poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-08 | | Înscris în bibliotecă de Nadia Apetrei
Începerea Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți Calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”. Era Ioan botezând în pustie și propovăduind Botezul Pocăinței, întru iertarea păcatelor. Și mergeau la dânsul tot ținutul Iudeii și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele. Și era Ioan îmbrăcat în piei de cămilă și cu brâu de curea împrejurul mijlocului său și mânca acride și miere sălbatică. Și propovăduia, zicând: Vine după mine Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor Lui. Eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza pe voi cu Duhul Sfânt. (Mc 1, 1-8)
Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan către Ioan, ca să fie botezat de către el. Ioan îl oprea pe El, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Și, răspunzând Iisus, a zis către el: „Lasă acum, că așa este de cuviință nouă ca să plinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat pe El. Și botezându-Se, Iisus îndată a ieșit din apă; și, iată, s-au deschis Lui cerurile și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se, ca un porumb, și venind peste Dânsul; Și, iată, glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit! (Matei 3, 13-17) Minunată a fost ivirea lui Ioan Botezătorul în lume! Un om a început o predică, o viață nouă. Nimeni nu cunoștea anume pe acest om și nu știa de unde vine. N-avea nici în îmbrăcămintea, nici în înfățișarea lui ceva atrăgător. Nu era nici mare învățat și totuși toți iudeii alergau la dânsul și se botezau în râul Iordan. Ioan câștiga sufletele cu vestea cea bună că sosește un Mântuitor; câștiga sufletele cu căldura și dragostea cu care Îl vestea pe acest Mântuitor și chema pe oameni la pocăință, la o schimbare a vieții, la o viață nouă. Ioan câștiga suflete prin pilda vieții sale. Însăși viața lui era o predică de înfrânare și de viață pusă cu totul în slujba Domnului. Predica și viața lui Ioan arată și azi calea spre Mântuitorul. Ioan e și azi glasul celui ce strigă – azi, mai tare ca oricând – în pustia acestei vieți: Pocăiți-vă de păcatele voastre, căci Mântuitorul și darul mântuirii au venit de mult. Ioan e și azi o predică de mustrare -azi, mai aspră ca oricând – pentru cei care se îmbuibă în mâncăruri, în petreceri, în fălii și beții. Predica lui Ioan e și azi o pildă că adevărul creștin trebuie spus fără cruțare, așa cum l-a spus el fariseilor și lui Irod-împăratul,chiar cu prețul vieții. Minunate au fost predica lui Ioan și botezul lui,dar totuși predica și botezul lui au fost numai o pregătire pentru Cel Ce a venit să boteze cu „Duh Sfânt și cu foc”. Acest botez s-a pogorât peste Iisus în râul Iordanului. Prin darul botezului din râul Iordan, Mântuitorul a spălat păcatul strămoșesc și a înnoit omenirea prin apă și prin Duh. Acest dar al înnoirii și al nașterii din nou a trecut apoi asupra fiecărui om. Prin darul Botezului, fiecare om se spală de păcatul strămoșesc și se naște a doua oară pentru Împărăția lui Dumnezeu. Mare taină este Sfântul Botez! Când se botează pruncii,li se ung cu „pecetea darului Duhului Sfânt” fruntea,gura, ochii, urechile,mâinile, pieptul și picioarele. Asta înseamnă că cel născut din nou,prin Taina Botezului, trebuie să-și pună în slujba Domnului și în ascultare de Domnul mintea, graiul, ochii, urechile, mâinile, inima, picioarele, adică toată viața și purtările lui. Ce bine ar fi să fie așa! Dar cei mai mulți oameni, după ce cresc mari, părăsesc darul și puterea Duhului Sfânt și slujesc păcatelor, de aceea nu se văd în viața lor „roadele Duhului”: iubirea, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, credința, blândețea, înfrânarea… (Gal 5, 22), ci se văd roadele trupului: pizmele, uciderile, bețiile, ospețele cele cu cântece și alte asemenea acestora (Gal 5, 21). Dacă darul Botezului ne-a făcut „fiii lui Dumnezeu”, apoi și trebuie să trăim ca fii ai lui Dumnezeu și ca frați laolaltă. Dacă darul Sf. Botez face din corpul