Confruntarea aeriană cu sovieticii în cel de-al doilea Război mondial[i]

Una dintre faţetele cele mai dureroase ale celui de-al doilea Război Mondial în ceea ce priveşte participarea României este, fără îndoială, suferinţa îndurată de populaţia civilă în urma raidurilor aeriene ale inamicilor noştri de atunci.

S-a discutat şi s-a scris mult despre raidurile anglo-americane din 1943-1944; toată lumea (şi omenirea) cunoaşte importanţa deosebită pe care o reprezenta petrolul Văii Prahovei pentru “maşina de război nazistă” şi înţelege strădaniile americanilor de a distruge unităţile industriei petroliere de la Ploieşti şi Câmpina. De aceea, istoricii militari au studiat atent “fenomenul Ploieşti”, iar lucrările ştiinţifice şi memorialistice legate de numeroasele şi masivele atacuri americane sunt numeroase şi atent întocmite.

Pe de altă parte, specificul istoriografiei din perioada postbelică, marcată de propaganda “anti-imperialistă”, a forţat, într-un fel, apariţia a numeroase lucrări în care se discută despre raidurile americane şi engleze asupra României. Majoritatea sunt scrise în aşa fel încât să trezească şi să întreţină sentimentul de ură împotriva imperialiştilor, dar chiar şi autorii care îşi doreau să rămână obiectivi erau, cumva, obligaţi să îi prezinte pe aliaţi sub o anumită lumină, pentru că altfel nu ar fi avut acces la tipar.

Să zicem că în acele scrieri se omit două lucruri: 1. Starea de război în care era România cu aliaţii anti-germani; 2. Faptul că unul dintre aliaţii cu anglo-americanii era Uniunea Sovietică.

Chiar şi azi, la aproape 80 de ani după război, românii îi înjură pe americani (am ales cu grijă cuvântul, îi înjură! Nu avem decât să citim comentariile scrise de oameni obişnuiţi pe reţelele sociale la datele marilor raiduri aliate, semn că sentimentele alea de ură nu s-au estompat) pentru distrugerile pe care le-au provocat României începând cu 1 august 1943. Aşa este, iar atacurile americane, menţionate şi în lucrarea despre care discutăm acum, au fost, în cea mai mare parte, perfide şi nejustificate din punct de vedere militar. Au fost omorâţi mii de români civili, victime ale strategiei de descurajare adoptată (şi recunoscută, fără scrupule) de aliaţi. Dar eram în război cu americanii, chiar dacă nu românii şi-au dorit asta, ci picasem, ca de obicei, am putea spune, la mijloc în luptele dintre marile puteri.

Ştim, din cărţi, din filme şi din amintirile celor care au trăit acele vremuri, prin ce calvar au trecut românii în 1944. Ploieştiul, Bucureştiul, Braşovul, alte oraşe din România, unde se aflau sau nu obiective strategice militare sau economice, au fost trecute prin foc şi pară de către americani şi englezi. Dar ce puţin am ştiut, şi mai ales din surse nescrise şi neatestate, despre raidurile sovietice cărora le-au căzut pradă mai ales Constanţa şi oraşele Moldovei (de pe ambele maluri ale Prutului).

O să zic că eu m-am numărat printre cei privilegiaţi din acest punct de vedere. Pe de o parte, tatălmeu, veteran de război, mi-a povestit mereu amintirile lui. Pe de alta, participând la şedinţele Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni, fondată şi formată din veterani de război, am fost martor la atâtea şi atâtea discuţii şi relatări al căror subiect era faptele de luptă, actele de eroism ale aviatorilor români, dar şi ale militarilor de la alte arme.

Una dintre primele relatări atestate ajunse la cunoştinţa cititorilor români este aceea a luptei locotenentului aviator Horia Agarici, care, la 23 iunie 1941, a înfruntat, de unul singur, o formaţie de bombardiere sovietice, punând jos cel puţin două dintre ele (şi un al treilea, în colaborare cu antiaeriana). Agarici a devenit atunci un erou naţional, a cărui notorietate nu a putut fi ştirbită nici măcar de propaganda comunistă. Dar ceea ce propaganda şi istoriografia perioadei comuniste au omis tot timpul a fost să menţioneze că acea luptă nu a fost singulară.

