cioc-cioc! cine-i acolo? o petală de crin vrea să se adăpostească în sufletul tău, e frig afară. prea multe petale, prea mulți crini s-au alinat din sufletul meu, acum sunt om hain, nu vreau să deschid!
sunt o persoană rea și asta e! în suflet prietenii mei și-au întins pânzele, iar praful e singurul musafir. cu toate astea sunt bine, mulțumesc de întrebare.
dragostea, a-ntrebat cineva? hai să-ncercăm o rudimentară definitie, o premoniție, o inepție: un tot ce-n tot se-nfioară
de tot fi-vom toți acei pe care un tot mai frumos sentiment îi tot cheamă- tot în tot se-ntreamă și tot un tot devine. minimalist, ai? dragostea e egocentrică, are impresia că e substanța lumii, combustibilul omului. ei, nu zău! cred că pot aduce instanței numeroși martori pentru a statua neadevărul acestei afirmații. există și oameni care se mulțumesc cu o viață lipsită de dragoste și ghici ce? sunt fericiți. știu că termenul de fericire e relativ, fiecare are propriul reper pentru a stabili gradele fericirii; constatând ștacheta imoral de ridicată raportat cu realitatea o coborâm pentru a avea speranța că idealul propriu nu e greu de atins. ei bine eu am adus-o amețitor de jos privitor la viața sentimentală, pentru cănu mă mulțumesc cu puțin- totul sau nimic! iar totul e imposibil. să nu credeți că melodramatizez. ăsta-i adevărul, realitatea. sunt destul de analitică încât să fi întors situațiile propice sentimentului pe toate părțile. credeți-mă, sunt un minus al societății de înamorați. ah, o clipă, a venit chelnerul! sunt cu soțul, o cină. da, da sunt căsătorită, iar soțul meu o, mă iubește! mi-o demonstrează zilnic, material și fizic. și eu lui. dar eu vorbeam de iubirea la nivel spiritual, intelectual, bla, bla... închipuiți-vă- eu scriu, iar el vorbete la telefon cu vreun asociat. într-adevăr e animată conversația în cuplu!