nostru „casa Duhului Sfânt” (I Cor 6, 19), apoi și trebuie să trăim în Duhul lui Dumnezeu. Dacă la Botez ne lepădăm de satan și „de toate lucrurile lui”, apoi să și trăim această viață. În cartea Faptele Apostolilor, la cap. 19, se spune că Apostolul Pavel, sosind la Efes, a aflat pe unii învățăcei care erau botezați numai cu botezul cu apă al lui Ioan. „Luat-ați Duh Sfânt?”, i-a întrebat Pavel. „Nici n-am auzit că este Duh Sfânt, răspunseră cei botezați (19, 1-6). Cei mai mulți creștini sunt parcă și azi ca acei din Efes: rămași numai la botezul cu apă, căci focul și puterea Duhului Sfânt lipsesc cu totul din viața și purtările lor. Taina cea mare a Sfântului Botez aceasta este: să trăiești o viață aprinsă, cuprinsă și cârmuită de darul Duhului Sfânt. Dragă cititorule! Pe lângă botezul ce-l primim în brațele nașilor, și noi trebuie să ne încreștinăm, prin căință, prin întoarcerea către Dumnezeu, prin renaștere sufletească. Pe lângă botezul din brațele nașilor, noi trebuie să trecem mereu prin focul și botezul cel curățitor de păcate al Duhului Sfânt și să ne spălăm mereu în apele credinței și în lacrimile căinței. Acesta este botezul pe care îl cerem când ne rugăm cu Psalmistul: „Stropi-mă-vei cu isop și mai vârtos decât zăpada mă voi albi… inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule”… Acesta este botezul sufletesc și aceasta este apa cea curățitoare despre care așa de frumos spun cetaniile de la praznicul Botezului: „Așa grăiește Domnul: Cei însetați veniți la ape și beți fără de argint și fără preț” (…) „Acestea zice Domnul: Spălați-vă și vă curățiți… scoateți vicleșugurile din inimile voastre. Părăsiți-vă răutățile voastre, învățați-vă a face bine! Căutați judecata, izbăviți pe cei năpăstuiți, faceți dreptate văduvei și săracului (…) Și atunci, de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi; și de vor fi ca roșala, ca lâna le voi albi” (Is 1, 16). Aceasta este Taina cea mare a Botezului: curățirea de păcate și înnoirea vieții. Apa și focul lui Ilie Proorocul Ilie, când s-a suit pe munte să descopere pe preoții cei mincinoși ai lui Baal, a turnat peste jertfă de trei ori apă și apoi s-a rugat pentru focul din cer, care s-a pogorât și a aprins jertfa. Această jertfă a închipuit și închipuie Taina cea mare a Sfântului Botez. Apa și focul fac și astăzi Botzul cel adevărat: apa îl spală pe om, și focul Duhului Sfânt îl aprinde pentru Hristos. La Botezul Domnului La Botezul Domnului, Duhul în chip de porumb S-a arătat. Botezul Domnului este și praznicul Duhului Sfânt. Câți însă cunosc cu adevărat pe Dumnezeu-Duhul Sfânt? Trăim un creștinism ce și-a pierdut puterea, tocmai fiindcă lipsește din el „porumbelul” Duhului Sfânt. Cred oamenii într-un Dumnezeu, știu cum S-a născut și cum a murit Iisus Hristos, dar n-au pe Duhul Sfânt prin Care se revarsă în lume și în suflete darurile cerului de Sus. Voi spune o asemănare. Soarele ne dă lumină, căldură și viață. Fără darurile lui, pământul și oamenii s-ar prăpădi. Dar acest dar al soarelui ni se dă nouă prin atmosferă. Pământul e înconjurat de un strat de aer de 8-9 mii de kilometri. Acest strat de aer, această atmosferă, preface razele soarelui în căldură, lumină și viață. Atmosfera restrânge razele soarelui și le preface în lumină și căldură potrivită. Atmosfera ne dă și ploaia cea binefăcătoare. Fără de această atmosferă n-ar putea trăi pe pământ nici un vierme și nici un fir de iarbă. Dacă n-ar fi stratul de aer, ziua soarele ar arde tot, iar noaptea ar îngheța tot. Pământul nostru ar fi o lume pustie și fără viață, așa cum e luna. Sunt planete care n-au atmosferă. Spun astronomii că cele mai multe planete n-au atmosferă. Ele sunt niște lumi pustii și fără viață. Soarele luminează și pentru ele, dar n-au atmosferă care să le prefacă acest dar în viață. Ce minunată icoană este această rânduială a firii și pentru rânduială cea tainică a mântuirii sufletului! Părintele Iosif Trifa din “Tâlcuirea Evangheliilor dumunicilor de peste an” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate