poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-10 | |
Motto: “Destainuirile melancoliei,
singura proba a paradisului pierdut.” (Emil Cioran) Deschise fereastra copila ca aerul tare de primavara timpurie sa treaca de pervazul de lemn crud pana in cea din urma camera inverzita de zambetul crud al inocentei […] Nu am stiut niciodata incotro pulseaza timpul si nici nu am vrut sa stiu. Intelegeam adesea ca timpul cotidian deschide mari paranteze in prezent – momente de impietrire, poate clipe de eternitate pe care sufletul le mareste ca apoi sa le umbreasca precum un cerc de apa risipit. Acea pajiste unde extazul si durerea pot fi traite cu intensitate numai intr-un abandon total a ceea ce suntem acum. Calatorim, iubim, ne minunam, suferim, gustam pasul dincolo de limita firii si vibram in melancolie undeva departe de persoana noatra sociala. Caci marile prefaceri ne tulbura, ne fragmenteaza. Apoi ne regeneram regnul amintirilor si visam ca ultimul vis implinit sa se repete, sa ne ravaseasca mai mult de teama ca temeliile inchegate ar ridica ziduri prea mari ca lumina noua, ingenua si rascolitoare sa mai poata altera echilibrul fragil al firescului. Suntem mari cand iubim si visam. Pe taramuri si in lumi izolate exista oameni care parasesc eul pentru a supravietui sau pentru a intelege un teritoriu ori o credinta. Si sunt atatia ratacitori a caror fiinta izolata traieste paradoxul de a nu se putea salbatici in efluviu, la unison cu alti oameni, cu alte idei si senzatii. A crede – inseamna a simti ca izgonirea din eu este o cale spre cineva. A trai si a visa deopotriva – inseamna a crede ca tot ce simti este un simplu joc a toturor izgonirilor din eu. Tot ce ne schimba, ramane schimbat pentru totdeauna. Spre seara se invesmanta cu paltonul de postav vechi. Trecu pe colidorul cu parchet vechi impregnat cu petrol. Afara isi simtea oasele batrane, fragile iar pasii fosneau prelung prin iarba uscata, necosita. Se aseza pe o piatra mare cat o treapta de pridvor. Doar piatra ramasese neschimbata […] Lancram, 08.02.2006
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate