poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-17 | |
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu v-aș fi povestit, a fost odată un moment când cele trei ipostaze ale Unicului Dumnezeu – la mintea omului nu s-a suit! – au decis să-și răsfrângă dragostea prin extindere. Mai precis prin procreare. Au adus pe lume o creatură cu minte și inimă, capabilă să simtă dragostea din sânul Sfintei Treimi. Și care să-I semene (în calitățile morale, bineînțeles).
Așa a apărut omul. Într-un indefinit și nedeterminat timp de dragoste. Se puneau astfel bazele primului principiu universal: dragostea naște [după puțină vreme avea să se statornicească al doilea: ura (șarpelui) ucide]. Trinitatea se simțea împlinită prin om. Dar omul se simțea singur. Căci nu avea pe altcineva de aceeași natură cu el față de care să-și exprime dragostea. Și Dumnezeu, care nu se mai simțea împlinit din pricina neîmplinirii omului, i-a dat lui Adam pe Eva precum pâinea neprihăniților: (ca) în somn. De atunci orice bărbat se împlinește prin femeie. Căci numai împreună formează acel imago Dei. Iar cine nu crede să citească de încă o sută de ori Geneza 1, 27: „Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex masculin și de sex feminin.” În demersul înțelegerii cu privire la imago Dei nu putem evita să găsim în Dumnezeu, deopotrivă, imaginea tatălui și a mamei. A tatălui: drept și sever, capabil să pedepsească și să răsplătească, dar și să-și aleagă un fiu sau un popor favorit. Simultan, a mamei: dragoste necondiționată, nepreferențială, nelimitată în timp și calitate. Presupun că restaurarea chipului lui Dumnezeu în om presupune atât împlinirea bărbatului prin femeie cât și împlinirea femeii prin copii. Și viceversele. Presupune obligatoriu o viață de familie sănătoasă. Altfel veriga se rupe, tabloul cade iar imaginea se deteriorează. În fine, rostul înomenirii lui Iisus Christos nu a fost doar de natură soteriologică, juridică. Ci și relațională. Treimea încă așteaptă la poarta Universului pe omul risipitor, sluțit de păcat și cu damf de cocină, pentru a-i da haina albă a neprihănirii și a-i restaura chipul și asemănarea pierdute în colbul vremurilor trecute. Însă restaurarea de care vorbim nu se face fără aportul subiectului, nici „la distanță”. Ea se realizează prin învecinarea cu Sfânta Treime nerăbdătoare să populeze cerul cu marea lui dragoste: omul. Restaurarea cere timp. Iar timpul trece...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate