poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2605 .



Un grup de vânătoare face istorie
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2011-11-11  |     | 



Un grup de vânătoare face istorie

Încă de când am aterizat la Roșiorii de Vede, acum vreo 30 de ani, am auzit vorbindu-se în oraș despre locul numit “aeroport” și despre, vorba filmului, acei oameni minunați care zburau acolo. Atunci mai erau printre noi martori oculari ai evenimentelor, dar nu se inventaseră aparatele de înregistrat discuții și nici camerele digitale. Păcat, pentru că, de-a lungul anilor, mai ales în zilele frumoase când orașul era survolat de Mig-urile de la Deveselu în zboruri de instrucție și antrenament, am auzit multe istorii, mai ales picante, despre aviatorii de pe deal.
Sigur că nici Sorin Turturică nu a putut rata poveștile astea, mai ales că el e teleormănean get-beget. Probabil că și din asta i s-a tras curiozitatea științifică pe care și-a satisfacut-o studiind cu atenție documentele arhivelor militare, încă din vremea când era profesor de istorie la Liceul Economic. În fiecare miercuri “făcea naveta” la arhivele de la Pitești, venind mereu entuziasmat de “noutățile” găsite. Din naveta aceea s-a născut jumătate din primul volum al lucrării “Teleormanul și Aeronautica”, iar din acea jumătate de volum, dezvoltată prin colaborarea cu Alexandru Armă, a venit printre noi lucrarea “Misiuni de sacrificiu – Grupul 1 Vânătoare în apărarea teritoriului național (aprilie – iunie 1944)”.
Lucrarea este extrem de interesantă prin materia abordată, dar și prin felul cum este elaborată.
Activitatea aviației de vânătoare române pe fronturile celui de-al doilea război mondiala a mai fost descrisă în câteva cărți, expunându-se, însă, în mod special, lupta de pe frontul sovietic și cea purtată pentru apărarea teritoriului de unitățile de elită, Grupurile 7 și 9. Mai puțin s-a scris despre grupul 6 (excepție făcând remarcabilul articol al lui Dan Melinte din Aeromagazin), și despre Grupul 1, unități “înarmate” cu IAR-80. Pe baza Jurnalului de operațiuni al Grupului, al rapoartelor și declarațiilor piloților, completate cu informații găsite în registrele de inventar și în arhivele americane, la care se adaugă, din când în când, și amintiri ale zburătorilor consemnate, de-a lungul anilor, în presă sau în lucrări monografice, cei doi cercetători au elaborat cronica întregii perioade în care Grupul 1 a fost bazat pe aerodromul de la Roșiorii de Vede.
Între noiembrie 1943 și iunie 1944, pe aerodromul de la marginea orașului Roșiorii de Vede, Grupul 1 Vânătoare a avut în componență trei escadrile; 63 si 64 venite de la Târgșor, și 43, aflată, inițial, la Grupul 7 și rămasă la Roșiori după ce acest grup a fost mutat la Pipera. Unitatea de la Roșiori a fost dotată cu avioane IAR-80 și IAR 81, și încadrată, în majoritate, cu piloți foarte tineri, care încă nu aveau încheiată instrucția. Cei mai experimentați dintre piloți erau comandantul de grup, căpitan-comandorul Ioan Sandu, căpitanul Parsifal Ștefănescu și căpitanul Grigore Mușică. Misiunea lor principală a fost aceea de a apăra partea de sud a României împotriva potențialelor atacuri aeriene aliate venite dinspre nordul Africii, așa cum fusese, la 1 august 1943, Tidal Wave.
Felul în care și-au împlinit această menire este redat, cu maximă minuție științifică, de cei doi autori. Este descrisă fiecare misiune, potrivit calendarului, fiind menționate: numarul avionului, pilotul, obiectivul, rezultatele. Din păcate, in paisprezece cazuri, rezultatul este pierderea pilotului român, paisprezece eroi care au întregit “escadrila românească din ceruri”. Dar și pierderile inamicului au fost grele, în pofida materialului de război mult superior al acestora și al cantității covârșitoare. Vorbim, aici, de fapte eroice, săvârșite de acei aviatori pentru care viața de abia începea. Ei au obținut nu mai puțin decât 42 de victorii aeriene sigure, dintre care 41 de bombardiere (37 B-24 « Liberator » și 4 B-17 « Flying Fortress ») și un vânător bifuselat P-38 “Lightning”, la care se adaugă și 16 victorii probabile, anume 6 B-24, 6 B-17, 3 P-38 și 1 P-51 (care ar fi singurul “Mustang” doborât în lupte de un IAR-80).
S-ar putea spune că bilanțul este unul pozitiv. După părerea mea, într-un război nu există bilanț pozitiv, pentru că orice victorie a unei părți se înscrie ca pierdere pentru tabăra cealaltă, adica tot oameni. Iar în cazul acesta particular, al Grupului 1 Vânătoare, care a pornit la drum cu 30 de piloti, pierderea a 14 dintre ei, printre care și comandantul, căpitan-comandorul Ioan Sandu, înseamnă aproape jumătate din efectiv. În felul acesta se explică titlul ales de autorii lucrarii ... fiecare misiune de luptă a zburătorilor de la Roșiori fiind, pentru ei, o misiune de sacrificiu. Dramatismul acestor confruntări este subliniat în lucrare și printr-un bogat material iconografic, fotografii aflate la arhive, sau obținute de de familiile aviatorilor, de la gazdele lor din Roșiori sau prin bunăvoința altor cercetători.
Cartea lui Alexandru Armă și Sorin Turturică este un text lipsit de figuri de limbaj, cu toate acestea este atrăgător și oferă o lectură plăcută, nu doar instructivă. Roșiorenii o citesc cu un plus de interes, dictat de patriotismul local, dar lucrarea este extrem de interesantă pentru oricine vrea să cunoască adevărul istoric.
Și, vorbind despre patriotismul local, să menționăm aici recunoștința comunității roșiorene care, în septembrie 2011, a inaugurat un ansamblu monumental în cinstea și memoria Eroilor Grupului 1 Vânătoare. Placa de marmură neagră va mărturisi tuturor că micul oraș din Câmpia Burnasului a contribuit, prin Grupul 1, la apărarea spațiului aerian al României.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!