poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-12 | |
Mărul - copacul nemuririi, și meleagurile sale
Nu foarte demult, un parlamentar, membru a unei uniuni, cerea celor dintr-un partid cu nume ideal, să nu mai folosească termenul "meleag", pentru că "nu este românesc". Trist, dar nimeni nu avea nimic de comentat. Eu aș fi avut, dar azi pot spune mai mult și din nefericire destul de puțin, căci se consideră că fiecare cuvânt poate avea mai multe înțelesuri. Primul sens și cel mai evident este: al meu leagăn, sau "mă leagă viața, iubirea de leagănul nașterii mele". Există meleaguri străine și meleagurile natale; pe mine mă leagă legământul de pământul țării în care m-am născut. Având rădăcini adânci în "poporul indoeuropean" este firesc ca pronumele meu și mele să le găsim de la Mediterana la Atlantic: mio-italiană, mes-franceză, my-engleză. Dar găsim și legare-italiană, leguer=a lăsa moștenire, lier=a lega, lieu=loc-regiune în franceză, legacy=moștenitor și liege=stăpân, în engleză. Însă cel mai profund sens, care ne apropie de zorii omenirii și de sinonimele pentru țara din "sălașul zeilor", se poate descifra din mitologia nordică până în cele mai vechi versete ale Bibliei. Vom întâlni merele de aur, fructele nemuririi, de la nordici, în Walhalla (pe talerul zeiței Idunna), până în raiul biblic. Cele douăsprezece mere de aur dăruiau tinerețe zeilor și refăceau eroii defuncți ajunși în Walhalla; în Biblie mărul era pomul interzis oamenilor. La noi, alături de basmul "Prâslea cel voinic" (care învinge zmeul ce fură merele de aur, ca și gigantul din mitologia nordică), există și un obicei de înmormântare în Maramureș, unde se obișnuiește să se pună un măr lângă mort, pentru a-l ajuta să treacă mai ușor vămile cerului. În altă legendă (chiar acest termen are înțeles de legătură ce "dă" niște informații vechi), se pomenește de o grădină minunată a Hesperidelor (la rândul său are rădăcina sper și dă, de la speranțe date) care se afla pe o insulă dincolo de Okeanos Potamos. La nunta lui Zeus cu Hera Pământul a dăruit merele de aur. În antichitatea homerică, până la Herodot inclusiv, partea de dincolo de Istru-Dunăre era puțin cunoscută, fapt ce făcea ca termenul de Okeanos-potamos (apă potabilă) să fie dat chiar Istrului. Conform unor studii etimologice ale lui Strabon (63-23îHr.) și Mela (sec.I dHr.), okeanos ar deriva din okus=repede și axenus=inospitalier, în timp ce pentru "mare" elenii aveau termenul talasa. Grădina Hesperidelor era păzită de dragonul cu o sută de capete, Ladon, ucis de Hercule - fiul lui Zeus. Insula Șerpilor se află aproape de gurile Dunării și de Grindul Letea (numele altei soții a lui Zeus - Leto, rivală a Herei și mamă a lui Apollo - de la care a rămas în engleză cuvântul "apple" pentru măr). Azi bătrânii din zona orașului Herculane încă mai pomenesc de uciderea balaurului de către Hercule, în amintirea căruia a fost dăltuită o stâncă cu chipul eroului, ce mai poate fi observată. Ea pare să fie o religvă ce demonstrează afirmațiile lui Rudolf Steiner că "civilizația megalitică și cultul druizilor vine de la Marea Neagră"și confirmată de Daniel Russo, după 1960. Termenul de măr, a cărui origine pare să fie în zona temperată a fost "importat" în zone mediteraneene. În latină și italiană, pentru rodie (fruct ca un rod roșu și rotund ca un măr) au fost create cuvintele: "melum punicus" și "melagrana", justificând importul din Cartagina (Punicus) a primelor rodii. De asemenea, în Marea Egee se află o insulă (oraș) Melo (Milo), iar la vechii hitiți orașul și regiunea Melitene (Milid), a cărui civilizație este cu câteva mii de ani mai veche decât cea romană. Alături de mere, limba noastră mai are un cuvânt apropiat fonetic, miere - a cărui vechime poate fi apreciată după istoricii antici - care spuneau că dincolo de Istru este Þara Albinelor, unde nu poți pătrunde. De asemenea în Biblie se pomenește de "țara făgăduinței" unde curge lapte și miere. Istoricul Flavius Iosephus (37-100 dHr.) în Antiquitates, vorbind elogios despre esenieni îi compară cu pleistoii daci (preoți-asceți) care mâncau doar lapte și miere și se îmbrăcau în alb. Astfel putem înțelege că "Meleag" este tărâmul pomului vieții, în care merele te pot "lega" de nemurire. Și iată că acest cuvânt minunat și drag nouă, a fost considerat, de către neinspirații autori ai DEX-lui românesc, ca provenind din limba ultimilor sosiți (care s-a dezvoltat în spațiul indo-european, unde sute de ani latina a fost limbă liturgică folosită și în administrație, iar apoi germana). Camelia TRIPON |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate