Trecută de jumătatea secolului XIX (spre deosebire de surorile sale latine Italia, Franța Portugalia), România era un stat neterminat. Fostele Principate Dunărene își căpătaseră statutul de regat târziu , cât despre o unitate națională- ea era încă departe. S-ar fi putut face oare Unirea cea Mare sub bunul prinț Carol I ? Probabil dacă Germania ar fi fost atunci puterea de la sfârșitul secolului. Sau mai degrabă nu - pentru că kaiserul nu avea nici un interes să binedispună o rudă săracă ci ținea la Austria - chiar și învinsă la Konigsratz.
Ruda săracă a Europei am fost cam în toate, inclusiv în cultură. Epoca marilor poeți romantici europeni - de la Byron și până la Petofi se cam terminase pe la 1849. Noi am reinventat-o odată cu Eminescu.
Neterminată țară, neterminat poet național. N-a reușit niciodată să facă nimic ca lumea. N-a reușit să-și termine studiile. L-a interesat vreodată ceva în afară de propriul ego narcisist ? Trimis să învețe pe bani străini, și-a bătut joc de aceștia - precum și de binefăcătorii lui. Spoiala de cultură dobândită prin țări străine a diseminat-o apoi în așa-zisa lui multilateralitate genială. Sobrului Maiorescu - om cu studii complete și diplome la școli însemnate - cred că i s-a zbârlit pielea când a văzut acest frumos - și inutil- foc de artificii. Și probabil că Maiorescu a fost primul "promoter" al brandului Eminescu. De ce a făcut-o ? Probabil ca să nu pară că și-a aruncat banii degeaba.
Eminescu a fost un Păunescu protocronist - un versificator genial- și cam atât. Oameni mici, lipsiți de alte preocupări - au încercat să-i inventeze o genialitate falsă.
Începând din secolul trecut și până în prezent s-a desfășurat absurd și uneori caraghios cea mai mare campanie de publicitate inutilă menită să acopere un complex de inferioritate nemeritat. S-au încercat descoperite cosmosuri în scrierile sale - dar este oare așa ceva acolo sau pur și simplu niște interpretori zeloși și-au depășit măsura ?
Dar nu putem să-l ignorăm, pur și simplu ? Să-l punem în raft alături de Bolintineanu și să-l uităm acolo ? Să- l recunoaștem drept ceea ce este- un farsor care scria pe gustul unei gloate ignorante , amatoare de telenovele - și pentru care nu se inventase încă televizorul ?
Căci Eminescu ne ignoră. Se poate ca, sub masca-i impenetrabilă să se afle o profunzime de sensuri. Sau, și mai posibil, nu se află nimic. Un nimic frumos, poleit la vremea respectivă de o adunătură care nu vedea că împăratul e gol.
Este chiar așa de greu să recunoaștem în Eminescu un om neterminat ? Un "băiat din spatele blocurilor" , veșnic în conflict cu societatea ?
Rebrănduirea lui Eminescu s-a făcut, cu mici excepții, sub auspiciile unor inși reduși la minte care puteau să caște gura ca în desenele animate cu proști atunci când auzeau de Cosmogonie, Vede sau Luceferi. Dar Eminescu nu a studiat niciodată serios, sistematic. Eminescu nu a învățat- nu a vrut să învețe. Eminescu nu se potrivea. Nu s-a potrivit niciodată. Asta nu face din el, neapărat un răzvrătit. Ci pur și simplu un om cu inabilități de adaptare. Un individ care n-a fost în stare să facă nimic în viață - care și-a manifestat genialitatea doar prin eșecuri. Până și gigantismul operei sale- cu totul inegală- arată acest lucru. În afară de "Luceafărul","Scrisorile" și "Împărat și proletar" -romanțe și cântece de petrecere.
Mai avem nevoie, oare, de Eminescu ca să ne reîncălzim complexul de inferioritate de rudă săracă ?