EXPUNERE


Indiferent de mediile alese să poarte mesajul, limbajul ziaristului profesionist nu este o oglindă a realității ci mai degrabă un sistem de sensuri și semnificații care comunică un anumit fel de a judeca și de a înțelege lumea, ascunzând implicații ideologice și secvențe ale subiectivității interpersonale.
Puși în postura de telespectatori, avem cel mai adesea tendința de “a normaliza” știrile în procesul de receptare a acestora, traducându-le în categoriile noastre culturale, discutându-le cu ceilalți, integrîndu-le convenabil propriei noastre grile sociale. Imaginile despre lumea din afara câmpului nostru vizual sunt mediatizate în modalități diverse, acestea fiind prelucrate, înțelese și acumulate potrivit proiecțiilor, opțiunilor, expectanțelor noastre, astfel încât modelele personale despre lume se transformă într- un mozaic alcătuit din diverse realități sau modele despre realitate. Acest mozaic de imagini și paradigme despre realitate, creează în interiorul nostru o altă realitate. Fiecare dintre noi trăiește într-o astfel de realitate virtuală care arată și se simte ca și când ar fi reală. Adevărul despre realitate, văzut ca “adequtio rerum ad intelectus”, rămîne în continuare un ideal, nimeni neputându-se lăuda cu o cunoaștere obiectivă și definitivă a acesteia. Problemele și soluțiile, temerile, speranțele privind o lume mai bună creează o realitate duală realității de tip fenomenal. O lume a emoțiilor și sentimentelor și o lume informală, ambele internalizate și proiectate apoi spre faptele în sine, așa cum se întâmplă ele de fapt.

Pornind cercetarea de la ipoteza că persuasivitatea unei știri de televiziune este dată de elementele ce se adresează mai degrabă emoționalului decât logicului, ne-am propus o analiză “in situ” a modalității în care se face credibilă o știre de televiziune, și a mecanismelor sale persuasive, din perspectiva principiilor logicii propoziționale și ale psihologiei sociale.

Măsura în care emoționalul favorizează erorile de logică ale unui discurs ideatic, producînd acceptarea sau non-acceptarea unei informații drept adevărate, ne oferă posibilitatea de a înțelege anumite fenomene de tip psihosocial, analizate cu precădere în ultimele tei decenii: panica, transferul de responsabilite individmassă, reacțiile emoționale circulare, contagiunea, zvonul, etc., fenomene explicate mai mult cinematografic de teoriile clasice (teoriile contagiunii, convergenței, normei emergente).

Trebuie să menționăm faptul că nimeni nu poate fi expus fără voia lui, la influența factorilor mass-media; există posibilitatea închiderii aparatelor, a aruncării ziarelor, a evitării sălilor de spectacole. De asemenea, nimeni nu poate fi obligat să perceapă exact un mesaj, să îi dea întocmai sensul dorit de emițător, fără o prealabilă interpretare personală, fără nici o reacție afectivă (adeziune, repulsie, indiferență, entuziasm, revoltă, greață, plictiseală), fără nici un accent subiectiv (atenție la anumite momente, neatenție la altele), după altă grilă de valori, opțiuni, expectanțe și semnificații decât cea inițială. Categoria celor ce își aleg anumite criterii de apreciere și adoptă complicate sisteme de filtraj este în continuă scădere, în bună măsură și datorită faptului că actualele forme de manifestare Media nu mai prezintă o noutate, care să aibă nevoie de doze mari de scepticism. Fiecare dintre receptori reține ceea ce îl interesează, ceea ce este semnificativ pentru sitația în care se află, pentru ce dorește să obțină, eliminând balastul, nesemnificativul.

Acumularea progresivă a unor experiențe de vizionare, se poate spune a unei “stări de spectatorism” care inerțial, continuă și după oprirea televizorului, lasă să se întrevadă apariția unui nou tip de nevroză, trăită subiectiv sub forma “pasivității active”. Acesta este și efectul ambiguității de context care face din “cea mai obiectivă” emisiune TV., și anume buletinul de știri, ceva interesant, vandabil. În ciuda obiectivității sale formale, o știre poate genera reprezentări puternic subiectivizate despre o situație obiective, acesta devenind, astfel viciată prin moduri improprii de prezentare, o alterare a realității concrete.

Pentru a fi suficient de clar de ce în anumite situații ne-am obișnuit să răspundem la fel de puternic la ficțiuni precum reacționăm în cazul unor experiențe de viață reale, și de ce în multe cazuri participăm la crearea acestor false realități la care reacționăm ulterior, am ales un cunoscut exemplu de știre.
Aceasta a fost difuzată în România de mai multe televiziuni, la data de 10-11 ianuarie 2000, la o oră de maximă audiență, sursa știrii fiind agențiile de presă “ROMPRESS” și “MEDIAFAX”.


Iată știrea (am ales pentru acest eseu o știre mai veche):

“ După ce a prevăzut cu exactitate ultimul cutremur din Turcia, prof. Victor Hâncu apreciază că în jurul datei de 15 ianuarie 2000 - cu o eroare de două săptămâni, în România se va produce un cutremur devastator- în zona seismică Vrancea. Cutremurul va avea magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter…” (sursa: Mediafax, ianuarie 2000)



PROBLEMATICA SE DETAȘEAZÃ ASTFEL:


1 .Cum a fost percepută, în rândul audienței această știre.

2. Cum se face credibilă știrea și care sunt mecanismele sale
persuasive?

3. Într-o știre care urmărește senzaționalul, dominantele sunt
logice (sub aspectul analizei și al argumentării) sau
emoționale?

4. În ce măsură elementele emoționale ale unei știri favorizează
erorile de logică și credibilitatea acesteia?

Am accentuat în această succintă prezentare problemele 3 și 4.



Punerea acestor probleme a necesitat un mediu de analiză și mai multe metode de cercetare. În exemplul ales nu întâmplător, mediul îl constituie o mulțime convențională, constituită din toate cele 35 de persoane care recepționează știrea la ora difuzării ei, la un dineu de afaceri.

Metode:
1.Observația directă și pasivă
2.Metoda analizei propoziționale
3.Metode de prelucrare cantitativă a datelor

Mijloace:
1. 2 video-camere, reportofon, instrumente de prelucrare a datelor


ILUSTRAREA PROBLEMEI:


Adunate în jurul unei mese de protocol, persoanele comentează știrea de-abia difuzată. Pe lângă impresiile de moment, legate de atitudinea știristei care “zâmbește tâmp, în loc să aibă o mimică mai adecvată situației”, comentariile nu au întârziat să apară, și nici nu au dus lipsă de o puternică și variată argumentare. Mi-am propus să analizez validitatea argumentelor care s-au înlănțuit sub forma unui raționament de grup, la care toți participanții la întâlnire consimțeau; aceste argumente fiind dealtfel exprimate și luate în seamă în concordanță cu poziția și prestigiul de care se bucura fiecare participant la discuție în parte.

Exprimarea entimematică a unui astfel de raționament complex presupune la analizarea sa logică o descompunere a concluziilor finale în concluzii intermediare și apoi o ordonare logică a premiselor și concluziilor. Procedeul ne-a permis o separare a argumentelor valide de reacțiile emoționale înfățișate verbal sub aspectul unor false argumente sau silogisme, ceea ce ne-a oferit posibilitatea analizării persuasivității știrii TV. Discuțiile declanșate de difuzarea acestei știri au fost înregistrate pe bandă audio-video.


Iată argumentele ce devin discursiv premise sau concluzii:

P1.a. În toate țările Est-Europene revoluțiile s-au întâmplat la masa de catifea
b. Cu trei zile înainte de a se produce revoluția din decembrie 1989, nimeni nu știa că pe 16 se va întâmpla la Timișoara un scandal politic care va duce la răsturnarea dictaturii în România.
P2. ( în timp ce la televizor se difuzează o știre despre gândacii găsiți în pîinea vândută într-un cartier bucureștean):În România poți găsi în pîine și șobolani, nu numai gândaci


C1: România este țara tuturor posibilităților și totul este pe dos.


P3: Eu nu înțeleg nimic din ceea ce spune domnul profesor Hîncu
P4: Dar domnul Hîncu propune o metodă nouă de predicție a
cutremurelor
P5: Directorul Institutului Roman de Seismologie spune că
seismele nu pot fi prevăzute…
P6: Cred că este vorba despre ceva revoluționar, logica normală Nu mai este valabilă
P7: De exemplu, “Teoria Relativității” propusă de Einstein este ceva revoluționar
P8: Eu cred în Hîncu, iar nu în ceea ce spun seismologii români,
P9: pentru că în România totul este pe dos.

C2: Așadar, așa cum spune domnul profesor, pe 15 va fi cutremur și de aceea eu voi dormi cu familia în mașină.

C3: Dacă România este țara tuturor posibilităților, pe 15 va fi cutremur.


