Dragostea de țară, de popor, de strămoși, de semeni în general denotă un patriotism autentic, veritabil.
Patriotismul românesc și-a pierdut din efervescență, din fervoare din cauza vechiului regim dictatorial ceaușist, parțial întunecat și marasmatic, dar nu ar trebui ca negativitățile unei epoci să știrbească sentimentul cel mai puternic pe care un om îl datorează țării Mamă, poporului în care se dezvoltă și evoluează, în care își are rădăcinile strămoșești.
Eu îi atribui lui Nicolae Ceaușescu respectul cuvenit pentru că a dărămat bordeie și a construit locuințe confortabile, viabile pentru toți familiștii, a creat locuri de muncă pentru toți cetățenii patriei.
Știu că a obligat poporul să facă mari economii pentru ca să achite comunității europene toate datoriile, toate împrumuturile, recunosc că a fost nevoie de sacrificii dar consider că au meritat.
Am dezavuat și eu cultul personalității exacerbat al lui Nicolae Ceaușescu, dar consider că Ion Iliescu a făcut un păcat colosal , de neiertat pentru faptul că l-a condamnat la moarte fără o judecată onestă cu prezența unor reprezentanți ai poporului.
În mare parte cultura românească amestecată cu alte culturi ale spiritualități universale este responsabilă pentru estomparea sentimentului de patriotism.
Eu nu consider că este greșit să recunosc faptul îmi iubesc poporul și țara, că mă dedic cu tot sufletul și spiritul pentru ca să se afle în permanență pe calea luminoasă a prosperității, i-am închinat patriei nenumărate poezii, fascinată de mirajul pe care mi l-a oferit pe parcursul vieții.
Unii gânditori români cănsideră că patriotismul este un sentiment al sângelui al naționalismului politic.
Eu consider că și patriotismul și naționalismul sunt curente culturale, care dezvoltă spiritul cunoașterii al tuturor cetățenilor care aderă cu toată dragostea la ele.
Patriotismul este naționalism la nivel înalt ilustrând o simbioză cu țara cu neamul.
Doctrina naționalistă a fost creată de genialul istoric Nicolae Iorga pornind de la Domnitorul Ioan Cuza Vodă, mare iubitor de neam și de țară, continuând cu Mihail Kogălniceanu și cu Titu Maiorescu, ale căror idei naționaliste au avut răsunet.
Dragostea de cultura autentică , valoroasă , iubirea și respectul pentru obiceiuri și tradiții , sunt forme de patriotism și de naționalism la nivel înalt , sunt forme de uniune cu fibra țării.
O dată cu migrația a milioane de români pretutindeni în lume sentimentul de naționalism se pierde în negura vremii.
Românii majoritari rămași și-au exprimat deschis faptul că le este rușine că sunt români.
Majestatea sa regele Mihai Întâi întors din exil le-a readus românilor dragostea de țară și de neam, ( naționalismul curat nealterat, înnobilat, prețios).
Sunt filosofi români care au pus în discuție patriotismul și naționalismul și care consideră că sunt curente cu fixații mistice.
Eu trec prin filtrul rațiunii patriotismul și naționalismul și cred cu tărie că sunt cele mai valoroase forme de devotament , de abnegație și dăruire față de neam și țară.
Consider de asemeni că folclorul românesc este păstrătorul și purtătorul naționalismului autentic.
Unele partide politice au liberalizat naționalismul, dându-i o nouă formă mai acceptată de către comunitățile Uniunii Europene.
Lipsa naționalismului i-ar transforma pe cetățenii patriei în individualiști xenofobi.