Unul din cele mai interesante studii recente ale pastorului Marin Zamfir se numește „Definind cuvintele”, lucrare care nu analizează, cum am fi înclinați să credem, lexicul cuvintelor românești în genere, ci doar unele cuvinte din Vechiul și Noul Testament, pe care le-aș denumi o parte din ADN-ul Bibliei, mai exact „cuvintele adevărurilor sfinte”. Precum se știe, bibliile traduse în limba română operează cu circa 690.000 de cuvinte (din care, în mod firesc, multe se repetă de multe ori de-a lungul cărții), cifră medie, deoarece edițiile care includ și cărțile necanonice au aproximativ 730.000 cuvinte de bază (număr destul de mare dacă vrem să comparăm cu Biblia engleză, unde ediția King James Autorizată are 783.137 de cuvinte). Să nu uităm însă că engleza are un profil lexical mai mult sintetic, iar în română predomină mai mult aspectul lui analitic, necesitând un surplus de cuvinte.
În niciun caz autorul nu și-a propus să treacă în revistă toate cuvintele de bază ale marelui adevăr biblic, ci doar pe acelea pe care le-a considerat că au o importanță specială, pe cele mai bogate în semnificații. Aceasta deoarece, în genere, aceleași exprimări nu totdeauna se referă la același eveniment în contextul versetelor biblice. De aceea, o serie de termeni au neapărată nevoie de a fi puși în discuție într-o lumină clară... În acest sens, autorul și-a alcătuit un foarte original plan de dizertație, preferând să nu aleagă cuvintele separat, izolate de restul propozițiilor ori la întâmplare, ci le-a inclus în categorii sau titluri, derivate fie de la un substantiv cu subderivatele lui (cum ar fi substantivele „curajul”, „măsură”, „emoțiile”), fie de la adverbe cu o altă multitudine de subderivate („afară”, „înăuntru”, „dincolo”) sau de la verbe ( „a fi”, „a face”). Procedura pare destul de ingenioasă, nefolosită de nimeni înainte și, odată descoperită, autorul o aplică direct pe versete luate din Vechiul și din Noul Testament, apelând la traducerea lui D. Cornilescu.
Ca si fiu mai explicit, atunci când, de pildă, citează din Ioan, autorul consideră că este cazul să lămurească de ce evanghelistul repetă același cuvânt în contexte diferite având de fiecare dată nuanțe diferite - și își începe dizertația cu adverbul de loc „afară”. Citez: „Termenul ”AFARÔ mi-a atras atenția și am văzut că este necesar să fie bine definit, bine înțeles de către noi pentru a putea pricepe sensul și valoarea reală a ceea ce înseamnă ”afară” în termenii lumii, sau a sistemului religios și ceea ce înseamnă în gândirea Împărăției, pentru că aici avem un mesaj. De-a lungul cărții veți fi putut vedea gândiri, acțiuni, sisteme de valori și crezuri prezentate simplu sau în contrast și fiecare decide ce fel de considerație ar trebui să aibă după aceste expuneri. La acest subiect, în acest capitol, vreau doar să deschid apetitul aducând o provocare celor care doresc să exploreze acest teritoriu vast în care putem vedea atâtea lucruri în ceea ce privește felul în care definim termeni, gândiri și atitudini. Am să mă reîntorc la poveste orbului pentru a înțege motivația Domnului de a-l căuta pe orb , fiindă atunci când l-au dat afară, El l-a căutat.
”Părinții lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.”(v.22) Avem deci aici, un sistem religios în care Cristosul, Unsul, nu încape și nu este acceptat în interior. Deci, dacă cineva mărturisește despre Unsul, Cristosul, locul lui este afară. De aceea teama de a fi dat afară i-a determinat pe unii să rămână în sistemul religios, pentru simplul fapt de a fi acceptați de cei din acest sistem. Definim deci că înăuntru și afară, cel puțin în acești termini, este definit de Unsul, Cristosul și felul în care ne relaționăm la El.” Închei aici acest citat.
Dezvoltând explicația, ni se precizează că nu este totuna „afară” cu „afară din” sau cu „afară de” ori cu...„înăuntru dar afară” - conform acestei menționări: „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună!”(Apoc.22:15) În Împărăție și ”afară” ” Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești. După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, șed jos, aleg în vase ce este bun și aruncă afară ce este rău..
Foarte interesant ni se pare faptul că, după ce ni se oferă o serie de fragmente biblice legate de cuvintele descrise, ca un corolar al celor discutate, după fiecare temă analizată, Marian Zamfir vine cu niște frumoase concluzii scrise în versuri, revelându-ni-se și ca un experimentat autor de versuri scrise în stil clasic, cu care își încheie frumos fiecare subcapitol.
Așadar, autorul cărții nu nu este doar un iscusit exeget al unor subtilități filologice și religioase, ci și un binecunoscut poet în marile comunități religioase, ca să nu mai amintesc de faptul că, simultan, el mai este cunoscut de mulți români și ca un foarte talentat compozitor de muzică religioasă, de coruri și compoziții pentru orchestră, în plus, excelând și ca solist vocal, dublat de un pasionat interpret la mai multe instrumente (chitară, pian, acordeon, fluier și nai). Așadar, avem... doi mari Zamfiri specialiști în „fluierele lui Pan”... Casetele și CD-urile muzicale înregistrate până acum de Marian Zamfir sunt și vor fi totdeauna valori de mare succes în România ca și peste hotare.
Dar să revenim la alte definiri interesante ale cuvintelor adevărurilor sfinte, deoarece, pe măsură ce le cercetăm, descoperim că explicațiile se succed în serie... Când autorul alege să vorbească despre „dimensiuni”, încearcă să descopere în Biblie teme ca „A venit Învățătorul și te cheamă”, „Ce urmezi sau pe cine?”, „Dumnezeul harului”, „Harul de a visa”, „Harul de a fi ca El”, „Harul de a cunoaște, a fi și a face” etc... Ele se încadrează în niște dimensiuni spirituale. În toate aceste cercetări ni se aduc suficiente explicații pertinente și convingătoare, lămurindu-ne asupra multor lucruri despre care aveam falsa impresie că le cunoaștem bine. Ca să fim întru totul lămuriți, pentru fiecare titlu, se reproduc o serie de citate, toate alese cu precizie, cum numai un bun cunoscător al evangheliilor o putea face, iar, ca sintetizare generală a lor, este postată, ca în acest caz, frumoasa poezie „Dimensiuni”, din care cităm:

