Citesc în presa on-line că o nouă formă de artă bântuie străzile Manchesterului: două femei s-au expus, complet dezbrăcate, dar unse cu gem din cap până-n picioare, afirmând că aceasta este o exprimare artistică. Așadar, artă.
Mi-am amintit de Guillermo Vargas Habacu, ”artistul” costarican, care acum vreo zece ani, a adus într-o expoziție un cățel, pe care l-a legat și l-a lăsat fără apă și fără mâncare, să moară pe ”altarul artei”. Că - nu-i așa - arta cere sacrificii. Și toți cei care au vizitat expoziția au fost de acord cu artistul, nimeni nu s-a gândit să hrănescă bietul animal. Au privit, ca niște adevărați cunoscători ai artei, cum cățelul se sfârșește, însetat și înfometat.
Tracey Emin și-a vândut ”My Bed” cu 2,7 milioane euro. Cu tot cu cearșafurile pătate, prezervativele folosite, tampoanele și sticlele goale de băuturi. Patul în care ea a suferit din dragoste. Artă.
Să datorăm, oare, această formă de artă, Pișoarului lui Duchamp, declarat a fi cea mai influentă operă a secolului XX? Autorul însuși afirma că amplasarea lui în expoziție fusese, inițial, un gest satiric, prin care dorea să batjocorească lumea artei și snobismul care o însoțea. Dar a sfârșit prin a fi considerat artă, cu intenția de a șoca și a-i determina pe cei care caută frumusețea în artă să se simtă, cumva, rupți de realitate. Marcel Duchamp afirma că nu-i pasă de cuvântul ”artă”. Și recunoștea că a contribuit la discreditarea lui, în mod intenționat.
Michael Craig-Martin - artist celebru prin lucrarea sa, ”An Oak Tree” (în fapt, un simplu pahar cu apă pe o poliță, alături de un text prin care explică de ce privitorul ar trebui să vadă acolo un stejar) - afirmă că scopul artei moderne este acela de a captiva imaginația. Și, în plus, permite privitorului să vadă lumea, așa cum este.
Criticii continuă să aprobe aceste idei creative și să le considere artă.

Roger Scruton (filozof, scriitor britanic) este unul din puținii care au curajul să spună că împăratul este gol. Că un lucru nu poate fi numit artă doar pentru că oferă o felie de realitate: ”Arta este o chemare către alții, să vadă lumea prin ochii artistului.” El arată cât de importantă este frumusețea în artă, o necesitate care, ignorată, ne conduce într-un deșert spiritual. Sarcina sacră a artiștilor este aceea de a scoate în evidență faptul că în lume, în viață, există valori de care avem nevoie: frumusețe, iubire, prietenie, credință. ”Această profanare deliberată este și o negare a iubirii, o încercare de a reclădi lumea, astfel încât iubirea să nu-i mai aparțină. Aceasta este cea mai importantă caracteristică a culturii postmoderniste, o cultură lipsită de iubire, hotărâtă să portretizeze lumea umană ca fiind de neiubit.”