1.Ocrotesc ideile-prunci născute de principii pozitive, pe care le cresc în maternitatea cugetului, până ajung concepte mature, obiectivând realitatea.

2.Nimicnicia este concentrată într-un punct ce posedă energia nimicului, cu valoare inversă față de energia universului.

3.Din împărțirea la infinit a nimicului se obține zero absolut, așa cum din multiplicarea la infinit a finitudinii se obține ceva ce are afinități cu Dumnezeu.

4.Oamenii activi își crestează inerția, pe chipul lor radiază activitățile, care le dau un sens stenic vieții și fără de care existența li se pare un hiatus, o pauză, o oprire a timpului.

5.Oamenii pasivi își desfășoară lenea orizontal într-o dreaptă fără oscilații sinusoidale, anostă, insipidă, căci sunt străbătuți de o liniște prevestitoare de rău, ca o așteptare a nefiindului.

6.Cifra unu multiplicată în toți oamenii, are forma totului și conținutul ideii de perfecțiune, în timp ce doi izolat de celelalte numere definește iubirea.

7.În mine toate numerele coexistă, căci sunt în același timp fiecare număr caracterizând un eu și doar zero lipsește din matricea ființială personală.

8.Cochetez cu infinitul lărgindu-mi marginile, însă acesta tot nu încape în dimensiunea corpului și îl pliez la infinit până devine punct, ce-mi formează sinele având o energie colosală, galactică.

9.Fluxul temporal continuu îmbracă în substanța vârstei oamenii, iar traiectoria timpului secționează viitorul în punctul în care va ajunge ființa noastră.

10.Mă întreb, trezit pentru o clipă din visul diurn, dacă “însumi” sunt eu sau e o stare lăuntrică personală, dacă “eu” e sinele sau rațiunea de a fi, dacă “sunt” este sinonim cu a fi în clipe consecutive.

11.Din jocul sever al gândurilor cu meditația ia naștere poezia – femeie lirică umbrită de toane și capricii, cu pielea catifelată din cuvinte, cu picioare lungi de versuri epilate de prozaic, cu ochii formați din simboluri ce trec dintr-o culoare în alta.

12.Intuiesc mișcarea existenței în ea însăși, cu timpul învârtindu-se încontinuu și regulat în sinele ei.

13.Nu există pauză, hiatus, nemișcare, totul se mișcă ciclic, iar prin mișcare gândurile cresc și transfigurează corpul și prin gândire eu urc în spirale evolutive.

14.Prostia s-a sfărâmițat izbită de roca dură a inteligenței și din corpusculii ei am modelat o pastă pe care am întins-o pe pielea unui om și acesta a început să vorbească în limba demenței.

15.Am împărțit segmentul greșelilor în intervale foarte mici de adevăr permeabil la ploile torențiale ale minciunii.

16.Mi-am micșorat absolutul pentru a-l putea înțelege și mi-am mărit relativul în care mi-am înscris eurile fecunde de la începutul neînceputului până la sfârșitul nesfârșitului.

17.Mi-am depășit limitele și am ajuns într-un spațiu fără limite, unde ființau adevărurile desființate de logică.

18.Dorul de ceva nedefinit și impalpabil sublimat în sublim și-a mărit dimensiunea, a devenit totul, cu centrul – ființa de artist, în timp ce nimicul orbita în jurul neființei.

19.Am corectat direcția vieții personale de la orizontala platitudinii spre verticala profunzimii.

20.Eu sunt zbor invers dinspre contemplație înspre introspecție ; zbor din prezent înspre trecut cu aripile memoriei, și din prezent către viitor, ca un oracol cu dialectica antitezelor și cu vocația previziunilor.