Cronica
de gheorghe Sârbu

Motto: Degeaba știu că Dumnezeu există, dacă mă port ca și cum nu ar exista.

Pe vremea lui Ceaușescu, circula bancul:
- stii cum se reprezintă foamea grafic?
- … ?!? …
- un popou cu păianjeni …

A fost și este utilizată formula: geniul, fie că aparține stiințelor umaniste, fie că aparține științelor exacte, trebuie înfometat; altfel, nu va aduce pe lume Lucrul Nou; nimic mai găunos … Prefer, în loc să citez pe unul sau altul dintre Marii Bărbați ai lumii, să las la Parce velier cuvioasele prisăci lingvistice, de genul: există vreo corespondență, cât de cât echitabilă, între suma primită de Van Gogh pe pânza în ulei, intitulată Floarea soarelui și suma ce a ridicat arhitectul care a proiectat Turnul Eifel? Pentru a nu mi se reproșa că sunt tendențios, operez cu distincția: Spiritul este singura construcție care nu se depreciază; ba, aș putea avansa ideea că bătrânețea, în loc să-l scoată din competiție, îi dă Statut - și cum poate fi altfel, câtă vreme, la înțelepciune se ajunge după ce se trece binișor de vârsta a 2-a. Dacă la suma încasată de arhitect adăugăm și sumele cheltuite de municipalitate pentru întreținerea edificiului, vom constata inexistența oricărui element de comparație; dar, și că suma generală tinde către inestimabil; ori, inestimabilă este doar Capodopera/ Teorema, adevăr cu care toți suntem de acord; hainele pe care le poartă Terra sunt trecătoare; nu și Iliada și Odiseea, Homer; nu și Categoriile, Aristotel; nu și medicina alopată, Hippocrat. Ce trebuie aici revăzut, și astfel scos din uz? Mentalitatea? Care? Lipsa de coerență a vremii/ vremurilor? Despre ce vorbim? Faptul că nu știe stânga ce face dreapta, în oricare dintre state? Unde nu este cap, nici trup nu există; păi? Aș putea, lejer, să umplu paginile unei trilogii, pe subiect doar cu propoziții care se sfârșesc în semnul întrebării. Aș putea … Dar ce n-aș putea, cu câte demonstrații aduce societatea la moara neuronilor papirusului, care sunt Idele … Cum însă, prin cîteva pagini scrise și postate pe tâmpla palidă a unor reviste electronice am reușit să-mi ridic pe umeri crosnia confraților fără svâc - a se vedea părerea lui Sainte-Beuve despre suita trepădușilor cu veleități de poet ( … ) procedez așa, nu pentru că nu aș fi capabil să prind într-o categorie specia aceasta de năsuci cu pompon, posesori de premii impozante, posesori de slujbe impozante, posesori de colaterale impozante; la ei, totul este impozant, mai puțin aportul de idee, de campus, de stil. Ce să le mai zic acestora? Uneori, sunt tentat să le trec cu vederea orice, până și lipsa de cunoștințe, mai ales în momentele când stau sluj în primul rând de fotolii la Polivalenta, și bat din pernuțele lor rotofeie la obiceiul Nimenea, care le vorbește din vârful limbii despre demnitate, cu greșeli de limbă maternă. Să revenim … Dar la ce să revenim? A, da ! Să revenim la geniu …
Chiar, domnilor, de ce credeți că geniile nu trebuie să se ducă prea des la budă?
Nu le prea aveti cu grafica?

Tulai, bre! Nu vă fie de zbeng …