poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-07-25 | |
Nefericirea nu poate stagna într-o minte elucubrantă, căci ea se transformă în depresie, în timp ce în cazul unei minți raționale nefericirea se rafinează trecând prin filtrul gândirii verosimile.
Dacă nefericirea ar alterna cu fericirea în ciclicități temporale, pozitivul ar alterna cu negativul, și în corp s-ar înșuruba stările contradictorii, care au ceva morbid, maladiv și patologic, iar remediul ar fi să ne creăm o stare unică și imuabilă a imanenței, pliată peste stările contradictorii, pentru a le anihila. Când neantul este umplut cu nefericire și apoi e transplantat în corpul supus dihotomiilor, nu-i poți rezista decât dacă te pervertești la sacrilegiile unui diavol având o ierarhie înaltă. Când neantul este format de o sumedenie de genuni, pentru a rezista la asalturile lui repetate, ar trebui să-l umpli cu substanța unui Dumnezeu filantropic, care-și dăruiește dezinteresat materia siderală. Când neantul este mai mic decât sinele, poți pune în nimicul lui imanența, pentru a transforma nimicul în ceva material, având simptomele unei nefericiri bonome. Fericirea iluminează toate senzitivitățile, iar luminiscențele lor percep o realitate sublimată, transfigurată, epurată de tenebre și întunecimi. Fericirea demistifică non-valorile neantului și creează din substanța ei un rai artificial, extra-uman, ce are ca sistem de referință continuitatea beatitudinii întinsă de la un capăt la altul al raiului. Când nefericirea vorbește, fericirea face, construiește și devine, într-un trend ce acaparează idealurile ca fațete ale fericirii. Neurastenia și nevroza nefericirii la contactul cu raiul irizează în ipostaze benefice ale fericirii, iar jocul de-a fericirea, se imprimă într-un caleidoscop ființial mirific și prodigios.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate