Scenariul din toamna anului 2008, cu “învingători morali”, este parcă tras la indigo în vara acestui an. Din păcate, în timp ce România are nevoie să fie guvernată, partidele din Coaliție se luptă, fiecare în parte, să “demonstreze” că au câștigat!
Ce au câștigat aleșii?? Legitimitate?! Pentru că, nu vă supărați, daca 80 la sută din populația țării i-a respins, despre ce aleși mai putem vorbi? Ai cui? Dacă s-au prezentat la vot o cincime dintre votanți și din această cincime, unii au cules 30 la sută iar alții 3,4 la sută, despre ce legitimitate vorbim? Despre una singură: legitimitate Zero! Politicienii sunt conștienți de acest lucru, motiv pentru care au și lansat ideea obligativității votului. Lucrul care nu m-ar mira dacă se va pune în practică până în iarnă. În fond, legitimitatea lor trebuie salvată. Noi putem să și murim, nu contăm.


Falimentul rentează
Este doar unul din avantajele formelor fără fond - străveche și grea boală românească.
Economia de piață e cartelizată, OPC protejează cartelurile, nu cumpărătorii, licitațiile sunt trucate pentru a se putea jefui bugetul, băncile participă din toată inima la recolte-record de dobînzi/capital îndatorat, dar, oficial, ne merge bine. Îngrijorarea unora e neîntemeiată. Acest El Dorado al UE - România - mai promite măcar 20 de ani de frumoase învârteli.
Cel mai important este că avem o democrație funcțională - pluripartidism, alegeri libere, libertatea opiniei, a religiei, a orientării sexuale și câte și mai câte… Avem și o presă liberă de servitutea de a slăvi statul și ne-liberă de greața de a sluji mogulii. Nu văd la nimeni efecte secundare ale greții care, ca și falimentul, rentează.
Nu înțeleg - ce vrem mai mult de-atât? Până și-n politică, așa falimentară cum ne apare ea, s-a creat o stabilitate de invidiat în alte state ale UE. Chiar într-unele din cele vechi. Gândiți-vă, că din 1992 încoace, nu am avut alegeri anticipate, nu au căzut guverne, nu am avut mișcări de stradă, nu ne confruntăm cu gherila urbană: Până și fenomenul infracțional e atât domestic și blajin… lumea interlopă e discretă poate și datorită atitudinii prevenitoare a forțelor de ordine… (Ei, și voi… acolo un jaf armat în plină zi, un polițist împușcat, o fraudă de câteva milioane de euro, un viol bestial, o căsăpeală cu săbii și topoare, nu trebuie să vă sperie, sunt lucruri care se poartă în lumea bună). În toată țara s-a instaurat un larg consens în privința adevărului de netăgăduit, că cine poate oase roade, cine nu - nici carne moale. Că le mai sângerează unora gingiile? Natural! Că-și mai rup alții colții în ciolane peste puterea lor de masticare? Nimic rău în asta. Tot în acest consens larg, „tovarășii”, ei între ei, au asimilat “modestia” evreiască – toți își zic săraci lipiți, numai să nu-i cauți la declarația de avere, că se lasă cu... sânge!
De acord! S-a creat un consens, iar consensul se numește: țara te vrea prost! Ce se întâmplă acum are evident cauze multiple, însă vectorul imbecilizării României este atentatul la educație și cultură petrecut în ultimii 20 de ani! Spoiala de educație servită tinerilor și ornată cu diplome universitare se reflectă în incapacitatea de analiză a prezentului și lipsa de orizont a tinerei generații - în mod normal motorul schimbării unei societăți. Extrem de puținele vârfuri formate de școala româneasca sunt rapid epurate de un sistem înțesat, construit de și pentru impostori. Acești oameni pleacă și nu au nici cea mai mică intenție să revină...
Pai, succesul....”intelectualei” EBA și cel al cuplului de furioși de la PRM exact prin asta se explică, prin procesul de robotizare la care participă nu doar media tabloidizată și manelizată, ci și, din păcate, însăși școala! Analizați electoratul EBA-ei și veți găsi exact acești juni cu "studii superioare" la “particulare”, care dau diplome contra-cost, pe care și le agață de gât, când merg în cluburile de noapte.


Cum anume pot fi aduse valorile în ringul politic?

Am îndrăzni să emitem două “chestii”, sugestii, ipoteze:
1.Nimeni nu spune să intre neapărat în politică oameni cu alte direcții de interes fundamental (cultura, arta, învățământul, știința). Nici nu este recomandat îndeobște, deoarece savanții/artiștii se află mai departe de mase! Două cazuri celebre: Cicero în antichitate, Iorga la noi! (Mi-a spus un dascăl bătrân, că pe vremea când Iorga era ministrul învățământului a ținut dascălii fără salarii 6 luni. Nu știu, nu am verificat, dar am găsit ulterior un pasaj în care Iorga nota că masele trebuie conduse de persoane cu simț pragmatic de impact imediat). Mă rog! (A, ce s-ar fi întâmplat dacă Einstein ar fi candidat la euro-parlamentare??? Doamne ferește, nici nu vreau să mă gândesc!!!).
2.Oamenii politici din toate orânduirile, au avut alături minți luminate (ex. Aristotel pentru Al. Macedon, Seneca Filosoful pentru Nero) și, câtă vreme s-a ținut cont de părerile înțelepților, lucrurile au mers bine! De ce e nevoie de un sfat al înțelepților? Pentru că ei au mințile croite să poată pătrunde în amănuntul cel mai neînsemnat al vieții, să-l sesizeze, să-l analizeze, să-i cunoască istoria, să-i vadă utilitatea... (Ex. Napoleon a câștigat războaie după planurile de luptă ale lui Caesar și nu cred ca s-a împiedicat de ele în gradină.). Ei bine, după ce s-au văzut băieții ăștia pe cai mari, și Macedon, și Nero, și Napoleon, au crezut că deștepți ca ei nu mai sunt pe lume!!! Uuuuups!
La noi, lucrurile s-au derulat în mod similar: am avut după revoluție(???) câțiva intelectuali de calibru, pe toate ramurile, aflați în plină putere de judecată. Doar că ai noștri au uitat principiile pe care ei înșiși le-au lansat. De ce? Nu știu! Dar știu sigur că și-au pierdut credibilitatea! Iar politicienii au luat-o pe cont propriu!
Câți oameni de cultura de azi și-ar îmbrățișa principiile până-ntr-atât, încât să bea de bunăvoie cucută - ca Socrate???
"Înainte" - da, "țara te vroia prost", când țara însemna Ceaușescu-PCR. Azi, țara aia nu mai există dar nici nu s-a gândit cineva să pună alta în locul ei. Nimeni n-are timp de construit temeinic, totu-i o improvizație, căci, dacă nu ești iute de mână, rămâi cu buza umflată. Așa că țara se construiește singură, de la sine - dar asta durează, zeci și zeci de ani durează. Las' să dureze, unde vă grăbiți așa? Repede și bine nu se poate, ați uitat? Decât mult și fără rost, mai bine puțin și prost - vă mai amintiți?
Eu sunt încrezător că țara asta va ieși la lumină, chit că n-o să apuc eu vremea aia. Dacă nu vine vreun pocinog nuclear! Dar ce sens are să te pregătești de moarte? De viață să te pregătești, că aia doare a-l dracu', te rupe uneori!
Și acum, dacă tot înjurăm, să înjurăm pe cine trebuie, nu la grămadă, că-i și păcat, și dăunător.
Alegerile europarlamentare au constituit încă un pas pe drumul lung al deziluzionării pe care trebuie să-l parcurgă societatea în care trăim. Există patru iluzii de care România trebuie să scape: iluzia apartenenței la “familia euro-atlantica”, iluzia capitalismului, iluzia democrației și ultima - cea mai grava - iluzia că nu se poate face nimic. Puțin cate puțin, vom scăpa de toate, iar episodul euro-parlamentarelor din 2009 va rămâne în manualele de istorie ca exemplu de decadență și depravare maximă ale unei clase politice, care va pleca – huiduită - de pe scena istoriei. Trebuie să avem răbdare. Câtă? Nu știu…