„Cheia nemuririi este în primul rând
să trăiești o viață de care să merite să-ți amintești“.


Pe data de 31 martie 1993 Brandon Lee a plecat în paradisul actorilor, alături de tatăl său, maestrul artelor marțiale, Bruce Lee.
Născut în Oakland, California, la 1 februarie 1965, Brandon Lee este rezultatul unei rare îngemănări culturale, originea tatălui fiind chineză, iar cea a mamei – suedeză. Inițiat în artele marțiale la vârsta când abia putea să meargă, chiar de către tatăl său, Brandon și-a petrecut primii 8 ani din viață între Hong Kong și Los Angeles, urmându-l pe Bruce pe platourile de filmare. În iulie 1973, Bruce Lee avea să moară în mod misterios în timpul filmărilor la “Jocul morții”, lăsându-și fiul pradă unui intens zbucium interior, peste care va trece cu greu, abia la vârsta de 14 ani, când reîncepe să practice Kung Fu într-o sală profesională de antrenament. Nu neglijează nici latura spirituală, preocupându-se de filosofie și de arte.

După terminarea liceului, Brandon Lee studiază actoria la „Emerson College“ din Boston, iar apoi îl găsim pe Broadway, în cadrul companiei lui Eric Morris, „American New Theatre“ din New York.
Primul rol profesionist îl are în „Kung Fu: The Movie“, căruia îi va urma „Kung Fu: The Next Generation“. Se întoarce apoi la Hong Kong, unde interpretează rolul principal în „Legacy of Rage“ în 1986. În 1989 joacă în „Laser Mission“, iar în 1991 îl acompaniază pe Dolph Lundgren în „Showdown in Little Tokyo“. Entuziasmat de jocul de excepție al lui Brandon, producătorul Robert Lawrence se hotărăște să turneze un film special cu tânărul actor. Este vorba despre „Rapid Fire“ (1992), care s-a bucurat de succes pe plan internațional.
Toate aceste filme au fost de acțiune și i-au pus în valoare talentul actoricesc, dar mai ales măiestria de luptător al artelor marțiale.
Trebuie spus că disprețuia profund producțiile gen „Rambo“. Adesea comparat cu Bruce, Brandon spunea: „Admir filmele tatălui meu, dar nu-l imit“.

Cea mai mare provocare a vieții lui Brandon Lee a fost rolul din filmul „The Crow“ (Corbul). Subiectul acestei pelicule este inspirat din benzile desenate ale lui James O’Barr, ce au la bază o tragedie personală. El pornește de la ideea că „este posibil să existe o iubire atât de puternică încât să învingă moartea“, că un suflet chinuit nu își poate găsi odihna decât după ce lucrurile sunt îndreptate. Benzile desenate ale lui James O’Barr au atras atenția scriitorului John Shirley care, împreună cu David J. Schow, scrie scenariul și îi abordează pe producătorii Edward R. Pressman și Jeff Most. După o mulțime de casting-uri, pentru rolul principal este ales Brandon Lee, iar pentru regie este cooptat Alex Proyas.

Iată, pe scurt, povestea acestui film:
În „noaptea diavolului“ (noaptea de dinainte de Halloween), chiar în ajunul căsătoriei lor, un chitarist rock, Eric Draven (interpretat de Brandon Lee) și logodnica sa sunt uciși în mod sălbatic, într-o mansardă de la periferia orașului Detroit, de către o bandă de criminali condusă de Top Dollar. La un an după moartea sa și a iubitei, Eric iese din mormânt pentru a face dreptate, fiind călăuzit de un corb magic ce îl poartă înapoi în propria sa viață, amintindu-i ce i s-a întâmplat și ajutându-l să îi găsească pe asasini. Corbul este ghidul său și, în același timp, sursa puterii sale extraordinare. Este intermediarul între lumea celor vii și tărâmul morților.
Eric este un justițiar disperat, mânat de o datorie romantică față de logodnica sa. Cu buze îngroșate și lacrimi de clown, în cernite veșminte de piele și recitând din „Corbul“ lui Edgar Allan Poe, Eric devine un nou erou legendar, cu un curaj și o forță supraomenești, puse în mișcare de o emoție și o furie aproape inumane. Violența sa este pe deplin justificată.