Analizând din punct de vedere logic acest lanț de premise și concluzii, ajungem la descompunerea acestui raționament complex (sorit) și la reconstituirea polisilogismului deductiv ca necesitate de prelucrare imediată. Se obțin concluziile intermediare și se verifică dacă din punct de vedere formal și informal silogismul este valid, în acord cu cele două tipuri de condiții pe care trebuie să le respecte orice silogism;

1. Condiția materială; care stipulează că premisele trebuie să fie propoziții adevărate
2. Operațiile și formele logice trebuie să fie valide


Observăm că dacă din punct de vedere formal soritul este valid, informal se evidențiază în discuțiile grupului experimental apariția mai multor sofisme, ce joacă rolul unor concluzii intermediare. Din punct de vedere colocvial, tocmai acestea capătă funcția de vectori ai dialogului dintre cei 35 de membri ai grupului, fapt remarcat atît prin frecvența apariției acestora în discuții cât și prin importanța lor la logica de ansamblu a comentariilor.


SOFISME ÎNTÂLNITE ÎN CADRUL RAÞIONAMENTULUI DE GRUP:


În urma analizei logice efectuate, am întâlnit următoarele sofisme, distribuite la nivelul premiselor și concluziilor intermediare:

1.Sofismul dovezilor insuficiente:
(al generalizării pripite)

Acest tip de raționament greșit constă în generalizarea unei proprietăți “X” asupra unei clase de obiecte, pe baza unor exemple insuficiente sau nereprezentative pentru sublinierea concluziei.

Sofismul dovezilor insuficiente se regăsește în C1:

“România este țara tuturor posibilităților și totul este pe dos.”

SiP=1--->SaP=?


2.Sofismul prin “Argumentum ad verecundiam”:
( sofismul prin argument relativ la modestie)

Aparținând sofismelor de relevanță, sofismul prin argument relativ la modestie insinuează faptul că o propoziție este adevărată pentru că ea este argumentată de oameni cu autoritate într-un domeniu.

Mesajul pe care-l transmit propozițiile P3, P4, P5, P6 este receptat de telespectatorii grupului experimental ca în fraza de mai jos:

“…Domnul Hîncu propune o metodă revoluționară de predicție a cutremurelor și dacă eu nu înțeleg ce spune, nu înseamnă că nu are dreptate, mai ales că dânsul este specialist în seismologie…”



3. Sofismul prin “Argumentum ad Ignoratiam”
și sofismul prin“Argumentum ad Baculum”:

Sofismul produs prin argument relativ la ignoranță insinuează faptul că o propoziție este adevărată pentru că nimeni nu a dovedit că ea este falsă.
Sofismul prin “argumentul bastonului” se produce atunci când dovezile logice sunt înlocuite cu argumente de altă factură (apelul la teamă, sau forță, etc.)

Aceste sofisme reies din înlănțuirea logică a propozițiilor P5, P6, P8:

“Nimeni nu poate dovedi că nu o să fie cutremur, deci dl. Hâncu are dreptate când spune că va fi…”


CONCLUZII FINALE:


O astfel de știre de televiziune, cum este cea prezentată mai înainte, urmată fiind și de reperele profesionale ale persoanei emitente ( în cazuil de față dl. Prof. Hîncu, seismolog) ce reprezintă, în acest caz “autoritatea în domeniu” ( succese pe plan profesional recunoscute la nivelul comunității științifice internaționale), repere care au rolul de a diminua ambiguitatea și de a conferi autenticitate știrii - transferă în planul audienței, din zona posibilului în zona certitudinii și a iminenței - un fapt improbabil.

Adresându-se în același timp sferei emoționale dar și celei logice a telespectatorilor, acest transfer se produce semiconștient, iminența unui dezastru adresându-se emoționalului, în detrimentul filtrării logice a informației. Știm cu toții, mai ales din ultima perioadă de timp, că pericolul de distrugere, odată semnalat, generează emoții cu tipologii diverse pe scara emoțională. Reacția la aceste emoții influențează logica, discursivitatea, raționamentul, fiind mai degrabă un rezultat al adaptării, decât un efect al culturii.

Așa cum am ilustrat prin exemplul ales, un efect al difuzării unei știri de senzație este acela că dominantele emoționale ale acesteia favorizează erorile de logică, știrea devenind convingătoare prin această matrice, iar panica, chiar dacă nu este justificată, devine justificabilă.


psiholog Eduard Rosentzveig, 6.10.2011