ALEG - asumându-mi identitatea



Am fost întrebată: „Cine ești? Cum te numești dincolo de evidența primară? Te-ai întîlnit vreodată pe tine?” M-am oprit din rotirea năucă în jurul proprie-mi axe și-am făcut liniște. În clipa trecută, în cea de acum...
Sunt în mine oare sau doar dinafară îmi fură prezența efemerida cercetătoare? Timpul trăirii îmi dă răgazul să și fiu dincolo de-a face totdeauna ceva? Un ceva, cu valoare mai mare sau mai mică în devoratoarea clipă?!
A face! Întotdeauna a face ceva, orice, pentru a adormi mușcătura ratării din conștiință. Dar în acțiune respir și dinlăuntru sau doar dinafară mă respiră cel ce se vede? Mă caut când îmi amintesc și dintre sorburi se-ntoarce la mine doar ecoul. Ecoul a ce? A cine? De-atâtea ori mă-npleticesc printre propriile-mi umbre c-aproape mă-ntreb: oare unde sunt? Și cine-i cel sau cea care întreabă?
Cine-i cea ce mă poartă prin armătura trăirii în zidiri abrupte și cotroversate? Privirea se-ntoarce în mine la fel de opacă cum a plecat în explorare. A vrut să înțeleagă atâtea dar cumva a ațipit înainte chiar ca întrebarea să capete claritatea unui lac de munte.
Ce-ntâmpinare să-mi facă vreun răspuns, fie chiar și șchiop, când întrebarea nu e bine pusă? Când zigurează în tine spații însingurate sau pline de cețuri, ce crezi că poate ajunge la tine? Ce vindecare să-mbrățișeze ceea ce sunt când încă n-am pus în lumină caria ce roade copacul ce sunt?
Pentru a vedea lumina trebuie să merg către mine, ca pe pumnale, cu umbrele-n palme și drapată-n dor de ’nălțare! Aceeași verticală curajoasă ține-n echilibru dualitatea din mine și din ființare. Eu trebuie doar să accept și să cred.
Cine sunt? Cum mă văd când atât de ades m-agață surprinderea propriilor mele treceri prin lucruri? Cum mă parcurge cel ce mă place sau nu în oglindirile vieții? Cum mă vreau? Cum mă pot? Sub ce mască-lumină ridată de umbră se manifestă cel ce zeic mă locuiește? Acestea ar fi doar câteva boabe din ciorchinele interogărilor ce mă ară.
Atunci, doar atunci când mă zăresc. Dincolo de somnolențele amnezice ce-mi expulzează timpul din mine. Străduiesc, o, cât străduiesc, să măresc zilnic spațiul clipei ce-o locuiesc trează! Reușesc?! Mă-ngenunchează neputința unei respirații?! Pleoapa ascunde ori ceruri ori hăuri în spiralarea ce ne fură trăirea în geruri sau pe furtună! Îmi dau binețe sau mă pișcă atâtea chipuri ce-s tot ale mele de le cunosc sau nu îmbrățișarea.
Deci, cine sunt?! Atâtea chipuri își împart stăpânirea și mă adjudecă sub șopotul clipei! Nu reușesc să aleg din policromia ce-mi propulsează aripa. Degeaba căutarea-mi se-mpiedică de-ncrengătura oglinzilor ca de ziduri! Nu am siguranță pe o singură alegere. Credința mea se-mpiedică de-un sine încă necurățat și nu duce trăirea până-n înalt. De-atâtea ori curg prin mine sincopat și mă dor prea ades.
Doar din fulger îmi zâmbesc întreagă câteodat și mă trăiesc până la capăt. Dincolo de orice îndoială ce-ar putea să zgârie claritatea simțirii. Așa că...nu știu cine sunt, dar cine vreau să fiu este o altă poartă spre mine. Aurită chiar în vremuirea ce mi-nbracă spațiul pe care-l pulsez și mă vede.
Până îmi voi măsura toate dimensiunile, până voi fi conștient și asumat în toate identitățile, va trebui să schimb cheia sol a trăirilor mele. Pentru a fi din ce în ce mai aproape de Matca ce totul conține. Și pe mine, și pe tine, tot vârtejul energetic ce codifică miracolul în pulsiuni firești și comune. Pentru a putea să mă-ntorc Acasă filigranând lumina cât mai înalt!
Deci – ce să fac pentru a putea fi în strălucitoarea clipă desăvârșirea în desăvârșire continuă?!
Cred, cu toată puterea, că trebuie alt filtru în privire ca înțelegerea fulgurantă a luminii din lucruri să ne-nvăluiască ființa.
Așa că acum, în această clipă de grație, eu ALEG!
Până acum mi-am lăsat arate toate trăirile de flăcările multor dureri și atâtea întunecimi m-au țesut în păienjenișuri acide.
Doar puține respirări beatifice mi-au ținut verticala să-mi respire lumina.
Așa că ACUM eu ALEG!
Aleg alt filtru care să-mi ampreteze vibrația!
Deasupra a tot ceea ce-mi poate îmbrățișa parcurgerea în clipa terestră!
Și pentru a nu mai uita niciodată că sunt lumină din lumina Divină, eu ALEG să fiu FERICITÃ!
Locuiesc în „Clipa – Acum”! Sunt pe cărare! Și aleg să fiu fericită. Locuiesc în acumul ce vreau s-ampreteze ființarea mea crescătoare în toată policromia trăirilor.
Sunt pe cărare și-mi deschid toate celulele să primesc egal vibrațiile materiei ce se vrea scăldată-n lumină. În lumina cea mai pură și mai eterată. Sunt pe cărare și conștiința mea trează înțelege că aspirația materiei grosiere către lumină este atât de mare c-aproape o sufocă în îmbrățișarea-i pătimașă.
Sunt lumină din lumina divină locuind efemer în materia pe care trebuie să-nvăț s-o impregnez cu lumină. Cum? Simplu – prin iubire! Învățând să iubesc desăvârșit tot ceea ce vine spre mine.
Observând și acceptând jocurile materiei însuflețite de pulsiunea luminii. Observând cu mare atenție ce dansuri grațioase accesează materia în mine și-n jurul meu! Dansuri în care mi se acordă rolul de primadonă. Pe care trebuie să-l accept cu toată greutatea responsabilității pe care-o presupune această partitură. Participarea conștientă la acest joc trebuie să fie urmată de-o pregătire pe măsură.
Pentru că povestea magică la care iau parte vine cu lecții importante necesare evoluției mele. Lecții ce se desenează pentru mine ca și pentru alții în coduri ce se cer descifrate. Pentru a alege din nenumăratele șanse de-a juca cartea câștigătoare a vieții pe cea mai potrivită mie.
Numai așa voi reuși să ridic și vibrația mea și a tuturor acelora ce sunt implicați în viața mea.
Iubind, observând și acceptând tot ceea ce-mi iese în întâmpinare.
În funcție de abordarea mea drumul pe care pășesc poate fi mai simplu sau mai dificil.
De multe ori ne e greu să ieșim din mâzga călduță a lucrurilor și căilor comune, bătătorite ani și ani. Și de noi și de alți frați ai noștri. Chiar dacă simțim că ne încleiează musculatura spiritului. În suficiența în care ne complacem dăm cu tifla sufletului nostru.
Ce dacă el geme sub armătura orbirilor și neacceptărilor noastre.
Și consumăm energie prețioasă încercând să dărâmăm cu capul zidurile pe care ni le-am creat și care ne împresoară. Ne văităm că suntem într-o fundătură și nouă nu ni s-a oferit șansa de-a ieși la liman. Dar nici nu facem nimic să ieșim din celula pe care ne-am creeat-o. Ajungem să trăim starea de autocanibalism în care hrănim și ne hrănim din propriile noastre neputințe iluzorii.
Am fost și eu prizoniera mea, până m-a scrumit fulgerul iluminării. Și-atunci mi-am ridicat trup nou din propria cenușă. Trup de spirit. Strălucitor ca lumina dintâi din care purcede.
Și-am decis să m-aleg pe mine, cea autentică, să-mi derulez lumile interioare prin materie. S-o impregnez cu strălucirile mele.
Și nu materia să mă încorseteze în hățuri nevăzute și să-mi sugrume infinitul. Infinitul trăirilor, percepțiilor, necuprinderilor mele ce înalță verticala sacrului pe toate dimensiunile creeației. Ce sunt și mă iau conștient în posesie.
Aleg să dau liber expansiunilor spectrului luminii din mine, să-i desfășor paleta infinită a culorilor ce o compun. S-o desfoliez în filigranări subtile și cu pulberea-i fină să miruiesc întreaga pulsiune a materiei.
Aleg ca vibrația trăirilor mele să fie atât de înaltă încât să nimicească solzii din privirile omenirii. Să-i dea adâncime tuturor percepțiilor ce-i văluresc epiderma.
Aleg să fiu atât de fericită încât toată durerea lumii să se usuce și să cadă precum coaja de pe o rană vindecată.
Aleg să fiu atât de plenar Bucurie, încât orice sâmbure de tristețe al lumii să facă implozie și să dispară. Să-mi disipez surâsurile interioare în toate brazdele materiei astfel ca să nu rămână nici o fărâmă de univers neînsămânțată de mine.
Aleg să fiu atât de împăcată cu mine însumi în toate universurile interioare și exterioare încât singurele probleme majore care să mă frământe să fie bătaia de aripă a unui fluture!
Aleg să trăiesc în centrul inimii mele divine!
Aleg să mă hrănesc din iubire, pentru a respira doar iubire!
Aleg să dăruiesc lumii lumina ce sunt în oceanul beatitudinii Tale, Doamne!
Aleg să trăiesc în Tine Doamne, conștient că Tu respiri prin mine Fericire!
Aleg să fiu Tu în miracolul existenței terestre și să dau slavă!
ALEG SÃ FIU!