O datorie de conştiinţă pentru contemporani

Sunt momente în viaţă când sufletul nostru este răvăşit. Mai ales atunci vrem să ştim cine suntem, ce este naţional şi universal în devenirea noastră, cum s-au descurcat alţii în situaţii similare.
Prea grăbiţi de obicei pentru a aprofunda ce este esenţial în viaţă, atraşi de strălucirea de faţadă, rămânem indiferenţi faţă de aceia care prin vocaţie, în tăcere şi de cele mai multe ori neştiuţi, se dedică unor idei, creează, fac apostolat din profesie şi astfel contribuie la civilizaţia tehnică de a cărei foloase ne bucurăm cu toţii.
Cum spuneam, abia în momentele de restrişte simţim nevoia unor repere morale, unor exemple de viaţă pilduitoare care să ne călăuzească o vreme.
Unii găsesc reazimul în biserică, alţii, nu puţini, găsesc un sprijin în muzee ... şi nu rareori în muzeele cu profil tehnic.
De cum ai intrat într-o astfel de instituţie, un pantheon al ştiinţei, eşti întâmpinat de obiecte (monumente) de o gravă solemnitate ale căror poveşti spuse, sau doar intuite, ne redau acea stare de echilibru după care tânjim. O dată atinsă această stare de graţie, devenim din ce în ce mai curioşi, apoi mai încrezători în destinul OMULUI şi în cele din urmă mai GENEROŞI.
Generozitatea nu înseamă MILĂ, reprezintă doar o treaptă în accederea noastră spre ÎNŢELEPCIUNE.
Ea se poate manifesta în primul rând prin a nu mai rămâne INDIFERENŢI la ceea ce se întâmplă lângă noi şi în primul rând la actul de cultură. Într-o formă superioară înseamnă şi un SPRIJIN CONCRET.
A sprijini Muzeul Tehnic nu înseamnă MILĂ sau GENEROZITATE, ci doar un înalt grad de RESPONSABILITATE a factorilor cu drept de DECIZIE, înseamnă în primul rând o datorie de conştiinţă.
Ce poate fi mai înălţător decât sentimentele de solidaritate şi generozitate ale conaţionalilor lui Traian Vuia care au străns fondurile necesare înfăptuirii proiectului aeroplanului – în fapt a avionului - şi trăirea triumfului când acesta s-a ridicat de la sol în 18 martie 1906 la Montesson lângă Paris? Iar contemporanii în loc să afirme în orice împrejurare cu tărie şi fără nicium dubiu că inventatorul avionului este TRAIAN VUIA (afirmaţie făcută şi de Henri Coandă) îşi pun întrebarea, dar ce-o să zică străinătatea?!
Cum am putea rămâne, AZI, insensibili la eforturile constante, timp de o viaţă, ale lui Dimitrie Leonida în promovarea progresului tehnic concretizat mai ales în electrificarea oraşului Bucureşti şi a ţării. Şi cum să nu ne uimim faţă de ceea ce a reprezentat efortul uriaş al acestuia, care singur întocmea şi promova o lege a energiei la începutul secolului al XX-lea!
Traian Vuia spunea “Ce importanţă are cine a făcut un lucru, important e că el EXISTĂ”.
Noi adăugăm că este important să-i cunoaştem pe aceşti OAMENI pentru echilibrul nostru, pentru încrederea în ceea ce poate fi sau deveni, ROMÂNIA investind în CULTURĂ, în MUZEUL TEHNIC.
Şi aceasta înseamnă nu milă, nu generozitate ci doar un înalt grad de responsabilitate a factorilor cu drept de DECIZIE, înseamnă în primul rând o Datorie de Conştiinţă a Contemporanilor.