Mă urmărea într-o zi, o idee frumoasă. Avea părul arămiu, strâns frumos în jurul tâmplelor, o rochie cărămizie, mulată pe trupul armonios, ochii dați cu un rimel ce încărca frumos genele și un zâmbet de felină, pe sub rujul strălucitor. Ce să mai zic de parfum...ambră, mosc, tămâie, iasomie. Eram deja fermecată, tulburată de atâta feminitate într-o simplă idee.
Însă regretul se înalță deasupra ei, niciun bărbat nu vede esența din ea, mai toți caută să zărească o bucată de piele moale, să mângâie un fir de păr fin. Abia atunci bărbații recunosc feminitatea, abia după ce au iscodit bine ideea, abia după ce au pipăit-o îndeajuns.
Am prins ideea și am înghițit-o. Mi-era așa poftă de idei parfumate, încât aș fi înfulecat un castron de lut întreg. Unii mă privesc cu reproș și se răstesc, că de ce am înghițit-o, de ce nu am lăsat-o liberă. Ca să mă dau mare că e ideea mea? Cică e o formă de egoism. Păi...dacă îmi era poftă? E tot o chestie feminină.
Mi-e milă de bărbați. Ce vor mai pipăi ei? Doar femei concrete, doar ființe materiale. Apocalipsa feminității se apropie. Dragelor, am să vomit ideea aceasta și am să vă împart la fiecare câte un strop de grație amestecat cu sucul meu gastric. Lăsați mofturile...veți vedea că e mai bine. Decât să mâncați voma televizoarelor, mai bine luați stropii aceștia de grație! Și veți simți ce binecuvântare e să ai păr arămiu și rochia perfectă, care să se muleze indiferent cum o porți: pe față sau pe dos, pe corp sau în corp.
Cum să ne mai privim în oglinzile acestea de circ în care buzele se îngroașă, sânii devin hidoși, dispar ridurile de pe față? De ce să fugim de timpul oglinzii de argint? Oare astfel nu vom mai cunoaște nici pământul și nici viermii lui? Oare viermilor le place siliconul?
Idee frumoasă, rămâi feminină ca și genul tău. Idee, ești la feminin!