”A venit Învățătorul și te cheamă”, i s-a spus
Ea s-a ridicat în grabă, o, chiar a venit Isus,
S-a aruncat la picioare-I, era locul preferat
Să-L asculte, să se-închine, Profetului Împărat.

Eu am zis, ”la ce o cheamă, Doamne, ce ai vrut să spui?”
Și-am înțeles, a chemat-o, în dimensiunea Lui.
Să gândească peste moarte, peste ce-ar putea vedea,
Peste gândul de țărână, ce-ai simți sau ce ai vrea.

Peste lut și neputință, peste tot ce e țărână,
Peste tot ce-aicea omul, ar vrea și n-ar ști să spună.
Peste ce e necredință, peste tot ce este boală,
Așa cum Tu ai făcut-o, ne chemi azi să spunem “scoală!”

Ne chemi să visăm cu Tine, să avem noi așteptări
Fără sprijin de țărână, doar cu har din alte zări,
Cu putere de la Tine, ungere din Duhul Sfânt,
Peste vasul de țărână, peste ce pot și sunt.

M-ai chemat să fiu ca Tine, să-ndrăsnesc și să visez,
Cu valorile luminii, să am numai al Tău crez,
Iar primisiunea sfântă, din Cuvântul Tău ceresc,
Îmi dă natura-Ți divină, mă determină să cresc. (...)

Ce dimensiuni, ce viață, peste a omului gândire,
Peste tot ce e vremelnic, peste tot ce e simțire,
M-ai ”silit” ca să trec râul, pe-al Tău mal plin cu minuni
Privind peste orice pustie, și peste deșertăciuni

La picioare ca Maria, să mă pun ca și un nimb
Și parfumul să se-nalțe, atmosfera să o schimb
Și chiar dacă cei din juru-mi, vor spune că e risipă,
Îți pun astăzi la picioare, viața-mi fără să am frică.

Tratarea temei „Curajului” se face amintindu-ne semnificația furtunii de pe mare (Matei, 14: 22-24) și a „Înmulțirii pâinii”, a „Prezenței lui Isus între ucenici și oameni”, tema „Mersului pe ape și a „Puterii curajului” cu cele trei motivații - cea a răsplătirii, a iubirii și a experienței cu Domnul, precum și „Planul Divin” , tematică bine sintetizată în altă poezie, „Curajul”, din care redau un scurt citat:

Când pricep ce e curajul, ca să ies din barcă-afară,
Glasul Lui s-aud , e bine, peste tot ce mă-nconjoară.
Și așa am îndrăzneală, să fac lucruri nebunești,
Am cu mine-a Ta prezență, lângă mine Tu pășești,

Așa cum a făcut Petru, din barcă-am ieșit și eu,
Dar când vântul a fost tare, am strigat ca Bartimeu.
Și când am scăpat de haină, și- am scăpat de vechiul eu
N-am mai cerșit niciodată, atunci am văzut și eu...

Am văzut că în furtună, tu mă chemi să mă ridic,
Să înalț glasul puternic, și al Tău cuvânt să-l zic,
Să vorbesc astfel furtunii, și să se dea înapoi,
Fiindcă eu nu mai sunt singur, acum suntem amândoi. (...)

Când se ajunge la definirea „Așteptărilor”, ni se explică cu răbdare faptul că puterea lui Dumnezeu era de la începutul începuturilor cu Mântuitorul care vindeca cu totală milă și dăruire pe cei bolnavi (vezi scăldătoarea de la Betezda, descrisă de Ioan 5: 1-6), vindecarea femeii care s-a atins de El, precum și așteptarea minunilor făcute de Petru și Ioan în Numele lui Isus. Cum era de așteptat, apare și o poezie pe această temă - poezia „Așteptări” - care, la rândul ei, explică necesitatea de a ne încrede în Domnul cu deschisă tărie, încrederea fiind o condiție sine qua non ca dorințele noastre să primească aprobarea divină pentru împlinirea lor.
Atunci când abordează „Măsura de credință” și similitudinile ei (judecata și măsura, măsura și proporția, perimetrul slujirii, măsura lui Pavel, măsura divină), din citatele luate din Faptele apostolilor (20: 34-35) sau din Romani (5:17), înțelegem că niciodată nu poți da ceea ce nu ai primit, adevăr sintetizat în versuri prin poeziile „Măsura” și „ Alegerea măsurii”. Versurile subliniază și ele necesitatea de a accepta măsura luată de Isus care totdeauna este cea mai
dreaptă, cerându-ne să ne identificăm cu El.
Trecerea de la lumea păcatului la lumea divină este deslușit analizată în capitolul „Dincolo” (cu derivatele „Dincolo de cuvinte, „ Cuvintele Lui și calea noastră”, „Dincolo de uman, de suferință și vremelnicie”, „Responsabilitatea și cuvintele”, „Chemați să fim urmașii Lui”, „Dincolo de imposibil”, „Dincolo de vizibil”) - toate ideile convergând în cuvintele lui Pavel către Romani, mai ales că despre însușirile Lui, (conform Romani 1-18-20) se explică pe larg. Schimbările trecerii au inspirat poezia „Vorbește furtunii”, costruită, bineînțeles, pe aceeași temă.
Nu mai puțin interesantă este disecarea cuvântului „Atingere”, în primul rând pentru că atingerea fizică sau spirituală este o noțiune indispensabilă vieții noastre terestre în timpul căutării lui Dumnezeu, fiindcă are mai multe implicații: „Atingându-I picioarele”, „Atingerea, intenția și motivația”, „Atingerea transformă”, „Atingerea și influența”, „Religia te deformează”. Concluzia: fără atingerea divină nu există transformare. La fel, și „Emoțiile” ne transformă, ceea ce ni se demonstrează, prin citate, în micro-studiile „Mânia și efectele ei”, „Are mânia remediu?”, „Frica”, „Frica are cu ea pedeapsa”, „Dragostea și frica”, „Tristețea”, „Rușinea și vinovăția”, „Frustrările”, „Ura și iertarea”, „Condamnarea”, „Pasiunea” etc).
Nu mai puțin captivant este și capitolul final „În mâinile cui?”, plin de subtile analize, precum: „Ponțiu Pilat și spălarea mâinilor”, „Ce alegi: pe El Însuși sau Numele Lui?”, „Ce faci cu Isus?”, „Ce rău a făcut?” - un capitol înnobilat de alte două poezii memorabile - „Taina” și „Testamentul” - care încheie cu brio o carte de o valoare impresionantă.

Chiar de la început, în „Introducere”, distinsul autor ține să precizeze:
„Cuvintele, termenii pe care îi vom analiza, de obicei, nu fac obiectul unui studiu, și nu sunt în obiectivul teologilor pentru a avea o dezbatere. Cuvintele pot fi banale, cuvinte obișnuite folosite în limbajul tuturor. Am văzut semnificații care sunt de ajutor pentru înțelegerea mai bună a adevărurilor sfinte, în vederea creșterii spirituale a oricărui om care își dorește acest lucru.” Așadar, aceste pagini nu au discutat o problemă de lingvistică teologică, nici de doctrină sau logică religioasă, ci una de „semnificații care sunt de ajutor”, toate înnobilate de frumoasa intenție de a fi clar înțelese de cititori. De aceea, există convingerea că vor fi ușor însușite, întrucât întreaga lucrare impresionează prin acuratețea ei, prin precizia alegerilor de trimiteri de termeni și prin citate bine selectate din versetele unde sunt incluși termenii ilustrativi ce urmează a fi dezbătuți. În întregul text, sentimentul complex al dezbaterii, amestecul spontan de spiritual cu logica divinului de reală elevație și necesitatea de a lămuri pe oricine, se comunică fără efort, prin stabilirea unor legături firești între transcendent și sensibilitățile omului cotidian însetat de divin, prin mijloace captivante, inclusiv prin trecerea de la proză la poezie. Poemele de la sfârșitul explicațiilor sunt concluzii definitorii care concentrează în ele mult rafinament constructiv. Ele amplifică și mai mult limbajul precis al cercetării.
Concluzia finală este că în această decantare de opinii, cuvintele biblice au neîndoios o putere magică asupra noastră, ele fiind de durată veșnică, totdeauna proaspete și totdeauna miraculoase, cu semnificații convingătoare și sigure, menite să clarifice și mai bine Cuvântul lui Dumnezeu și să înalțe și mai mult sufletele omenești. Pastorul, scriitorul și artistul Marian Zamfir ne-a convins cu prisosință că știe cu multă chemare și nobilă dăruire să înfăptuiască un asemenea binecuvântat miracol.