poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-04-04 | |
Pentru a scrie poezie este absolut necesar să înțelegem că există tot atâtea moduri de crea poetic, pe de o parte, pe câte moduri există de a simți lumea în care trăim și, pe de altă parte, de a accepta că nu există un număr exact de simțuri universale, deși științele caută să explice universul uman prin categorisirea dimensiunilor acestuia. De fapt, simțirile, ca exprimări ale experienței umane, sunt exprimări generale ale simțurilor fiecărui om în parte. Ceea ce pune în lumină faptul că fiecare om este un univers în sine. Universul uman, prin urmare, este interior, motiv pentru care, a fi poet se referă la cel care scrie în așa fel încât, indiferent de cine îi va citi poemele, să se regăsească pe sine în mesajul lor.
Pentru că, cu cât cititorul de pretutindeni și dintotdeauna se va regăsi în poem, cu atât mai mult va spori valoarea operei pe care poetul își imaginează că o compune. Căci, altfel, pentru ce ar scrie? Își dorește cineva ca să trăiască spre a muri? A scrie este un simț al eternului tot astfel cum fiecare clipă contează în istoria morții deoarece, prin intermediul clipei moartea rămâne vie în carnea învierii pe care o omoară trăind-o. De aceea, dacă ceea ce scrie poetul, imaginându-se poet, rămâne și străbate de-a lungul și de-a latul trăirilor lumii ca și cum ar fi scris aici dintotdeauna despre ceea ce era înainte de a fi el și ca și cum poezia lui este viitorul lumii de dincolo de ceea ce va veni, înseamnă că, prin ceea ce face, a ajuns la poarta poeziei. Odată ajuns aici trebuie să lovească cu putere pentru ca aceasta să i se deschidă. Iar puterea lovirii poetice este dată de autenticitatea, profunzimea și pasiunea nesfârșite cu care lovește, adică cu care scrie poezie. Însă, niciodată, nici unul dintre cei care au ajuns la poarta poeziei nu va ști când acestea i se va deschide, indiferent de forța lirică cu care bate în ea. Deschiderea acesteia depinde dintotdeauna de acela care a fost desemnat să o păzească. De aceea a fi poet nu este o meserie, ci este un statut. Iar acest statut este dat de cel care nu așteaptă să îi spună paznicul când să treacă prin poartă, ci să treacă prin poartă fiind convins că dincolo de aceasta vor fi și alte porți, și alți paznici care îi vor spune că nu este poet și că nu scrie poezie decât dacă va trece pragul porților în fața cărora i se va spune că trebuie să aștepte. Poetul nu este asemenea îngerului, profetului sau strălucirii stelei nopții ce se reflectă în ochii privitorului din oglinda lacului din ale cărui adâncuri își generează textul liric.
Ci este un fel de a fi care se exprimă prin toate adâncurile ascunse în șerpuitoarele mângâieri de care acel fiind se lăsa îmbrățișat pentru a se îneca cu eternitatea.
De aceea poezia ar trebui să fie o nesfârșită temere de necuprinsul pe care și-l dorește etern cititorul să se lase cuprins.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate