poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | ÃŽnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaÅŸi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2044 .



Regiunile iubirii și transformările hărții trupești
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [draconicus27 ]

2013-06-29  |     | 



1. Specializarea terestră a bucuriei de a trăi

Dacă explorăm psihanalitic de unde vin surprizele, senzațiile de neuitat, vom avea prilejul întâlnirii unor miracole ascunse de către cineva ori prin depozitul inconștient colectiv în fiecare dintre noi, de când ne-am născut, ba încă și din stadiul prenatal-ancestral. Viața unui individ se înscrie pe linia unor așteptări, programări istorice: lipsește țării un geniu în fizica atomică, într-o artă sau în cibernetică, atunci specia își strânge ultimele forțe pentru a-l scoate într-o zi la iveală, investind în vocația pe care nici nu știe până la un moment dat că o posedă la modul emergent. Nu doar părinții, ori alte rude contribuie la definirea în supra-eu a unor matrici, spații dragi, ci mai mult îngerii, sfinții, Divinitatea. Specificul comportamentului celui ce se naște se raportează direct la stereotipiile comportamentale ale unui întreg neam. Îi este dat copilului să fie înglobat social, încă de la recunoașterea, certificarea apartenenței sale la aceste repere văzute ori netrupești (acordarea cetățeniei fiind foarte importantă); nașterea, adică primirea din start a celei dintâi și poate a ultimei sale identități naționale ori federale, rivalizează cu intrarea într-o mare cetate a miturilor, a făgăduințelor la care un voinic sau o fetișcană aspiră deja la modul fictiv în basme. Dacă individul este născut în Rusia, țarismul, panslavismul nu trebuie inoculat din exterior, dat fiind că părțile sale benefice sunt sădite în ființă, iar întinderea CSI pe harta lumii devine un argument al patriotismului rusesc, pravoslavnic. Dacă îi este dat să se nască într-o federație ca Brazilia ori SUA, atunci raportarea la specificul regional unde vine pe lume este dublat de un cult pentru democrația de tip republican. Nu același lucru se întâmplă cu spaniolii, catalanii, bascii, britanicii (inclusiv nord-irlandezii), portughezii, francezii, italienii, ungurii, austriecii, pentru care regimul monarhic vs. regimul republican rămâne și în prezent o probă hotărâtoare, o opțiune personală. Un copil născut într-un anumit stat de pe Glob, dar ajuns într-un alt stat împreună cu familia, stabilit definitiv, crescut, educat în afara spațiului său primordial dezvoltă afectiv o nostalgie sau o stare de suferință după ideala sa matrice spirituală: lumea pierdută se cere recuperată, așa că apropierea și fizică, nu doar prin limbă, cultură de orizontul natal devine o chemare tainică, urgentă, ce se va traduce cândva în necesitatea împlinirii destinului. Viața fără de moarte, tărâmul zânelor și al dreptății absolute îl va atrage în orice etapă a cunoașterii, a vieții. Integrarea conștientă sau foarte timpurie într-un alt spațiu cultural al începuturilor ființei sale îl poate ajuta întrucâtva să-și învingă toate reținerile, dar îl poate și aliena, dacă în subconștientul său nu sunt recunoscute datele ancestrale, paradigmele dezvoltării personalității în armonie cu pământul căruia îi aparținuse inițial. A redescoperi lumea din care s-a desprins este o îndatorire nu doar simbolică. A păși fizic, a intra cu adevărat, nu doar imaginar în regiunea natală constituie o probă decisivă pentru cel ce se simte dezrădăcinat, iar dacă n-o va face, atunci o sciziune profundă se poate petrece în psihicul său, dedublarea fiind cea mai inofensivă consecință ce-l va marca: sunt eu care trăiesc aici, ori altcineva îmi trăiește viața de când am plecat?...

Regiunile sau spațiile primordiale în care i-a fost dat ființei să apară presupun atașarea, dependența permanentă de ele, așa cum unele plante endemice preferă să moară decât să fie comercializate și să se adapteze altor împrejurări nespecifice de existență, creștere, înmulțire. Și cu omul nu este voie să se facă oricând experimentul mutării, pentru că un lujer fragil a intrat din prima clipă în simbioză cu întreg ansamblu de factori ai dezvoltării personalității sale. Bucuria de a trăi într-o altă țară nu funcționează de exemplu pentru mulți dintre copiii cu dizabilități sau pentru cei care întâmpină mari dificultăți de înțelegere și apoi învățare a limbii străine.
Specializarea terestră provine din obișnuința trupului cu mediul care l-a inclus inițial, precum o pătură, o cameră, o locuință, o localitate, o zonă fascinantă. Natura capătă așadar un rol de cutie fermecată sau de corn al abundenței. Atmosfera familiară în care se trezește spre viețuire ființa umană îl va urmări întotdeauna, iar confortul sufletesc al individului va depinde mult și de suprapunerea clipelor fericirii primare, din stadiile incipiente ale existenței peste împrejurări sau în spații percepute afectiv ca similare. Liniștea interioară nu trebuie considerată un simplu sentiment, ci o prelungire a ceea ce a fost încă de la început pentru individ cadrul securizării vieții, mediul fizic dar și cultural al tuturor promisiunilor.


2. Transformările și tainele hărții trupești

Specializarea bucuriei de a trăi nu ține doar de pământ, aer, ape și umiditate atmosferică, vegetație, climă, vânt, mirosuri, gusturi, sunete naturale, rustice ori urbane, ci de toate amprentele culturale care apoi vor trebui recunoscute pentru ca intrarea automată în fericire să se producă. Trupul devine cel mai pretențios și cel mai încifrat dintre toate obiectele culturii și civilizației. Un trup de mulatru african-român născut la noi, în Estul Europei, va conține semnele fericirii sale ca pe niște motive ontologice străvechi balcanice. Chiar dacă el și familia sa vor ajunge să trăiască în și mai bătrânul continent, Africa, un leagăn al omenirii, ori în Occidentul lumii și al tuturor făgăduințelor, o Europă atlantică sau o Americă de Nord, copilul mulatru născut în Carpați sau în Câmpia Română se poate trezi într-un moment decisiv al destinului său, când își cere drepturile conștiința sa adevărată, un dezrădăcinat, un ahtiat după doină, după mirosul mămăligii, sarmalelor și mititeilor, dar și al… catrințelor sau rochiilor româncelor.
Nu pielea, rasa, apartenența la o religie contează în acest caz, iar copilul mulatru este un român pur sânge, după cum și Eugen care și-a spus la maturitate Ionesco rămâne un francez pur sânge dacă a văzut lumina la Paris. Chiar dacă Eugen Ionescu nu avea mai nimic de-a face cu neamul galic, nu era un franțuz neaoș, fiind după mamă evreu iar după tată oltean, român. El însă chiar și-a dorit să devină francez, părăsindu-și patria considerată doar de adopție, țara formării intelectuale și a tatălui său, România, de parcă acea țară cu adevărat francofonă, cea mai francofonă din Europa în perioada interbelică i-ar fi părut o copie imperfectă a Franței din visele și visurile sale. Franța se afla tipărită adânc în conștiința sa, acolo simțea el că îi este dat să ajungă celebru, dat fiind faptul că în pruncie, în frageda sa copilărie se hrănise cu misterele Parisului și ale Senei, nu cu cele dâmbovițene sau oltenești descoperite mai târziu. Pe lângă Sena și Dunărea, nu doar Jiul, Dâmbovița pălea. Un fluviu ca Sena mai încărcat de cultură care pe Anatole France îl obliga să-și povestească de-a fir a păr copilăria, dedublându-se fictiv în postura de băiat cu ghiozdanul în spinare gonind prin parc l-a atras ca un magnet pe Eugen Ionescu.
Dacă, prin absurd, sufletul și trupul unui individ ar fi… supraterestru, dacă s-ar naște pe un vapor, pe un transoceanic, precum în filmul cu un pianist venit pe lume în hala mașiniștilor unui pasager care ducea europeni în SUA, și dacă ar viețui numai la bord, atunci acest tip de cosmopolitism nativ l-ar caracteriza pe apatridul cetățean care s-ar chema atunci Moise din Atlantic. Într-o navă cosmică sau într-un avion nu prea este în stare o mamă să nască. Dar pe corăbii, pasagere s-or fi născut destui… pirați, comercianți, exploratori geografici, Nelsoni dar și Magellani. Nu trebuie să te naști într-o cadă sau bazin cu apă ca să devii bun înotător, navigator, comerciant, cunoscător a mai multor limbi străine. Este suficient să vezi lumina zilei pe o insulă, într-o casă ori maternitate de la malul mării ori oceanului, într-un ostrov, pe-un ponton dormitor, într-o lotcă din Delta Dunării ori într-o ambarcație de pe Gange. Cadrul favorizant este în primul rând cel concret, geografic. S-ar putea ca și intersectarea liniilor de pe mapamond, în anumită longitudine, latitudine, jocul de culise al meridianelor cu paralelele să reprezinte ursitoarele individului.
Un om conceput, purtat în uter, născut la munte va dori să audă ruperile de nori, amplificate de ecourile masivelor muntoase ori sunetul inconfundabil al râurilor umflate, va îndrăgi behăitul, mehăitul, răgetul măgarilor, al catârilor, vorba ciobanilor, a cantonierilor și șezătorile de la stână, o viață puțin sălbatică, aproape de pădure și de stânca golașă, ori acoperită de stratul subțire de cernoziom roșu de-o puritate zonală mai mare decât cel de la câmpie ori de pe dealurile neîmpădurite.
Alți doi oameni, unul născut pe lângă o cascadă, un pârâu, un râu năvalnic, pe malul unui lac natural sau artificial de la munte, iar celălalt pe malul unei bălți, a unui râu molatic de câmpie vor avea imaginile spațiale favorite altfel configurate, din cauza vitezei de străbatere a apei de-a lungul albiei, a circulației și structurii chimice diferite căpătate de către particulele din adâncuri. Apa băută la începutul vieții schimbă cel mai mult trupul, niciun alt aliment neavând un aport mai mare pentru dezvoltare, intrând și în compoziția laptelui matern.
Un om născut în Nebraska va dori să vadă mereu zborul, dansul cocorilor, care sosesc din preeriile unui Colorado cam inospitalier și poposesc pentru o vreme n șesurile străbătute odinioară de turmele apocalipticilor bizoni, de pe malurile fluviului Platte. Acești cocori se duc primăvara spre Canada și Alaska tranzitând și Middle West. Prin octombrie stau mai puțin în SUA, apoi se îndreaptă către Mexic. Precum și neamțul din Hamburg, ori cel din Hanovra, un băștinaș amerindian din Nebraska se va simți mai bine când va fi aproape de cocori, le va desluși limba și va admira dansul lor atât de zbuciumat, de terestru și totodată aerian – firea contemplativă dându-i un impuls către filosofare, către pornirea în călătorii de peste 800 de kilometri pe zi, la o constantă viteză de 80 km/h. Se anulează astfel, numai din predispoziția semănării cu acești cocori, orice nebunească teorie despre cucerirea spațiului vital…, pentru că indigenul din America de Nord simte cosmopolitismul, ecumenismul, libertatea individuală la fel ca urmașul vechilor germanici, al teutonilor, urmărind un zbor ori un dans frenetic al neobositelor păsări.


3. În loc de concuzie: înnobilarea cu Nobel a măcar două dintre marile personalități ale culturii românești este reală

Herta Müller este din această privință, a apartenenței la regiunile iubirii, o româncă sută la sută, chiar dacă transformările hărții sale trupești au dus-o în Germania federală, au propulsat-o să ia Nobelul pentru proză, eseistică și poezie. Chiar dacă strămoșii săi șvabi au venit prin secolul al XVIII-lea în Banatul pe atunci habsburgic, ocupându-se mai mult cu agricultura și cu meșteșugurile, apartenența sa la cultura și la pământul, văzduhul, apele, vegetația României nu a fost dezmințită niciodată de către acest prozator de origine română.

Și Emil Palade, român de origine, de asemenea laureat al premiului Nobel, pentru fizică, este și el un cocor pornit de la noi, de prin Delta Dunării. Aceste lucruri, înzestrarea ancestrală cu o cultură și cu un sânge primit dintr-un anumit spațiu geografic n-ar trebui neglijate. Arta și știința, prin reprezentanții lor români, au primit într-o mare măsură confirmare internațională. George Enescu, Constantin Brâncuși, dar și Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nichita Stănescu nici nu aveau nevoie de galonarea internațională a meritelor incontestabile, pentru că genialitatea lor a depășit oricum încă din viață granițele statelor unde au devenit modele culturale. Avem mai multe premii Nobel decât ar crede alții că am fi meritat.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!