„The Crow“ este un film gotic, înscriindu-se în linia neodecadentismului halucinant, o tendință puternică la Hollywood, fiind asemănat cu „Edward Scissorhands“ (regia: Tim Burton) și cu „Frankenstein“ (regia: Kenneth Brannagh). Atmosfera sumbră este creat cu o rară măiestrie. Noaptea care pare că nu se mai sfârșește, muzica violentă și tristă, ploaia implacabilă, incendiile, decăderea, drogurile, crimele, disperarea, toate acestea constituie pânza pe care se conturează un tablou într-un roșu al sângelui, al răzbunării, al focului și un negru al morții, al fatalității și al nefericirii.
Este, de fapt, o poveste despre lupta eternă dintre bine și rău, despre triumful iubirii asupra morții, un film de o profundă sensibilitate, în care regizorul Alex Proyas pune bazele unei viziuni sumbre a orașului, care își va găsi expresia definitivă în următorul lui film, „Dark City“, care beneficiază de unele dintre cele mai frumoase imagini de pe ecran din ultimul deceniu.

Brandon Lee este excepțional în rolul lui Eric, pe care îl interpretează cu o sinceritate și o forță incredibile, dovedind nu numai talent actoricesc, dar și charismă. Despre rolul său, Brandon declara: „Cred că fascinația misiunii lui Eric constă în faptul că este o misiune pură. El s-a întors pentru a căuta dreptate. Sunt convins că, dacă aș fi în situația sa, aș face la fel“.
Din nefericire, tragismul din film s-a prelungit în realitate. Filmările au început la 1 februarie 1993, la studiourile „Carolco“din Wilmington, Carolina de Nord. Curând după aceea, o serie întreagă de evenimente stranii îi atrag numele de „film blestemat“. Coșmarul începe cu Jim Martishius, un cascador de 27 de ani, care suferă grave arsuri după ce o conductă de curent atinge macaraua pe care lucrează. Apoi, atașatul de presă al filmului, Jason D. Scott, are un accident de mașină. Un camion încărcat cu aparate ia foc. În atelierul de butaforie un sculptor înnebunește. Un scenograf alunecă și i se înfige o șurubelniță în mână. Infernul nu se oprește aici. O parte dintre decoruri se transformă în scrum în urma unui incendiu izbucnit din senin. Un lanț masiv cade de pe o macara, la câțiva centimetri de un tâmplar. O cușcă ridicată de un troliu pentru a filma un cadru dintr-un bar de noapte se prăbușește în mijlocul platoului, oamenii scăpând ca prin minune. O săptămână mai târziu, un viscol puternic mătură orașul. Un prieten al familiei lui Brandon Lee a declarat: „E ca la clanul Kennedy. Nu se mai sfârșește!“
Filmările desfășurându-se noaptea, Brandon Lee acuza lungi insomnii, iar temperatura scăzută era un calvar pentru el. Când s-a filmat scena în care Eric iese din mormânt, ploaia conținea antigel, deoarece afară erau sub zero grade. La sfârșitul lunii martie, moralul întregii echipe era la pământ.

Totul sfârșește apoteotic în noaptea de 31 martie 1993. Mai rămăseseră opt zile de filmare. Pe platourile din Wilmington se pregătea scena în care Eric se întoarce în mansarda sa și este ucis. Brandon se afla pe poziția sa, echipat cu un dispozitiv care trebuia să explodeze, simulând că un glonț de mare calibru îi sfâșie carnea. La cinci metri de el stătea actorul Michael Massee (în film jucându-l pe Funboy), care trebuia să țintească pe lângă Brandon cu un Magnum 44. Unghiul de filmare ar fi dat impresia că se țintise în el. Proyas strigă: „Action!“ Massee apasă pe trăgaci, iar Brandon se prăbușește la podea, după cum era prevăzut în scenariu. Scena fiind terminată, aplauzele răsună și nimeni nu se miră că Brandon nu se ridică. Era cunoscut pentru umorul său negru. Unui reporter care îl întrebase unde și-ar dori să sfârșească, îi răspunsese: „Într-o urnă, cam atât de mare“.
Încet, cei din jur încep să realizeze că glonțul care ar fi trebuit să fie orb fusese adevărat, iar pe podea se afla sângele lui Brandon, amestecat cu vopseaua de recuzită. Massee izbucnește în lacrimi în timp ce, chircit la pământ, Brandon se ține cu mâinile de burtă, chipul său exprimând stupefacția. Este transportat imediat la spitalul „New Hanover Medical Center“ din Wilmington. Medicii luptă din răsputeri să-i salveze viața, însă, câteva ore mai târziu, destinul lui Brandon Lee este pecetluit: moare în urma unei puternice hemoragii.
Chirurgul Warren McMurry a declarat: „Gaura făcută de glonț avea un diametru de doi centimetri, iar radiografia a relevat că un obiect metalic i se înfipsese în coloana vertebrală“.

