Cine a avut norocul să citească măcar una din multiplele și fermecătoarele cărți ale scriitorului român-american George Băjenaru - și citez aici câteva titluri de rezonanță, cu multă inspirație alese, cărți de mare succes, precum “Între sublim și tragic”, “Evaziuni creatoare”, “Cititor în exilul creator”, “În umbra nimănui” (poezii) etc., etc. - va descoperi că acest neobosit creator de minunate pagini românești a reușit să dezvăluie niște fețe ascunse ale harului omenesc divin și inoculat în unele spirite conștiente, cum spune autorul, de sfânta misiune a eliberării de sine a omului, prin adevăr și creație.
Volumul masiv, de 490 de pagini, aparut în editura "iUniverse,Inc." din Bloomington, IN, SUA, 2009, a fost alcătuit, în bună parte, pe baza telefoanelor și scrierilor primite de la diferiții cititori, cuprinzând numeroase reportaje, dialoguri directe cu cititorii, convorbiri și însemnări publicate în ziarul “Meridianul Românesc” (California), între anii 2001-2004.
Cartea respectivă adună idei și simțăminte, frumos comentate, de la o diversitate de oameni aparținând diferitelor nații, răspândite pe diferitele meridiane ale planetei, prevalând mărturiile românilor înstrăinați. Despre aceștia din urmă autorul afirmă că asemenea confesii de suflet ar putea forma un capitol important dintr-o viitoare istorie a exilului și emigrației românești, ele fiind vocile Libertății și ale Adevărului, vocile Suferinței, ale Dorului de Patrie și ale Bucuriei, chiar dacă nobila bucurie este trecătoare.
Tematica este covârșită de o varietate aparent nestructurată, ea neconcentrându-se asupra unei anume teme, ci constructorul subiectelor s-a îngrijit cu eleganță de toate, elevând adevăruri și necesități la ordinea zilei. Multe din titlurile notate își au sorgintea în combinarea ideilor venite de la autor cu ideile interlocutorilor cunoscuți și necunoscuți de el. Mărturiile scriitorului Băjenaru ridică la o impresionantă cotă doleanțe fezabile, confesiuni surprinzătoare de jurnal, realizări, elogii, principii, eforturi, experiențe interesante și sugerări valoroase.
Paginile cărții dovedesc nu numai deosebitul spirit pragmatic al autorului, ci și un rafinat fler politic și sentimental. Florilegiul cuceritoarelor mărturii începe cu pioase cuvinte de recunștință față de sponsorii ediției, urmate de un politicos “Omagiu Măriei Sale, Cititorul” și se încheie cu calde rânduri, la fel de sentimentale, precum povestirea fantastică “Întoarcerea nefericitului poet” și cu niște cugetări fascinante ale unui călugăr de la Muntele Gând (care este însuși autorul), urmate de trecerea în revistă a scriitorilor din exil amintiți în capitolul “Galaxia Gutenberg”. Pentru a-i ușura orientarea cititorului prin bogăția captivantă a titlurilor, George Băjenaru și-a împărțit lucrarea în două părți distincte. Prima parte se numește “Telefoane și scrisori de la cititori”, unde sunt însumate 35 de reportaje, note de călătorie, convorbiri și însemnări, confesiuni intime făcute de cititori autorului, toate articolele, luate la un loc, convingându-ne că avem de a face cu un analist deosebit de harnic, un subtil observator profund al sufletului omenesc, un specialist de mare anvergură, ale cărui cuvinte elegante strălucesc prin precizie, prin stil inedit și o necesară scrupulozitate. Titlul cărții este bilingv, în română și în engleză: “Aceste bucurii trecătoare” și “These Passing Joys”.
O operă ca aceasta are marele avantaj că poate fi citită ca Biblia, nu neapărat pagină cu pagină, ci o putem lectura și “pe sărite”, zigzagând de la citirea epistolelor trimise de cititori, reproduse integral (și ce frumoase și interesante sunt unele!) până la frumuseți umane ascunse, putând savura, pe îndelete, stilul direct, inconfundabil, al autorului, din cea de a doua parte, unde predominante sunt minunatele reportaje de suflet ale acestui deosebit de original creator. Nu este de mirare că cititorul rămâne plăcut surprins să descopere că George Băjenaru a putut intra în contact direct sau epistolar cu mari personalități din exil, de la scriitorul Paul Goma, preotul disident Gh. Calciu-Dumitreasa, Cicerone Ioanițoiu, vicepreședinte al PNÞCD, jurnalistul George Bălașu, sculptorul Nică Petre, profesorul universitar Nicolas Dima, criticul literar M.N. Rusu, până la Regele Mihai I și alți mari exilați politici români.
Chiar de la primele pagini, suntem surprinși să constatăm că, la telefoanele și scrierile cititorilor, autorul le răspunde ca unor prieteni de demult, cu multă răbdare și deferență, satisfăcându-le întrebările, încurajându-i, dialogând respectuos și explicit cu fiecare în parte, iar titlurile curg în valuri, ca niște poeme: “Întinzându-ne mâna peste Ocean”, “În clipe de suferință”, “Lumea ca o revărsare de dragoste”, “De la inimă la inimă”, “Prima brazdă cu bunicul”, “Dumnezeu mi-a arătat că El există”, “Poezia ca medicament”, “Vești de sfântă speranță” ș.a.m.d. Pentru că, mai înainte ca aceste titluri să fie adunate într-o carte, ele au apărut anterior în ziar, cititorii, încurajați de autor, i-au răspuns acestuia cu aceeași dragoste și respect: “...mulțumesc lui Dumnezeu pentru binecuvântarea lumii triste, cu oameni sensibili ca dumneavoastră (...) Vă iubesc pentru activitatea și spiritul Dv. în cultura română...” - i se adresează autorului poetul Benone Burtescu, din California, vorbind despre cartea “O lumină - Poezii de la Dumnezeu”. “Domnule Băjenaru, vă mulțumesc! Aveam chiar o mare nevoie de o carte de rugăciuni, mai ales poezii. Cartea Dv. este chiar și o mini-psaltire, pentru mine...” - îi scrie o doamnă (E.F.) din New York, referindu-se la aceeași carte. “I’m always happy to hear from you!” - îi scrie lingvistul american Charles Carlton. La fel de fericit a fost și ex-ambasadorul SUA la București, James Carew Rosapepe, când i-a acordat un interviu scriitorului George Băjenaru.
Interesantă este și scrisoarea primită de la cunoscutul și mult regretatul scriitor Ioan Dan, care spune: “Ne despart mii de kilometri, dar ne apropie dragostea de literatură” sau cuvintele unei doamne, Victoria, din Vermont: “Dumneavoastră, stimate Dle Băjenaru, vă cer scuze pentru lunga mea depeșă (o scrisoare foarte interesantă scrisă de respectiva doamnă la bordul avionului ce o ducea la București - n.n.), dar mi-am descărcat sacul amărăciunilor, ca să fiu mai ușoară în avionul ce mă va duce spre casă”. Citate de felul acesta ar putea continua, căci nu există cititor care să nu-i mulțumească scriitorului pentru paginile citite de ei.
Partea a doua a cărții - “Reportaje-Convorbiri-Însemnări” - ne delectează cu un serial de noutăți captivante, precum minunatele descrieri ale “Câmpului Românesc” din Hamilton, cu inedite “filme verbale” venite din Parisul Exilului Românesc, cu reproducerea interviului amintit mai sus luat ambasadorului Rosapepe, cu descrierea unor secvențe de la Zărnești-Brașov, cu viața românilor din zona Bostonului, cu gânduri despre credință și bunăvoință, cu pagini despre familia regală și despre Festivalul George Enescu din America, realizat de celebra pianistă ploieșteană Lory Wallfisch, cu elogii despre Roma, Cetatea eternă, cu impresionante însemnări din Elveția (cu referiri la zona rhaeto-romană) și despre tipăriturile și presa românilor din exil (cca 30 de ziare din cele 60 existente, amintind și despre colaboratorii lor într-o lungă listă - vezi “Galaxia Gutenberg”) - cu multe, multe alte însemnări de neuitat, ieșite dintr-un condei inspirat și dintr-un suflet de român îndrăgostit de frumos și adevăr.
După evocarea semnificativă a mitologicului Sisif și a perpetuei schimbări ale structurii noastre umane, cartea se încheie cu un impresionant fișier bio-bibliografic al acestui autor extrem de prolific, unul din cei mai însemnați români din diasporă.
Pentru că mulți cititori doresc să știe cine este George Băjenaru, dicționarele literare apărute în occident și în România amintesc că este un scriitor bilingv, poet, critic literar și traducător, fost învățător, în România, apoi profesor de liceu și ziarist, născut în anul 1938, luna noiembrie, ziua 4, în satul Tunari, de lângă București, din părinții Dumitru și Constantina, țărani mijlocași. Este căsătorit (1967), cu profesoara Elisabeta Mihalcz și, împreună, au doi copii licențiați: Cătălina și Petre-Mugur. Studii în România (Universitatea București, Facultatea de limba și literatura română, 1971) și străinătate (la Wuppertal, în Germania, New York și Boston, SUA). În America a fost angajat ca ziarist la marele ziar “The Christian Science Monitor” și ca profesor suplinitor la “Cambridge Ridge and Latin School”, din Cambridge, Massachustetts. A publicat numeroase cărți și articole și a primit premiul “Dimitrie Bolintineanu”, la București, iar în America “Editor’s Choise Award” și “The National Libray of Poetry”, 1995, 1996. Este membru al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte; al Uniunii “American Union Writters” și al “International Poet Society” (Distinguished Member). Alte amănunte biografice sunt consemnate în Wikipedia, la “Scriitori români”.
În istoria literaturii române contemporane o carte de genul “Bucuriilor trecătoare” are șansa să rămână o carte de “Bucurii permanente”, un gen nou de agregat relaxant de înregistrare a realității în continuă mișcare, de eternizare a clipelor care, fără să fie neapărat de însemnătate istorică, pot deveni unul din fundalele documentare al unei viitoare istorii ale zbuciumatului exil românesc din zilele noastre.