Nu sîntem chiar atît de autonomi încît să nu avem nevoie de mituri. Nu toți avem nevoie de toate, dar, pentru că ele sînt mai economice decît puținul pe care îl putem elabora noi înșine, totdeauna adoptăm unele dintre mituri, le ajustăm și ne bucurăm o vreme de oficiile lor. De fapt, interacționăm cu ele, căci, în măsura în care noi le ajustăm după măsura noastră, și ele ne formează și deformează pe noi. Apoi le abandonăm poate, dar niciodată nu putem spune că sîntem lipsiți de atașamentul la unele mituri. Și iubirea este unul din cele mai ciudate și mai polimorfe dintre ele. Don Juan este una din prelungirile protoplasmatice ale acestei amoebe care e iubirea.

În Don Juan spăsit am încercat să descriu succint una din ipostazele lui Don Juan, mit polimorf și instabil. Aceea a cuceritorului. Pasiunea lui nu este evident femeia, ci seducția. Iar obsesia lui este irezistibilitatea.

“De-aci încolo pentru el o femeie – cu iubirea ei cu tot – nu mai are nici un farmec. El nu cunoaște și nu cultivă altă emoție decît aceea a cuceririi. Nu știe decît să fie parazitul emoției femeii cucerite. De fapt, în curs de cucerire, căci, odată cucerită îl plictisește groaznic cu insistențele ei. Alte emoții feminine îl dezgustă. Iubirea îl oripilează.”

Nu mă interesează tipul clasic al lui Don Juan care părea să aibă și un anume farmec discret lăsînd în sufletul celor seduse nostalgii de nedescris. Despre amprenta lui de neuitat în sufletul feminin puteți citi chiar părerile unei femei: Elogiul lui Don Juan (I) și Elogiul lui Don Juan (II) .

Aici voi încerca să mai adaug două ipostaze. Prima, cea mai trivială, este aceea a obsesiei numărului. Am să citez un mic fragment din Bucură-te de ceea ce ai de Timothy Miller:

“În 1991, Wilt Chamberlain publica o autobiografie în care estima la 20 000 numărul femeilor cu care întreținuse raporturi sexuale. Probabil că unele dintre ele erau extraordinar de frumoase, de seducătoare și de pricepute în tehnicile erotice. De ce nu i-au fost de ajuns două sute? De ce nu i-au fost de ajuns cinci mii? Povestea lui Wilt Chamberlain nu are nimic neobișnuit; este povestea mai tuturor bărbaților extrem de bogați și puternici – din toate vremurile. Cuvîntul destul nu apare în dicționarul instinctului.”

Pentru Miller, importantă este obsesia lui mai mult care te împiedică să te bucuri din tot sufletul de ceea ce deja ai. Și cazul amintit este doar o ilustrare în domeniul sexualității a unei obsesii care tulbură oamenii din zilele noastre în întreaga lor viață. Să ne gîndim puțin la cifre. Să presupunem că Chamberlain (care a fost unul din cei mai mari baschetbaliști americani) își scrie cartea spre 50 de ani și și-a început viața sexuală pe la 15 ani. În 35 de ani sînt 12 275 de zile. Înseamnă că, la 20 000 de femei evaluate cu aproximație, media era mai mult de una pe zi. Oricum, o aceeași femeie a doua oară era o pierdere de vreme, un rateu în ce privește creșterea cifrelor.

Poate că aici ajută, cum zice Miller, și instinctul, dar este evident mai importantă performanța obsedantă. Cînd fumam, știam prea bine că viciul consta în chiar faptul că numai două, trei țigări pe zi erau savuroase cu adevărat. Restul era un fel de zgîndăreala, de dependență maniacală. Ipoteza iubirii nu-și are rostul aici. A cuceririi nici atît, e suficientă faima și mai ales banii, emoția cuceritorului e prin urmare nulă. Chiar dacă femeile nu erau prostituate toate, marea majoritate o făceau culegînd foloase necuvenite și necuviincioase. W. C. “este fără discuție – așa cum spuneam – un compostor de marcă pentru orgoliul rutinier al femeilor”.

(din episodul următor:

O ipostază și mai interesantă, dar și mai accesibilă persoanelor obișnuite este aceea a vînătorului. Milan Kundera scrie o povestire adorabilă în volumul Ridicole iubiri. E povestea a doi prieteni afectați de morbul donjuanismului, dar avînd resurse mai modeste decît cei de talia lui Chamberlain: Mărul de aur al dorinței eterne. Kundera alege textului acest motto din Pascal:

“…nu-și dau seama că sînt doar în căutarea vînătoarei, și nicidecum a vînatului.”)


(Nu mai închid comentariile și dau acum o replică unică și defintivă celui care mă parazitează invariabil. Nu e originală, prietenii o cunosc de la cel care a avut și el necazuri cu paraziții. De ce nu le mai închid? Pentru că "nu pot / (doar) Fiindcă printre dumneavostră / E unul cîrn și idiot...")



Din seria Don Juan:

Donjuanul zădărniciei care zace-n fiecare din noi
Don Juan spăsit
Elogiul lui Don Juan (I)
Elogiul lui Don Juan (II)


Despre iubire:

Faptă și patimă : despre fapta iubirii
Două întîmplări și o scenă dintr-un film (cum se distilează esența feminității din isprăvile vieții și din plăsmuirile artei)
De ce a plîns văduva? Stihia feminității și feminismul ultragiat
Zvîrcolirile iubirii - iubire și penitență”
Iubirea sisifică
- amendament la “Zvîrcolirile iubirii”
Exigența iubirii aproapelui”
Să iubești viața
„Dacă dragoste nu am, nimic nu sînt.”
Exerciții de iubire


Despre feminitate:

Feminitatea – esență sau banal construct cultural
Feminitatea – întrebări ajutătoare
Feminitate și neajutorare
Bărbatul și femeia