Imediat au început să se vehiculeze tot felul de ipoteze cu privire la moartea sa. Jerry Spivey, producătorul din Wilmington, a afirmat că moartea s-ar fi datorat neatenției celor care au încărcat pistolul, printre gloanțele oarbe aflându-se și gloanțe adevărate. Nici până astăzi nu se știe dacă moartea lui Brandon Lee a fost accidentală sau premeditată.
Asemănarea dintre moartea lui Eric Draven și destinul lui Brandon este izbitoare. În film, Eric moare asasinat în ajunul căsătoriei cu Shelley, logodnica sa. La fel, Brandon Lee trebuia să se căsătorească pe data de 17 aprilie 1993 cu Lisa Hutton. Nu avea să o mai facă niciodată.
Încă și mai bizară este coincidența ciudată dintre felul în care moare Brandon și acțiunea din filmul „Game of Death“ (Jocul cu moartea) pe care îl turna Bruce Lee, tatăl lui, când a murit. Aici, Bruce interpreta rolul unui actor ucis în timpul filmărilor de către un coleg, în pistolul căruia mafia chineză schimbase glonțul de recuzită cu unul adevărat.
Moartea lui Brandon, survenită la 20 de ani mai târziu, a reînviat zvonurile cu privire la cauzele decesului lui Bruce. Acesta ar fi fost ucis de către mafia chineză pentru că a dezvăluit secretele sacre ale artelor marțiale. S-a vorbit despre otrăvurile nedetectabile la autopsie și despre „palma care vibrează“, o lovitură care induce moartea după un anumit interval de timp. Apoi, faptul că Bruce își construise casa din Hong Kong pe malul unui lac sacru, dedicat venerării dragonilor, ar fi atras mânia spiritelor care ar fi aruncat anatema asupra familiei sale pentru trei generații. Iar când oglinda de pe acoperișul casei, menită să contracareze forțele malefice, s-a spart (cu o zi înaintea morții sale) s-a vorbit despre un semn rău, despre predestinare.
Să fie vorba despre toate acestea și în cazul fiului? Cu doar câteva luni înaintea morții, un parapsiholog îl avertizase pe Brandon că va fi ucis curând, ceea ce ridică un nou semn de întrebare. O altă ipoteză face referire la faptul că, la puțin timp înainte de a muri, Brandon afirmase că intenționează să redeschidă cazul morții tatălui său...
„Moartea lui Brandon este“, afirma Linda Lee Cadwell, mama actorului, „rezultatul celui mai nefericit și incredibil lanț de evenimente ce s-ar putea imagina. Îmi pare bine că Bruce n-a fost aici ca să vadă asta“. Se pare, însă, că Bruce avusese un vis premonitoriu în care văzuse atât data propriei sale morți, cât și amenințările demonilor asupra fiului său.

