Vindecarea de vicii este o necesitate absolută în economia mântuirii. Să nu credeți că legați de lucrurile care degradează vă puteți ridica mai sus de nivelul pietrei. Și care sunt obișnuințele distructive care ne țin pe loc? Beția în sine și beția puterii, beția orgoliului, minciunii, beția lenei și a desfrânării. Lipsa unui echilibru interior și lenea spirituală este boala lumii în care ne bem cafeaua de dimineață fără un gând spre lumină și parcurgem treptele orelor cu ocupația aleasă, fără ocupația gândului divin. Am văzut mulți oameni îmbătați de iluzia cunoașterii, dar fără revelația dialogului cu Creatorul. Ori fără Dumnezeu, orice sistem de gândire te duce ori în cancerul comunist, ori în cel fascist sau fanatic fundamentalist. Nici cultură fără credință nu dă ceva ziditor, păi dacă citești Cioran, “Pe culmile disperării sau Lacrimi și sfinți”, îți pierzi și bruma de echilibru spiritual pe care ai avut-o. Mai rău, dacă mai adaugi și Nietzsche, sigur cauți să te arunci de la etaj. Acum depinde de la ce înălțime. Bine, dar asta nu înseamnă să nu citești nimic, că nici prostia sau lenea intelectuală nu te mântuiește. Da, am întâlnit mulți care se lăudau câte biblioteci au devorat, dar când discutam mai bine cu ei vedeam că la nivelul lor de înțelegere nu aveau cum să-l priceapă pe Hegel, Heidegger, Kierkegaard. Apropo de Soren Kierkegaard, el spunea că dacă Iisus s-ar fi dat jos de pe cruce și ar fi descoperit în acel moment puterea divină, credința noastră nu mai avea niciun sens. Ar fi fost ca un papagal colorat, vorbitor și prezentat în piață în splendoarea penajului. Păi, atunci ce rol mai are credința, dacă Isus rupea crucea ca Van Damme? Așa suntem chemați la un efort spiritual, la încrederea deplină în actul jertfei și în Cel care se roagă chiar și pentru cei care îi pironesc mâinile și picioarele pe lemn. Răstignirea lui Christ depășește cu mult imaginația dramaturgiei antice, dar și imaginația lumii moderne. Da, e adevărat că au existat și alți nebuni în măsură să desăvârșească suferința, de exemplu Nero îi răstignea pe creștini și le dădea foc la cruci sau Inchiziția, în numele unei credințe fără suport biblic, îi ardea pe rug pe cei judecați de alți tembeli cu sutană. Însă vă asigur, nu există niciun caz în istorie ca un om condamnat la moarte să se roage pentru criminali: “iartă-i, Tată, că nu știu ce fac!”