Da, ne-am schimbat mult după 1989. Am scăpat de un tiran- și, de ce să nu recunoaștem, și de tiparele obsesive ale propriei noastre neputințe. Ne simțeam mari, ne simțeam rotunzi. România este cea mai, a dat cea mai mare producție, calculatoarele românești, imprimantele românești, agricultura, liru-liru.Trebuia să fim primii- chiar dacă eram doar în insulița noastră izolată.
Ne-am schimbat mult după 1989. Am părăsit o ideologie- care- nu ne spunea nimic. Și unde am ajuns ?
Am devenit sclavii lui Mammona. Ne-am robit banului, câștigurilor ușoare, câștigurilor facile. Averi scoase din "inginerii financiare", lipsă de răspundere, lipsă de orice fel de considerente morale. "După noi, potopul". Partidul X a furat cât a fost la putere. După el au venit cei buni, cei cinstiți- partidul Y. Și ei au furat. Și tot așa, e o minune că , încă, mai există ceva de furat în țara asta.
Aceștia suntem noi ? Această masă turbată, beată, legănată să adoarmă între Adi de Vito și diversele dive blonde sau brunete care-și arată picioarele dezgolite și nu vocea ?
Aceștia suntem noi ? Noi, cei care furăm și oul de sub găină ? Noi, cei care facem poze porno la 17 ani și ne înjunghiem în cabinetul directoarei ? Noi, cei care ne eviscerăm iubitul care ne-a părăsit ?
Între cota unică și inundații, între Dan Bursuc și Școala Centrală, România anului 2005 este mult mai tristă și mai lipsită de speranță decât România lui 1989.