. Acum avem libertatea de a dărui cel puÈ›in un gând bun È™i o rugăciune pentru fraÈ›ii noÈ™tri din Covasna È™i Harghita, unde românii sunt mai uniÈ›i. Uneori la durere inima-È›i cere să constaÈ›i că eÈ™ti unit cu ceilalÈ›i. Anul acesta se împlinesc zece ani de când am trecut pragul bisericii ortodoxe din centrul oraÈ™ului Sf. Gheorghe. Am trăit un moment deosebit; acolo, în liniÈ™tea sacră, zidurile mute mi-au transmis toată durerea umană adunată. Am fost copleÈ™ită până la lacrimi. Acolo nu era durerea unei boli; era ceva din inima țării sfâșiată de durere. Suntem liberi să ne dăruim dragostea noastră fraÈ›ilor, suntem liberi să dăruim neamului gândurile noastre de iubire - È™i astfel să ne ocrotim limba È™i uneori fiii de concepÈ›iile anacronice, depășite de peste o mie de ani - de când nordicii È™i spaniolii își caută strămoÈ™i în neamul dacilor.
Suntem liberi să înțelegem sau nu adevăruri evidente. Obișnuința ne oprește uneori să fim de acord cu ceea ce știm deja. Din fericire obișnuințele se pot schimba. Noi putem să-i sprijinim pe cei care sunt liberi, și se exprimă prin prisma a ceea ce sunt cu adevărat acum - în mileniul trei.