Conform dicționarului explicativ, virtutea reprezintă însușirea dominantă a caracterului, mai precis reprezintă integritate morală.
Virtutea este rezultatul omului bun, cu o conduită morală exemplară, virtutea face parte din sistemul de valori al omului. Virtutea perfecționează personalitatea omului, dar și lucrările , operele sale, reprezintă maximumul valoric, în sens larg virtutea reprezintă sinteza umanului, sinteză a trăsăturilor umane prin care omul își îndeplinește foarte bine funcția, misiunea cu care a venit pe pământ.
Virtutea luminează sensul existenței a individului, scoate în lumină capacitatea omului de a atinge excelența.
Activitatea sufletului, a spiritului a conștiinței evoluate este binele sub toate formele umane, fapt care denotă o virtute exemplară.
Virtutea supremă este reprezentată de iubirea necondiționată, care însumează o seamă de abilități, de aptitudini, de calități precum; bunătatea, afectivitatea, empatia, toleranța, încrederea de sine, stima de sine, puterea de înțelegere și acceptare a imperfecțiunilor, a diverselor fenomene de viață, puterea de a ierta greșelile, puterea de cuprindere a lumii așa cum este cu bune cu rele, cu frumos și urât, cu lumină și întuneric.
Cu alte cuvinte virtutea reprezintă aspectul de fond al personalității umane, , în care domină înțelepciunea, cumpătarea, curajul, dreptatea.
Conform eticii nicomahice, virtutea este un act care se conformează rațiunii, un act al omului desăvârșit care execută toate lucrările perfect și frumos, încununându-le cu succes, cu merite deosebite, exemplare.
Cu alte cuvinte virtutea îl plasează pe om aproape de ideal, după cum a afirmat părintele înțelepciunii Aristotel.
Virtutea rulează prin forțele caracterului care fac orice lucrare virtuoasă, cu fermitate îndreptând toate acțiunile spre bine , spre concret.
Virtutea de a face bine, este obținută voluntar, învățată încă din primii ani de viață, virtute care îl călăuzește pe om în toate direcțiile din dimensiunea cunoașterii, pe toate căile existențiale, consolidând, completând, îmbogățind sistemul de valori.
Nu în ultimul rând virtutea este măsura justă între două extreme, măsura de mijloc între bine și rău, dar niciodată un om cu virtute nu va putea face rău, va ști întotdeauna să repare greșelile, să regleze erorile.
Ca o ultimă concluzie virtutea reprezintă Binele Suprem în raport cu perfecțiunea, reprezintă nivelul cel mai înalt de evoluție.
Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că virtutea izvorăște din dragoste și dragostea din virtute.
Francois Marie de Voltaire a afirmat că virtutea este un diamant pe care cinstea îl poartă pe deget.