Mă simt ca un brad singur și împovărat de o mantie grea de zăpadă. E tare grea, rece, e tare rece. Nu vreau să-mi topească inima, ea bate, bate continuu, bate nebuna să-mi spargă pieptul și s-o ia razna.
Eu știu că am atâta căldură în ea, că arde cu atâta intensitate, că va topi mantia grea de zăpadă alba, curată, strălucitoare, dar prea rece, înfricoșătoare.
Voi rămâne iarăși un brad, un simplu brad ce-și va purta semeția prin toate anotimpurile și vă va veghea din înălțimea sa, vă va veghea întotdeauna și va răspândi în jur numai bucurie, numai voioșie și numai dragoste.
Iertați-mă că n-am știut că sunt un brad. N-am știut sau nu am vrut să vă spun. Am vrut să simțiți voi. Să ajung la inima voastră, am vrut și pentru că nu am reușit, mă priviți cu teamă, cu neîncredere. Nu vă fie frică de brazi și mai ales căutați să-i vedeți cât mai des. In fiecare zi este imposibil să nu vedeți un brad...să-l vedeți cu ochii, cu sufletul, cu gândul.
Îl vedeți cel puțin o dată. Îl vedeți și-l simțiți cum vă atinge cu aripile fragile, gingașe, ușor, plin de tandrețe, vă mângâie și vă alintă ca o mamă. Vă cântă un cântec de leagăn când sunteți triști și obosiți. Vă adoarme ușor când gândurile o iau razna, să vă odihniți și să vă treziți plini de energie și să porniți din nou la drum, plini de încredere în forțele voastre, astfel încât mereu să aveți puterea să spuneți că " totul va fi bine". Cine rostește mereu aceste cuvinte și cine crede în ele este un om care merită să trăiască. El are un crez sfânt, el luptă cu el și cu cei din jur, nu oricum, ci cu toată ființa lui, cu credința că lupta lui este dreaptă, năpraznică și va fi încununată de laurii celei mai frumoase realizări.
In lupta voastră aripile nu vă vor fi frânte niciodată dacă veți putea să fiți oameni adevarați. Incercați, nu mă certați că sunt idealistă...că-mi dați exemple de eșecuri.
Fiți oameni adevărați și veți avea parte de cele mai mari bucurii. Sunt singură dar din ce în ce mai sigură că veți fi mulți care vor crede ca mine.
Știu că eu tot mai sper să vă conving că viața, darul lui Dumnezeu pe Pământ este minunată. Trebuie să facem și noi ceva, nu să stăm, să lenevim, să pierdem vremea...Lui nu-i place. Din nou aș vrea să mă cheme Speranța...
acum și-ntotdeauna ... Amin !
(text scris în 19.11.2000)