Circuitul sângelui în natură - oricât de aplicat am încerca noi, doctorii, să-i monopolizăm aici traseul, tot dinspre Dumnezeu trebuie să de-curgă, din toate punctele de vedere intravenoase.

Nu toți oamenii își pun problemele cardiace în mâna medicinei. Cei care se consideră un circuit închis, auto-reglabil, nu se vor lăsa clintiți de nici o tensiune exterioară, cea interioară ieșind oricum din discuție.

Dintre restul ființelor, e drept să se simtă sesizați mai ales hipotensivii – ei au un fler anume care-i face să ia cunoștință de un sindrom al unei oboseli permanente, dublat de un deficit al circulației periferice. E de admirat totuși că această categorie de oameni simte nevoia să ceară să i se accelereze circulația arterială. Ei își revendică un drept individual hipertensor, neștiind că se racordează astfel la un demers divin. Pentru acești hipotensivi, gata de a-și dilata toate vasele sangvine, totul se va fi redus totuși la jumătate: de îndată ce valorile presiunii sangvine ajung la normal, rareori catadicsesc să-și continue medicația vasodilatatoare. Odată ce omul a atins normalitatea, își devine auto-suficient.

Categoria cel mai greu de adus pe linia de plutire este însă cea a hipertensivilor. Față de cei care știu că se situează pe un minus, aceștia reacționează la un nivel de condescendență și își iau debitul cardiac accelerat drept o normalitate. (Însă se poate oare cunoaște de ce ni se accelerează sau decelerează propriile resurse sau dacă nu cumva suntem chiar noi cei care ne predispunem la așa ceva?) Așadar totul li se cuvine fără doar și poate, ei sunt cei îndreptățiți să regleze până și viteza cu care se derulează natura înconjurătoare - în același ritm cu ei! Această tendință este benefică numai prin prisma convertirii forțelor în acțiuni și atâta timp cât și hipotensivii sunt de acord să se ralieze la un standard al fluidizării. În schimb, când aceia vor vedea că dincolo de el li se cere și mai mult, se vor revolta. În fond, nimeni n-a putut stabili cu exactitate cui aparține de drept lumea: hiper- sau hipo-tensivilor?

Un cadru medical nu poate decât să constate dezavantajul faptului că tensiunile se acumulează undeva la mijloc, pe precara zonă de demarcație a normalității. Și culmea, tocmai cei normali nu intervin. E drept că putem să privim acest lucru mai îngăduitor: dacă aceștia ar interveni, ar propăvădui propriul micro-climat auto-reglat / reglabil, fără să se raporteze la climatul macro reglat din dispoziția divină.

Hipertensivii însă se dovedesc înțelepți când înțeleg să-și administreze o medicație vasoconstrictoare. Ei știu că frecvența paroxistică a pulsului ar deveni prea mare decât pot duce chiar ei înșiși. Ar putea, la urma urmei, să se confrunte cu o criză cardiacă. Le trebuie un cadru medical legal să priceapă că o criză înseamnă nu numai lipsă, ci și exces uneori.

Situațiile mai sus-menționate apar când cele două categorii cardiace vin la doctor ca la Dumnezeu. Abia dincolo de aceasta ne confruntăm cu adevăratele puncte fierbinți. Toți ar trebui să conștientizeze că sângele pe care îl circulă în natură înlănțuie demarcații stabilite anterior genetic cât și un datum al tuturor demarcațiilor. Măsura în care ne îngrijorează insuficiențele cardiace ar trebui să însemne măsura în care decidem să contribuim la marele circuit.

Modul în care ființele se predispun să-și stabilească intensitatea și fluxul sangvin spune iarăși multe.Accepțiunea unei intervenții intravenoase hipo/hipertensoare ar trebui să fie răspunsul tuturor celor circumscriși acestui cod, oricât de genetic ni se pare nouă că ar fi el în ultimă instanță.

Greșelile în care persistă cei ce se auto-administrează într-o micro-normalitate în care nici o funcție exterioară nu se simte acceptată - ne fac uneori să mai credem și în rostul unor boli cardiace. Inima e locașul dar și EKG-ul disponibilităților și disponibilizărilor noastre sufletești. Traseul venos până la ea poate certifica cât de mult se regăsește în ceea ce propagăm la rândul nostru mai departe din cum am convenit să ființăm.

Dumnezeu nu e numai o macro-stare de sănătate la care se tinde, ci aceeași voință ricoșată de la nivel macro la cel micro. El decide să se activeze și în regim compensatoriu, odată cu conștientizarea noastră a stării - vasodilatator, respectiv vasoconstrictor. Toată această circulație sangvina ar putea, în mod profilactic, să-i asigure și lui în răscruci cardiace, o transfuzie salvatoare. Că sângele apă nu se va face.