Din eternitate s-a infiripat si in infinit s-a aruncat precum valurile marii cand se izbesc de stancile de la tarm...mangaierea bucuriei nemarginite s-a aratat atunci ca un balsam sufletesc,aievea adus in viata pentru ca tu OMULE,din tarana creat si unde te vei intoarce,sa arunci clipele tale in istoria iubirii...
Deschide-ti inima si sufletul si indreapta-te catre frumos,caci speranta ta de mai bine nu va ramane fara raspuns si mai ales,fara un ecou nedefinit si totusi,atat de fermecator......Sa nu uiti omule,de Dumnezeu creat pe acest pamant,ca tu esti de fapt esenta unei existente la care aspiri prin tot ce nazuiesti in splendoarea fiintei tale si sopteste neincetat ca DRAGOSTEA,este idealul tau nesfarsit,precum dorintele care te cuprind in fata necunoscutului viitor,acolo unde vrei sa te regasesti pe tine insuti deodata cu acel suflet pereche angelic si de care intotdeauna iti este dor.
Sa nu disperi,oricine ai fi...trimite tot ce ai mai frumos si mai bun in tine si radiaza de necuprinsul care fascineaza un timp care se scurge neincetat si care totusi,cateodata,ca un dar divin,se mai opreste in loc,pentru tine anume si pentru ce va mai fi...
Astfel gandea in El un necunoscut vorbind cu astrele si rugandu-le sa nu uite niciodata sa-i arate toleranta divina,prin magnificul Curcubeu al vietii.