Incursiunile unor avioane sovietice în spaţiul aerian românesc nu au început la 23 iunie 1941. Domnul profesor doctor Valeriu Avram, pe care am onoarea să-l cunosc, să-l respect şi să-l apreciez pentru ampla sa activitate de cercetare, ne oferă prin cartea pe care prezentăm azi, un studiu amănunţit al activitătii aviatorilor sovietici în România, pornind chiar de la terminarea primului Război mondial, dezvăluind, astfel, o activitate, dacă nu războinică, măcar de ameninţare, de amestec al sovieticilor în evoluţia României.

În schimb, în timpul războiului, dacă raidurile sovietice ne-au fost mai puţin cunoscute până acum, nu au fost mai puţin perfide şi distrugătoare decât ale “anglo-americanilor”. Domnul profesor Valeriu Avram, cu răbdare şi acribie, inventariază în această carte toată activitatea aeriană sovietică. Sunt menţionate data, ora, locul exact al raidurilor, efectul la sol, răspunsul apărătorilor români şi efectul acestuia asupra invadatorului rus. Cunoscând oarecum modul în care se documentează şi scrie domnia sa, recunosc că nici nu putea altfel. Documentarea se face prin studierea aprofundată a tuturor documentelor existente şi disponibile în arhivele adecvate, de la cele ale unităţilor de poliţie şi jandarmi până la cele ale administraţiei localităţilor vizate. Aşa se face că din rândurile citite aflăm nu doar datele generale ale acţiunilor respective, ci, cu exactitate, tipurile de avioane implicate, direcţia de zbor, ora exacta a atacurilor, tipul şi cantitatea de muniţie consumată de ambele părţi, efectul focului, numele şi condiţia (dacă au fost menţionate în documente) eventualelor victime (atacatori sau atacaţi). Poate că, din această cauză, cartea nu va fi pe placul celor care urmăresc doar senzaţionalul, dar să nu uităm că e vorba de un studiu istoric, o lucrare ştiinţifică, iar prin minuţie şi acribie valoarea ei creşte.

În afară de menţionarea strictă a acţiunilor aviaţiei sovietice, autorul aminteşte, la fel de amănunţit, despre alte acţiuni întreprinse de aliaţii sovieticilor împotriva României, cu atât mai mult cu cât colaborarea dintre ei este strânsă şi eficientă – vezi misiunile de tip “pendul” ale bombardamentului american.

De asemenea, ţin să subliniez modul în care este descrisă activitatea armatei române (nu doar a aviaţiei, dar şi a artileriei antiaeriene, a jandameriei, poliţiei şi detaşamentelor de premilitari) în misiunile de apărare. Pentru un consumator avid de lucrări de acest gen, numele eroilor români menţionate aici sunt confirmare a ceea ce ştia; pentru cel care ia prima oară contact cu tema, nu poate fi decât o sursă iniţială de informare, cu necesitatea de a completa orizontul de cunoaştere cu alte lecturi. De fapt, este şi îndeplinirea unei datorii de onoare a istoricului de aviaţie de a menţiona, spre cinstire şi neuitare, numele acelor mari eroi ai aviaţiei române.

În concluzie, o carte care trebuie citită de oricine are curiozitatea de a afla cum s-au bătut românii cu sovieticii nu în estul îngheţat, ci chiar la noi acasă, pentru casa şi familia noastră.

O scurtă referire la prezentarea cărţii. Un volum frumos, de peste 250 de pagini de text ştiinţific însoţit de un album de fotografii care ne aduce în faţă figuri de luptători, ca şi tehnica folosită. Nu pot trece, însă, peste calitatea editării. Şi cu altă ocazie m-am “războit” cu editura din Bragadiru. Păcat de munca autorului, dacă editorul lasă să treacă numeroase greşeli de tipar. Orice dactilograf poate scăpa greşeli, unele provocate chiar de calculator, dar rolul editorului este să pregătească atent materialul pentru tipar.

[i] Valeriu Avram Aviaţia sovietică deasupra României, 1940-1944, Bragadiru, Editura Miidecărţi, 2020