Șoaptele magice ale poeziei Otiliei Brăduțeanu

Chiar dacă presa literară tipărită în județele țării noastre menționează în prezent un număr mai mare decât în trecut de scriitori contemporani basarabeni, trebuie să recunoaștem, totuși, că sunt publicații hebdomadare sau lunare din România care, din păcate, nu au reprodus niciodată vreo scriere aparținând vreunui tânăr scriitor din Republica Moldova, în ciuda faptului că poeții și prozatorii de acolo sunt în număr relativ mare și că majoritatea lor se arată deosebit de talentați. Excepțiile fac publicațiile electronice românești de pretutindeni care, aproape în fiecare zi, descoperă tineri scriitori moldoveni cărora le fac o mare cinste de a ni-i prezenta alături de colegii lor din întreaga țară, făcându-ne surprize frumoase. Printre cele mai productive în acest sens sunt revistele ”Armonii culturale”, care apare la Adjud, fondată și condusă de scriitorul Gheorghe A. Stroia, mai vechea revistă ”Conflulențe Literare”, care apare la Sydney, Australia, înființată de cunoscutul scriitor George Roca, precum și frumoasa revistă-blog ”Hai, România!”, din Madrid, Spania, al cărei director este poetul Marin Mihai.
Răsfoindu-le pe toate trei spre a-mi vedea articolele mele, am dat de un nume nou pentru mine, de creațiile poetei OTILIA BRÃDUȚEANU, din Chișinău, cu un șir de titluri față de care nu puteam rămâne indiferent. Interesante mi s-au părut chiar și datele biografice ale autoarei, primite din Australia și prezentate de George Roca în Rexlibris, Media Group, în ianurie 2015, pe care le reproduc aici întocmai:

” BRÃDUÞEANU Otilia, poet, scriitor, jurnalist, din Republica Moldova, născută la Chișinău la 9 iunie 1977. Studii: Liceul român-englez „Ion Creangă” din Chișinău. Absolventă a Universității de Stat din Moldova, facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Experiență profesională: între anii 1991-2002 colaborează la ziarul ,,Viața Satului”, ,,Dialog” și revista ,,Moldova”. Reporter la secția de știri din cadrul postului local de televiziune „AVM” Edineț (1999-2002). Antreprenor (2002-2009). Consilier de reintegrare socială a persoanelor eliberate din detenție la Institutul de Reforme Penale în cadrul Centrului de Justiție Comunitară Edineț (2007-2009). Muzeograf la Muzeul Þinutului Edineț (2009-2010). Știrist, redactor, moderator al emisiunilor cu caracter socio-cultural-politic la TV locală Edineț. Specialist principal în domeniul Biblioteci din cadrul Consiliului Raional Edineț (2012 până în prezent). Distincții: Mențiune pentru participare la concursul de creație literar-artistică „Pădurea-o șansă pentru viitor”, desfășurat în anul Internațional al Pădurilor, susținut de Agenția MoldSilva - 2 octombrie 2011. Colaborează la reviste: „Natura”, „Confluențe Lierare” ș.a.”.

Cum spuneam în titlul recenziei, luate la un loc, toate poeziile întâlnite sunt niște șoapte magice, încărcate de romantism, de profunde emoții lirice, de efuziuni sincere de eros curat și de o suavă muzicalitate. Ansamblul lor, decantat, ne descoperă că spiritualismul, frumosul, cerul, credința, dorința, iubirea, contopirea, durerea, lacrima sunt doar câteva din elementele intrinsece prozodiei personale, acestea accentuând treptat stereotipiile și radicalizarea contextului poetc. De fapt, autoarea își expune sentimentele într-o formă explicit argumentativă, declarativă, dar și aluziv, lăsându-ne nouă criticilor sau cititorilor sarcina de a reconstitui substratul sistematicii reminiscente, apelând la perceperea și logica noastră personală. Toate versurile Otliei Brăduțeanu sunt o nobilă poezie a iscodirii de sine prin simboluri romantice, prin intensitatea și permanența emoției lirice pline de duioșii impresionante, precum existau în clasicele poezii de dragoste:

Sunt firul unui gând ce te atinge
Vibrând nisipul călător din tine…
Aș strangula cuvântul care doare
Grădina mea cu flori, te rog, nu plânge
Eu ți-aș așterne inima cărări
Și aș ciopli dorința ta în mine
Iubirea mea, șirag de întrebări,
Urcuș spre bucuriile Divine
Ești brazda începuturilor toate,
Povară despletită a luminii
Te-aș împleti izvoare-nvolburate -
Prin vene să-nflorească trandafirii.
(Povară sublimă)

Totdeauna s-a spus că Moldova este leagănul celor mai frumoase poezii erotice, debordând de romantism - și, în bună parte, acesta este adevărul – dar se citau mai mult nume de poeți (bărbați, nu femei). Ultimii ani au arătat însă că, în prezent, pe ambele maluri ale Prutului s-au înmulțit numărul poeteselor și că aproape toate au ca tematică unică poeziile de dragoste. Otilia Brăduțeanu, alături de Lilia Manole din orașul Bălți, excelează în acest gen liric destul de pretențios. Pe când la Lilia Manole poeziile erotice capătă o notă de mister și filosofare, la Otilia Brăduțeanu iubirea își dispersează darnic valențele și devine o permanentă umbră dureroasă în căutarea unui suflet cu efuziuni egale, predispus într-o contopire sufletească unică, de monolit conjugal, în compania căruia, cu dăruire, ambii să se îndrepte spre Eden trecând prin portalurile mărețelor pecetluiri care duc spre fericirea veșnică, spre nemurire:

Prin vene curg lacrimi, nu sânge
Se scutur în noi clipe-vise
Atinge-mi un gând, să nu doară
Cuvintele-flăcări neplânse
Mă cerne prin nopți fără tine
Mă cheamă, să cred că se poate
Să-ți dau din Iubiri nemurirea
Sau măcar o zi, fără moarte…
(Să-ți dau din iubiri nemurirea)

Se știe că iubirea are puteri magice, fiindcă ea ”Coboară cerul mai aproape,/ Coboară cerul printre noi (...)/ Unde e loc doar de-amândoi” și pentru că ea, dacă poate deveni o ”clepsidră plină de vise-mbobocite” , atunci poate armoniza și pulsul inimii pe muzica destinului. În felul acesta iubirea devine pentru ființa umană un alter-ego definitoriu, scăldat într-o aură de lumină, de vis, de divină tăcere și ascensiune spre cer, ființa iubită fiind catalizatorul real care declanșează toate aceste schimbări sufletești miraculoase:

Mi-e inima clepsidră
Cu vise-mbobocite
Atinge-mi dorul muguri
Să crească floare-n floare
Coboară-n mine ploaie
Și urcă Cer, iubite,
Revarsă-te prin vene,
Minune și mirare.
(Mi-e inima clepsidră...)

Filosofia orientală afirmă că atunci când nu mai ai pe cine iubi e ca și când ești mort... Da, este un adevăr trist, experimentat de mulți. Se poate spune categoric că atât lipsa reciprocității în iubire, trădarea, cât și decepțiile ucid în final, cu multă cruzime, nobilul foc al iubirii și declanșează sentimental de inutilitate, de pustiu și dezechilibru psihosomatic, accentuând dorința de moarte, de neant. Poeta surprinde foarte bine și această trăire dureroasă echivalentă cu o catastrofă:

Azi am murit. Nimic nu este veșnic fără tine.
Tăcerea dintre noi, mă minte rău.
Șterg lacrimile și adun suspine.
Cobor în iad, și totodată urc la Dumnezeu.
Azi am murit. Târziu pentru regrete.
Ce-a fost cândva, a fost, a fost odată… .
Azi lacrimile se prefac în pietre
Pentru mormântul… care mai așteaptă.
(Nimic fără tine)

Pustietatea din suflet după șocul decepției se transformă într-o lamentabilă derută:

Eu plec din viața ta, fără să plec.
Rămân, fără a mai rămâne.
Iubesc, fără să pot iubi, oricât aș vrea…
Trăiesc, fără să pot trăi, în lumea asta fără tine.
(Plec)

Din fericire, atunci când momentele de incertitudine și disperare dispar, fie în urma unei neașteptate împăcări, fie prin apariția din neant a unei iubiri din categoria marilor minuni, suntem surprinși să descoperim că tonul melancolic al poeziilor piere vizibil, reîncrederea și optimismul revin și ele brusc, pe aripi înălțătoare și strălucitoare de speranță, de măreață beatitudine, însoțite de necesitatea de a copleși ființa iubită cu cele mai frumoase cuvinte de iubire fierbinte și sinceră, pe care le poate declara vreodată un suflet curat de fată cuminte și profund devotată, a cărei dragoste este unică și sfântă. Cuvintele entuziaste și pline de dorințe ale eroinei ne emoționează:

”Ia-mă-n brațe, să mă simt copil, un copil frumos cu chip de soare, tu să fii o primăvară, un april – să mă bucur ca de-o sărbătoare... Ia-mă-n brațe, doar să te ating să-ți citesc pe chip , iubiri eterne ochii mei sunt lumănări ce plâng; ochii tăi - lumina care cerne... Ia-mă-n brațe, nu te las să pleci... Triste-s toamnele când nu gândești la mine... Îți voi săruta mâinile reci, te voi încălzi cum știu mai bine.”

Și se continuă pe același ton juvenil:

”Îndoi genunchii inimii în palma ta Simt cum tresare sufletul în mine... La poale de iubiri te-aș aștepta La înălțimi de vis aș tot zbura cu tine... Sunt clipe care mor, formate embrioane Doare secunda Facerii, in noi Ne-am înălțat frumoase lampioane N-am apucat să coborâm decât străini și goi. Sunt clipa care nasc mistere Și clipe care nasc erori Mă-ntreb și cuget în tăcere Ce fel de clipe am fost noi.”

Optimismul erotic se susține acum cu o percutanță audace, amintind nopțile selenare eminesciene:

Miroase-a primăvară sfioasă șoapta ta,
Când brațele-ți vânjoase ating făptura mea.
Un nu știu ce mă-ncearcă și-abia de-l stăpânesc…
Dorința mi-o divulgă un simplu ,,te iubesc”.
Clipa nervos se zbate în ochii mei și-ai tăi,
Plăcere și păcate se-amestecă în ei
Îmbujorată luna se-ascunde după nor,
Suntem singuri în noapte și ambii numai dor.
(Dor de primăvară)

Fragmentele citate mai sus nu trăiesc însă numai prin aceste viziuni fragmentare de o imperturbabilă sete de viață adolescentină, inspirația fiind, la rândul ei, și o rezultantă firească a studiilor sistematice ale autoarei la care acuratețea se adaugă ca un ingredient epatant, nelipsit nici în restul altor creații poetice de care nu am pomenit aici. Poeta Otilia Brăduțeanu reușește să ne convingă oricând de capacitatea talentului ei ce vine din adânc, din văpăile unei inimi radiante, cu puternice forțe poetice de fluviu în revărsare, care trebuie folosite în continuare.