Deși, inițial, echipa de filmare a peliculei „The Crow“ a găsit de cuviință să abandoneze proiectul, mama lui Brandon, sora sa, Shannon și logodnica sa au insistat ca filmările să fie reluate, „Corbul“ urmând a fi un tribut adus lui Brandon Lee. Deliberat, secvența cuprinzând împușcarea actorului, a fost distrusă.
Apelându-se la sofisticate tehnici computerizate, se reușește compoziția unor scene care nu au fost niciodată filmate. Spre exemplu, pentru intrarea lui Eric în mansarda abandonată, s-a folosit o scenă filmată anterior, pe o alee. Cu ajutorul computerului, ploaia a fost „ștearsă“, iar imaginea actorului a fost suprapusă peste un cadru de ușă. Realizatorii au reușit crearea unei replici perfecte a lui Brandon în scenele de legătură sau în cele rescrise de scenariști pentru a imprima peliculei o perspectivă mai optimistă. În câteva secvențe s-a apelat la o dublură, în persoana lui Chad Stahelski. Pasărea din film a fost „interpretată“ de doi corbi reali, care au fost dresați să stea pe umărul actorului. Au fost folosite, însă, și două înaripate mecanice, construite de Lance Anderson.
Filmul este gata în 1994, costurile sale de producție ridicându-se la 23 milioane de dolari. Distribuitorul inițial, „Paramount“, renunță la film, motivând că moartea lui Brandon Lee, combinată cu subiectul sumbru, i-ar fi întristat pe spectatori. Noul distribuitor, casa „Miramax“, după o consultare cu familia actorului, lansează filmul în iunie 1994, fără a exploata dispariția lui Brandon.

Filmul s-a bucurat de un succes neașteptat de mare, devenind un cult. Eric era acum eroul tinerilor anilor ’90. La acest succes au contribuit actorii de primă mână (alpturi de Brandon Lee au evoluat Ernie Hudson – polițistul care îl ajută pe Eric în misiunea sa, Michael Wincott – magistral în rolul personajului negativ Top Dollar, căpetenia bandei, Jon Polito, David Patrick Kelly ș.a.), coloana sonoră de excepție (pe lângă piesele rock, muzica sublimă a lui Graeme Revell) și, desigur, inspirata viziune regizorală a lui Alex Proyas, efectele speciale din „The Crow“ punând bazele filmului anului 2000. Revista „Chicago Tribune“ a considerat filmul drept spectaculos: „Cel mai bun film al genului de la originalul «Batman»!“. Despre actorul principal, publicația „Rolling Stone“ declara: „Brandon Lee este senzațional!“
Tot acest succes a determinat continuarea filmului. În 1996, a apărut „The Crow – City of Angels“, sub bagheta regizorală a lui Tim Pope, care l-a avut ca protagonist pe Vincent Perez. Pelicula nu reușește să egaleze calitatea filmului lui Proyas și trece aproape neobservată. Este, însă, de remarcat și aici atmosfera suprarealistă. Au urmat „The Crow – Salvation“ al lui Bahrat Nalluri (2000) și „The Crow – Wicked Prayer“, în regia lui Lance Mungia (2005).
„The Crow – Stairway to Heaven“ reconfirmă faptul că majoritatea serialelor bazate pe un film de mare succes, chiar dacă își găsesc destui spectatori, nu se pot compara cu sursa lor de inspirație.

Despre Brandon Lee se poate spune că a avut dintotdeauna o relație specială cu lumea misterelor. El vorbea adesea despre demonii pe care îi simțea în preajma sa și a familiei sale. Despre tatăl său spunea că acesta, scoțând filmul cu arte marțiale în prim plan și impunându-l ca gen cinematografic de sine stătător, a atras nemulțumirea unor forțe oculte responsabile de moartea sa.
Brandon avea gustul primejdiei, fiind obișnuit, de pildă, să gonească pe motocicletă pe străzile în pantă din Los Angeles. Își făcea singur cascadoriile în filme.
Cât despre idolii săi, actorul James Dean și scriitorul japonez Yukio Mishima, amândoi au avut un destin deosebit de tragic. Despre ei Brandon spunea transfigurat: „Amândoi au avut curajul să meargă până la capăt și chiar dincolo de limitele omenescului“.
S-a spus despre Brandon Lee că și-a presimțit moartea. Cităm din ultimul său interviu: „Pentru că nu știm când vom muri, considerăm viața ca un fel de fântână inepuizabilă. Și, totuși, lucrurile se întâmplă de un număr foarte mic de ori“.
Alături de James Dean, Jim Morrison, River Phoenix și alte staruri, Brandon Lee reânvie mitul rebelului care moare tânăr. Sfârșitul vieții sale a devenit, prin intermediul fascinantei lumi a filmului, începutul mitului.
Brandon a fost înmormântat la Seattle, alături de tatăl său. Oricine vede „Corbul“ rămâne cu profunda tristețe că s-a pierdut un mare talent căruia nu i-a fost dat să se manifeste pe deplin. Se poate spune, însă, că Brandon Lee și-a sfidat moartea, el rămânând, prin acest film-testament, viu în memoria oamenilor. În fond, este un film despre triumful luminii asupra întunericului.


