Pentru ipohondri și paranoizi, uneori realitatea suferă un proces de evanescență, când lucrurile și oamenii dispar treptat într-o substanță opacă.Oamenii sănătoși emit semnale sonore continue către fluxul realității, iar realul este alcătuit din forme concentrate, distincte.
Există oameni înzestrați cu viziuni esoterice și care pretind că pot realiza miracole – taumaturgii – ce fac din previziuni talismane cu efigia viitorului iluminând eresurile.
Taumaturgul este un preot –oracol predicând filozofia miracolelor și își proiectează viziunile esoterice într-un viitor predeterminat.Combate augurii – oracoli ai păsărilor -, divinizând revelațiile, iar în spațiul transcendent se întrevăd ramificațiile unui viitor înfățișat sub mai multe alternative.
Taumaturgul transfigurează realul cuibărit în prezent în halucinații prin care se întrevede un viitor compus din fantasme și irealități.Își construiește falansterul previziunilor pe istmul omenirii, iar introspecția sa ajunge la paroxism prin înlocuirea prezentului cu viitorul.
Prin introspecția personală interiorul se umple cu meditații în structura cărora se mișcă reveriile și stabilesc o relație de echivalență între mediul înconjurător și intimitatea trăirii.Intimitatea își programează singurătatea în planuri misogine în care un singur individ caracterizează prin trăsături societatea.
Relațiile umane își desfac singurătățile – ipostaze ale intimității – într-un social în care germinează interacțiunile dintre oameni.Socialul se divide în singurătăți, cu mizantropul ridicând intimitatea la rang de scop existențial.
În intimitate, conversez cu intelectul și străbat incomensurabilul cu viteza cugetării întinsă asimptotic spre + infinit, ating intermundii neexplorate, ajung prin meditații lăuntrice în elizee populate cu spirite ale oamenilor virtuoși bântuind câmpiile create de o divinitate improbabilă.
Traversată de temporal, intimitatea își crește dorurile străbătute de idealurile cu eflorescențe de crezuri, iar dimensiunea lor albă se extinde în negru, diluându-i substanța opacă.
Spațiile irizate ale intimității absorb teritoriile intelectului și cugetării, împrumută reflecției reverie gnomică și își deschid interferențele în eflorescențe de nuanțe ale viselor diurne.
Intimitatea contemplă nuanțele inefabile ale societății pe care o percep ca o pastă eterogenă cu substanța oamenilor și absoarbe imperceptibilul și impalpabilul.
Uneori intimitatea care-și programează în detaliu structurile activității zilnice, simte nevoia să alunece în imprevizibil, în necunoscut, în fortuit.Fortuitul atinge necunoscutul extins în nemărginit cu vastitatea translucidă îmbibată cu prisme reflectând nuanțele infinitului în iridescențe vizionare și își găsește în întâmplare, efect aleator al unei cauze imprevizibile, o concentrație de organizări diluată de diversitatea impulsurilor născând acțiuni întâmplătoare.
O nemărginire extrasă din absolutul intimității și depusă sub formele dimensiunilor infinite pe suprafața planetei, își extinde mărginirea extrapolând concretul în absolut relativ reprezentat ca o axă verticală cu materia concretului intersectată cu axa oblică sub unghiul relativului.
Inflexiunile intimității au tonalități abstracte, care circulă de la muțenie la țipăt într-un segment cu limita inferioară disonanța și limita superioară eufonia.
Excesul de intimitate diluează socialul și degenerează într-un fel de viciu al lăuntricului ce aduce plăcerea translucidă de a-ți iubi manifestările eului.