poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3529 .



Fatumul \"Iubirii față de aproapele\"
eseu [ ]
lecturi neliniștitoare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lemuria ]

2005-09-19  |     | 



Cum vine viața peste tine ca o coajă miraculoasă. Cum să te pierzi și cum să te regăsești într-o perpetuă sinusoidală existențială. Cum să devii lector « înțelegător », scârbit, de-tabuizat, împăcat cu sine însuși. L-am citit pe Pascal Bruckner pentru că prea mult se vorbise despre el, pentru că figura pe lista mea de lecturi estivale, pentru că sunt vamaioată, și pentru că m-am convins singură la Papa la Șoni, pe plajă, că merită să-i voalez sensul filosofiei și al scriiturii sale. « Iubirea fața de aproapele » este acel gen de carte pentru care poți fi în stare de a sacrifica o noapte (decolorând-o până la alb), iar după ce i-ai descoperit și ultima frază, să ramâi cu un zâmbet neștiind dacă este un scriitor de-o noapte sau dacă într-adevăr merită să gândești multă vreme la el. Dacă mie îmi stă lipit de meninge înseamnă că ceva este acolo. Citisem « Lumi de fiere » - am regăsit ecouri intertextuale vizibile, un orizont de așteptare de acum clasic poate, pentru scriitorul francez. Obsesiile lui pentru multinaționalitate, pentru metisare, pentru explicații psihanalitice și pentru răsturnare de situații. Îi place realmente să se joace cu mintea cititorului, să- l îngrozească, să-l ridice apoi, să-l oripileze iar (este de menționat că editorul a mai cenzurat din scenele scabroase). Cred că miza ludicității scriitoricești este aici problema limitei (în aparență inexistente). Până unde să te afunzi ? Este nebunia realitate dusă la extremă ? Are relativitatea vreun punct de sprijin ?
Liniaritatea traiului unui parizian se frânge într-o curbă, transgresând un « trait » pe atât de scandalos, pe cât de neașteptat este. Din fericirea grețoasă a unui cămin conjugal echilibrat și a unei slujbe în diplomație cu perspective deosebite în viitor, provocarea îl va dezrădăcina pe protagonist. Întrebarea este : te accepți așa cum ești ? Dincolo de feromoni și fantezii sexuale duse pe culmile frumosului și hidosului, omul se poate înțelege pe sine sau nu, se poate reîntoarce într-un interior funambulesc sau se poate refuza pe sine. În momentul în care ți-ai forțat limita, viața ți se dublează de o sinceritate și un risc pe care ți le asumi de la început. Un pasaj m-a atins atât prin ceea ce transmite cât și prin forma lirică în care este realizat (aș vrea să menționez că Bruckner este și poet) : « În viața unui om există mai multe vieți și nu seamănă toate între ele. Într-o zi destinul îți bate la ușă și te ia de mână. Lasă-te condus : este ora unică în care se apleacă el asupra cazului tau. Ocazia nu se va mai repeta. Prea mulți oameni care au pierdut până și ideea de libertate se dau în lături. Sunt asemenea unor insecte închise într-un borcan : își blestemă condiția, se sfâșie între ele. Dar nu fac nimic care să le scoată de-acolo. Oferă-le un alt borcan sau și mai bine, cerul liber și ai să vezi că-ți decilnă oferta. Încă din copilărie, obișnuința îi călăuzește pe același făgaș. »
Ce este iubirea față de aproapele. O libertate pe care și-o poate asuma, permite un om. Incipient, pentru eroul romanului, cel care va numi această situație prin termenii care constituie și titlul cărții, semnificantul va fi pur realist, prozaic chiar. Sebastian, devenit în timpul împărțit între familie și serviciu, gigolo, definește sentimentul ca pe trecerea de la o femeie la alta; când te afli în prezența unei cliente căreia să-i redai ceea ce i-a lipsit atâta timp (fie că este vorba de doar o mângâiere, fie că e o culme sexuală, fie admirația unui piept prea opulent ori prea plat) nu poți spera și iubi femeia care-i va urma. Oricum va fi aceasta, ei trebuie să i se dedice o dragoste în așteptare. Clipa rămâne căci este atât de frumoasă, faustian vorbind, totodată timpul care încă nu s-a arătat este poate mai intigant și mai miraculos pentru a trezi o dorință intensă. Mai târziu, alături de persoana care va deveni răul necesar, și otrava dezirată, așadar alături de Dora, Sebastian va cunoaște latura ascunsă într-o mistificare controversată de la un anumit punct al sentimentului numit « iubirea față de aproapele ». Numindu-le amante pe cele care plătesc pentru a li se satisface orice plăceri sexuale, numindu-i amanți pe cei care vin să-și refuleze orice dorință lângă un trup de femeie, ei sunt aceia prin care destinul vine nesfârșit peste ființă, într-o tăcere obturată de orgasme exacerbate, de violență, de bunătate in extremis. Ce mai este iubirea ? Cum ne metamofozăm în lupta cu hubrisul deja comis, acela de a ne fi descoperit interioritatea, colțul ascuns al animei ? Grotescul textului (descrierea trupurilor îmbătrânite, sodomii, orgii, satisfacerea sexualității unor corpuri deformate genetic, violentare sexuală, tortură fizică și psihică) readuce în discuție o temă mai veche, pe care o regăsim la G. Liiceanu, grăită într-o formă frumoasă : « Este oare un om în pielea goală - « gol » ? Sau mai degrabă el este îmbrăcat în propriul lui derm, în vreme ce adevărata goliciune presupune o dezvăluire suplimentară, accesul la visceralitate prin jupuire, disecție și eviscerare ? Când strâng în brațe un trup ce « atârnă » mai greu : catifeaua pielii sau digestia bine ascunsă sub această catifea ? Când sărut în joc, e extazul sau transferul de salivă de la o gură la alta ? Două trupuri înlănțuite sunt sublime ? Sau actul împreunării este o gimnastică grotescă însoțită de grohăituri ? » (G. Liiceanu, « Ușa interzisă », ed. Humanitas, 2002)
Libertatea se află între organic și mistic, la pragul dintre minunat și terifiant. Dacă prea multă bunătate declină pe panta negativă, dacă prea multă fericire te îneacă, dacă prea mult malefic te-a întunecat într-o lumină frumoasă, “le vecu” nu face decât să oscileze într-o mereu căutare a sinelui. Cura de « dezintoxicare » a lui Sebastian, într-un sanatoriu de boli psihice, părăsit de Dora, dar revenit la prietenii vechi, se termină într-o solitudine a eului impusă ca o pauză mentală și fizică. Minciuna, însă, descopeită, iluzia posibilității unei lumi caste sau cel puțin binevoitoare desfășurată, cel mai bun prieten, cel care-l « repune » în funcții sociale pe erou, devenit caracațită dictatorială, sentimentele primare invadează personajul. Finalul cărții nu face decât să-l readucă pe Sebastian în « iubire », să-l apropie de căutarea ce suferise un intermezzo. Viața dincolo de limite continuă. Întoarcerea este posibilă. Aflat sub imperiul dragostei (ca erotism, ca transcendență), romanul se încheie cu citatul evanghelic « Dumnezeu este iubire ». Noi valențe i se vor descoperi acestui sentiment care-i face pe oameni să existe, fiecare având dreptul să-și accepte libertatea.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!