„Astăzi, copiii nu mai citesc!” Este remarca pe care o auzim, adeseori, făcută de părinți sau de cadre didactice. Obișnuim să comparăm perioada copilăriei noastre - când era o plăcere să împrumuți o carte, de la biblioteca școlii - cu perioada actuală, „era calculatorului”, în care copiii preferă alte modalități de a-și petrece timpul liber.
Cu ani în urmă, când nu oricine putea să se autointituleze „scriitor”, când cărțile erau supuse unor rigori severe, până să vadă lumina tiparului, în paginile lor era literatură. Odată cu atâtea libertăți revărsate după `89, ne-am trezit liberi de a deveni scriitori peste noapte. Condiția nu este să ai talent, ci să ai bani. Îți permite buzunarul, devii autor de carte. Nu mă revoltă romanele sau cărțile de poezii pentru oameni mari, scrise anapoda. Cititorul adult are capacitatea să aleagă ce vrea să citească. Dar este strigător la cer să scrii pentru copii, fără a ține seama de câteva aspecte legate de particularitățile de vârstă, de gradul de înțelegere al copiilor și de sfera lor de interese. Un text care se vrea a fi literatură pentru copii trebuie să aibă un rol informativ, dar și unul formativ. Și, mai presus de toate, trebuie să fie redactat corect, fără greșeli de ortografie și de punctuație, să exprime frumusețea limbii, nu ciudățeniile ei.
Odată cu site-urile literare, au apărut, precum ciupercile după ploaie, tot mai mulți așa-ziși poeți. Mulți dintre ei cred că scriu poezii pentru copii. Poți să le spui că nu orice text versificat despre o râmă care visează să devină avion e poezie pentru copii? Vor lua această intervenție drept atac la persoană, pentru că „e” mulți și se laudă-ntre ei. Și, de atâtea laude, ajung să creadă că sunt valoroși. Cum să îndrăznești să îi atragi atenția unei „poetese” că versul „Voiei bunei spune-i stop” e cât se poate de neinspirat, când o admiratoare tocmai îi spusese că scrie dumnezeiește? Și ce dacă pune virgulă între subiect și predicat? Se întâmplă și la case mai mari; cică învățătoarea fiului ei îndrăznește să despartă pronumele la capăt de rând. Dacă o cititoare cu scaun la cap îndrăznește să-i atragă atenția asupra greșelilor, răspunsul vine prompt: „Madam, uite așa, cu gramatica mea, eu public de ceva vreme și voi scoate în curând și o carte! Îmi permit să plătesc corector…”.
Da, aici s-a ajuns… Mă întrebam cum ar fi să aibă nevoie de „corector” chirurgul sau pilotul de avion… Ei, dar copiii sunt mici și prostuți, le putem vârî pe gât orice!
Durerea mare este că asemenea creații ajung să fie studiate în școli și grădinițe. Deunăzi, am găsit pe site-ul nostru, didactic.ro, un proiect de lecție propus de o educatoare din Năvodari, având ca temă (surpriză!) o poezie a „poetei” despre care aminteam mai sus. Nu apuc să mă înfurii prea tare, că imediat dau de obiectivele operaționale și mă umflă râsul. Unul dintre ele suna așa: „Să recite poezia corect, logic, expresiv, respectând intonația, ritmul, pauzele si semnele de punctuație”. Adică – încerc eu să mă dumiresc - ritmul și semnele de punctuație ale doamnei poete care habar n-are să le folosească? Dar nici de râs nu-mi arde, că-mi pun, repede, un semn de întrebare: cât de mic e pasul până va ajunge în manualele școlare? În fond, nici n-ar fi o noutate. De când cu manualele alternative, întâlnim multe texte slabe, alese în grabă, fără a se avea în vedere calitatea.
Nu credeți? Să răsfoim manualul de cunoașterea mediului, de clasa a doua, cu care am avut eu de-a face, în anul școlar trecut! Autorii, cu bune intenții, au adăugat la fiecare lecție câte o poezioară. Până aici, toate bune și frumoase. Dar, cum selectarea unor poezii potrivite ar fi necesitat un efort prea mare, au trântit acolo ce le-a venit la îndemână.
Incursiunea în manual începe cu întrebarea „Unde ți-ai petrecut vacanța?”. Acolo, desigur, se potrivea de minune poezia „Chipul patriei”, care, dincolo de aroma odelor comuniste pe care o degajă, mai are și probleme de construcție, „întinde” nerimând cu „aur, așa cum nici „”înalță” nu rimează cu „spre”. Ah, îmi zic, sunt eu prea exigentă!
Dar ce ne facem când mesajul poeziei se opune realității? După ce elevii au studiat lecția „Grădina de legume”, află din poezioară că pătrunjelul seamănă cu nalba. Așa a stabilit poetul, iar autorii manualului au adjudecat: „Seamănă!”. Dacă le arăt copiilor o ilustrație cu nalba, intru mai tare în încurcătură, trebuind să găsesc și asemănarea. Așadar, sunt nevoită să accept și eu că seamănă ca două picături de… nalbo-pătrunjel. Dar nu pot accepta ceea ce face eroul-zarzavat, în strofa următoare:

„Iarna, printre gospodine,
Își cufundă-n oale pline
Și-n mâncăruri aromate
Dalba-i personalitate.”

Ajungem… „În livadă”. Evident, nu putea lipsi, nici de aici, poezioara educativă, în care un copil sădește doi pomi. Pomi ce vor înflori în plină vară. După ce a citit-o, un copil m-a întrebat, buimac: „Dar, doamna învățătoare, pomii nu înfloresc primăvara?”. Ce să-i răspund? Că, din motive de prozodie, două silabe ale cuvântului „primăvara” nu au mai încăput în vers?
Învățăm, mai departe, despre animalele domestice. Poezia are un mesaj cât de cât acceptabil, adică nu spune mare lucru, dar măcar nu deformează realitatea. Prozodia, însă, e praf. Oare, autoarea și-a dat seama că „mele” nu rimează cu pisică”, iar „ouă” nu rimează cu „șoareci”? Probabil, da, dar a mizat pe naivitatea micuților cititori.
Trecem la „Igiena locuinței”, unde elevii vor afla din poezia aferentă că:

„Mâna lor cea mică, locul
De pe-acum îl sfințește…
Știe bine că norocul
Doar prin muncă se ivește.”

Tocmai asta e, că orice copil și-a dat seama că norocul nu se ivește doar prin muncă. Sau, mai grav, se ivește prin alte mijloace. E drept, copilul trebuie educat în spiritul dragostei față de muncă, dar nu trebuie mințit.
Dacă la lecția anterioară elevii au avut prilej de meditații filozofice, la „Igiena clasei”, se vor împiedica, citind o poezie plină de aritmii, de parcă autoarea și-ar fi propus să o schilodească. Mesajul e departe de tematica lecției:

„Chiar de-s doar un copilaș
Pot și eu multe să fac
Ieri am plantat un copac,
Azi o floare răsădesc,
Pentru mâine… mă gândesc.”

Iată-ne ajunși și la „Acțiuni care dăunează mediului înconjurător”, temă de maximă importanță, în condițiile poluării tot mai intense a naturii. Ce acțiune nefastă poate provoca elevul de clasa a II-a? Poate să-l tragă de coadă pe motanul Bundesfadă. Dar nu oricum, ci cu rimă împerecheată, în prima strofă și cu rimă încrucișată, într-a doua.
Acestea sunt câteva însemnări făcute pe marginea poeziilor dintr-un singur manual. Dar asemenea exemple se întâlnesc și în altele. Ce gândesc cei care selectează aceste versuri? Este important doar să umple paginile, pentru că, oricum, mulți văd, puțini pricep? Se gândesc, oare, că mai sunt părinți și dascăli care înțeleg? Există, oare, în comisiile care aprobă manuale școlare, un scriitor, care să verifice calitatea poeziilor publicate?
Dragostea pentru lectură se cultivă încă din clasele mici! Or, cu asemenea texte, nu vom atrage niciodată copiii, dimpotrivă, îi vom îndepărta de lumea poveștilor și a poeziilor. Să nu uităm că literatura pentru copii nu este cenușăreașa literaturii, iar copiii merită poezii adevărate!

(Publicat în "Revista Asociației Generale a Învățătorilor din România", nr. 3 din 2010)