poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-14 | |
În mintea unora, fumuri. În ochii altora, ceață. Iată două motive pentru care starea națiunii a devenit astăzi confuză, parcă mai mult decât oricând. Stare care creează disconfort tuturor, până și copacilor de pe marginea drumului.
Apropos! Dacă aș fi copac ciuntit de pe o alee din mijlocul orașului meu, aș face greva foamei în semn de protest față de atitudinea Măcelarului. Și aș muri încet, cum se moare într-o veritabilă pădure a spânzuraților, până când seva din mine ar chema să vină peste noi iarna, mai devreme decât o așteptăm. Dar nu sunt decât o privire fără valoare și doi ochi triști care plâng aproape instantaneu de mila sufletelor rămase fără brațe. Aș vrea să pot să urc cu picioarele desculțe peste muntele nemilos al națiunii mele, la poalele căruia o generație întreagă își justifică două milenii și un veac de istorie, dar mă lovesc de fiecare dată de colții fiarei nesătule de sânge. Dacă aș ajunge sus, sunt sigur că de acolo, cruzimea cu care obișnuim să ne ucidem pădurile ar căpăta în mod just alte înțelesuri. Mi-aș da seama că, probabil, pentru cei care încă se mai cred frați cu codrul, dar nu mai sunt, facerea de bine nu înseamnă mai mult decât o lingură de apă. Dovada că Hiroșimele nu se mai dărâmă cu bombe atomice s-a conservat aproape perfect în sufletul omului modern. Dar ca să scăpăm de acest calvar al morții, înainte de a mai pune paie pe focul mâniei colective, este nevoie să abolim pedeapsa capitală pentru sufletele verzi, obișnuite să-și trăiască permanența afară. Și să culegem învățăminte din rănile iernilor care nu se vor vindeca niciodată. Vreți să vedeți cum moare un copac? Foarte bine, priviți-l. Dar nu uitați că în moartea lui se află un pic și din moartea noastră, a fiecăruia. Așa că, domnule Măcelar, încetați să ne mai credeți proști și inutili spațiului. La vremea judecății de apoi vă va judeca o lume întreagă de copaci, care astăzi nu mai au ramuri să ne încânte. Și nici voci cu care să vă reproșeze apucăturile inepte, asemănătoare din punct de vedere patologic, cu un nefericit și nevindecabil caz de paranoia.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate