Despre simplitatea esențialului

,,Un împărat a chemat la el un om care trecea drept cel mai învățat din toate țările cunoscute și i-a cerut să scrie o lucrare care să cuprindă cunoștințele esențiale.
Învățătul s-a pus pe treabă și, după doisprezece ani, i-a arătat monarhului mai multe tomuri.
-Prea mult, a zis împăratul. Strânge cunoștințele esențiale într-un singur tom.
Omul s-a supus și i-a adus după patru sau cinci ani un singur tom.
-Prea mult, a zis iar împăratul. Sînt copleșit de grijile împărăției. Scrie pe câteva file ceea ce crezi tu că este esențial și adu-mi-le.
Învățatul s-a pus iar pe treabă. După doi sau trei ani, a izbutit să aștearnă pe câteva file ceea ce era mai important din știința lui. S-a dus la monarh. Acesta, care era peste măsură de ocupat în ziua aceea, i-a cerut să pună totul pe o singura filă.
A fost nevoie de încă niște ani de muncă, după care învățatul și-a pus tot ce știa pe o singură filă.
- Prea mult, a spus iar împăratul. Să-ți spun ceva: nu mai scrie nimic. Pune tot ce știi într-un singur cuvânt și vino să mi-l spui. Am să te răsplătesc.
Învățatul s-a retras în pustiu și a cugetat îndelung. La sfârșit, când a găsit cuvântul care cuprindea toate gândurile sale, a cerut să fie primit de împărat, care era de acum bătrân.
- Ai găsit cuvântul? L-a întrebat el pe învățat.
- Da, Înălțimea Ta. L-am găsit.
- Vino mai aproape. Spune-mi-l la ureche, repede.
Învățătul s-a apropiat de împărat, și-a apropiat buzele de urechea lui și i-a șoptit un singur cuvânt, unul singur. Numai împăratul l-a putut auzi. A strigat:
- Asta știam de mult!,,

(Cercul mincinoșilor - Povești filozofice din toată lumea- Jean-Claude Carriere- Humanitas;2003)


Nu am uitat această poveste și mereu mi se întâmplă să mi-o amintesc atunci când se proclamă în jurul meu despre binefacerile esențialului.

De ce îmi place? Pentru misterul ei ridicat la pătrat, pentru curiozitatea imposibilă de a ști acel cuvânt sau pentru ascunderea unei idei necunoscute într-o altă idee, la fel de necunoscută, dar frumoasă.

Ce cuvânt poate să cuprindă mai mult decât îi este dat să poarte? Nu poate exista un astfel de cuvânt. Ar fi suficient să citim Dicționarul limbii și să ne oprim la un cuvânt sau la altul pentru a-i da sensul esențialului, ceea ce, pe bună dreptate, nu poate să o facă nimeni. Cuvântul cu pricina nu poate fi găsit. Însăși dezvoltarea limbii duce mereu de la esențial spre nuanțe.

Două întrebări rămân definitiv fără răspuns:
-Care este esențialul?
-Care este cuvântul care singur poate exprima esențialul.

Mereu se întâmplă ca oamenii de știintă să fie nevoiți să numească prin cuvinte noi, ceea ce ei descoperă. Limba nu este o totalitate închisă ci este un memorator deschis și liber. Aceste atribute ale limbii sunt cele ce demontează frumoasa poveste a filozofilor.

Și totuși, deasupra celor două întrebări rămase fără răspuns, există un adevăr despre care povestea nu vorbește explicit și pe care de fapt îl transmite cititorului: simplitatea răspunsurilor esențiale și alăturat, simplitatea ideilor esențiale.

Un cuvânt nu poate fi șoptit la ureche, în sensul unei concizii maxime și care să cuprindă o mare esență dar o idee ar putea fi șoptită, în atâtea cuvinte încât să descrie complet aceea idee. Ideile pot aduce esențialul însă nu și cuvintele. Esențialul nu poate fi descris la fel unui obiect ci doar adus prin idee. Sunt în limbă și cuvinte-idei, dar aceste cuvinte au nevoie de o conjunctură.

Simplitatea ideilor esențiale este ascunzătoarea acestor idei. Drumul greu, uneori aproape imposibil spre aflarea unei idei esențiale nu trebuie uitat. Simplitatea ideii esențiale nu se poate asimila înțelesului dacă nu se cunosc detaliile drumului. Cunoașterea ideii esențiale nu ajută fără cumulul drumului, este ca o fotografie de pe vârful unui munte înalt. Învățatul a urcat pe acel munte dar împăratul nu.

Mirarea în fața simplității unei idei ce esențializează se datorează lipsei însușirii înțelesului extins al acesteia.
În acest sens este discutabilă utilitatea esențialului. Toate esențele pot fi cunoscute dar cui folosesc, dacă sunt doar definiții finale. Sunt circumstanțe în care o cunoaștere a esențialului este necasară dar utilizarea ideilor esențiale nu este posibilă fără a reface parcursul întors pe drumul pe care acestea au fost găsite. Acesta este răspunsul simplității esențialului. Este ca și citirea doar a ultimului capitol al unei cărți.