Julia Kretsch
15 noiembrie 1999
Constanta






BENZILE DESENATE ALE LUI JAMES O’BARR

James O'Barr s-a născut în ianuarie 1960. A crescut în Detroit și a fost crescut la un orfelinat. În materie de grafică, este autodidact. A învățat singur să deseneze, încă din adolescență, prin observarea directă a lumii. A studiat sculptura renascentistă (în special cea a lui Michelangelo), pictura după modele vii și fotografia
O'Barr s-a inspirat din lucrările unor creatori precum Will Eisner, autorul benzilor desenate The Spirit, din anii ’40. Personajul central este un justițiar mascat. Eisner aduce pentru prima dată tehnicile vizuale din cinematografie în domeniul benzilor desenate.
În 1981, a început să lucreze la The Crow, pe când locuia la Berlin.
"Am intrat în Marină după ce o persoană foarte apropiată mie a fost ucisă de un șofer beat. Voiam să nu mă mai gândesc la acest lucru și să am o carieră serioasă. Dar eram încă atât de furios și de frustrat încât a trebuit să mă exprim cumva, altfel ar fi însemnat să ajung la autodistrugere. Într-o zi am început să desenez The Crow; a venit firesc, din interiorul meu, de parcă mi-ar fi fost dictat", a declarat James O’Barr într-un interviu.
După ce a părăsit Marina, O'Barr a continuat să deseneze, în paralel cu slujbele caudate pe care le avea. A lucrat, de exemplu, pentru un salon de înfrumusețare din Detroit. La început, The Crow nu a interesat pe nimeni, așa că a rămas în sertar vreo șapte ani. În sfârșit, cineva a vrut să-i publice benzile desenate: Gary Reed of Caliber Press.
Prima parte a The Crow i-a fost dedicată lui Ian Curtis, solistul formației Joy Division. Curtis s-a spânzurat la vârsta de 23 de ani, în noaptea de dinaintea primului turneu în Statele Unite, pare-se, din pricina epilepsiei care se agrava tot mai mult. Cele patru cărți de benzi desenate conțin multe referiri la muzică. Unele capitole sunt numite după cântece ale formației. Există citate din poemele rock ale lui Jim Carroll și versuri de Robert Smith, solistul formației The Cure.
Până și mișcările trupului lui Eric Draven, personajul central al “comics”-ului, sunt inspirate de vedeta punk Iggy Pop. O'Barr asculta muzica multor formații pe când stătea în Berlin, însă Joy Division și The Cure au fost principalele sale surse de inspirație.
Personajul Eric este inspirit de Peter Murphy de la trupa Bauhaus, pe care O'Barr a văzut-o în Berlin. Machiajul lui Eric se bazează pe cele trei măști ale teatrului britanic: Durerea, Ironia și Disperarea.
Primul număr a apărut, la Caliber Press, în 1989. După patru numere, The Crow au trebuit să rămână în așteptare. Planul inițial fusese încheierea seriei cu un capitol de dimensiuni duble, Death (Moartea). O'Barr a apelat la Tundra Publishing Ltd. Pentru a încheia povestea. Tundra a reeditat cărțile, care conțineau și unele schimbări, în trei volume grafice ('Pain & Fear', 'Irony & Dispair' and 'Death'). Primul a apărut la începutul anului 1991. Death a fost lansat în mai 1992 și a devenit cea mai vândută creație din istoria editurii Tundra Publishing.
În 1993, Kitchen Sink Press Inc. a cumpărat The Crow și a lansat cele trei volume sub forma unei singure cărți, conținând 244 de pagini, câteva lucrări nepublicate până atunci și o galerie color de 8 pagini). În sfârșit , The Crow a devenit completă.
James O’Barr afirma despre personajul său: “Nu cred că Eric este un erou. Poate avea sânge rece și poate fi nemilos uneori. Când intră într-o cameră pentru a se răzbuna pe cineva, toți ceilalți din cameră sfârșesc prin a muri. Cred că ceea ce face el este foarte romantic, dar nu l-aș numi erou”.

Julia Kretsch
3 februarie 2006
Bucuresti