Volumul lui Liviu Nanu, intitulat „Apasăți tasta Any”, începe cu poezia „Autobiografie”, într-o notă de culpabilitate. Poetul, „un cerșetor de cuvinte ștampilat cu cerneală de înger”, se naște „ca o consecință a luptei dintre vechile triburi” sau „ca o tragere la sorți în care Dumnezeu a avut mână moartă” („naștere cu report”).

Volumul este o încercare timidă de pătrundere în universul cyber-poetry (doar câteva poeme în concordanță cu titlul), autorul punctează prin ironie (ultra)potențată („vine cititorul / ne trimite-n recycle bin / cu lopata” – „apăsați tasta any”) și „versuri cu mirosuri bine definite” („mirosuri”). Stilul, previzibil de le un poem la altul, are o tentă de „bășcălie”, pe poet „îl doare în ochiul drept”, ca și presentiment, și „cotul stâng” („indiferență”).

Totuși Liviu Nanu demonstrează că știe să versifice și cu ton grav, apelând la comparații inspirate pentru a descrie Ars poetica. Valoarea scrisului este raportată la sacrificiul de sine, la prețul ce trebuie plătit metaforei: „metafora este ca o tumoare malignă / vine de nicăieri / capătă forme diverse / se dezvoltă fără s-o simți în corp / și uneori te omoară / de tot” („feels like rain”).

În ceea ce privește identificarea generaționistă, poetul recunoaște „că se-mpiedică de o generație oarbă și surdă ce a luptat pentru o democrație senzuală”. „Parcă aș fi vrut să ajung în altă viață”, conchide el. Relevantă ironia eșecului și totuși poezia se sforțează să se desprindă de canoanele tranziției postcomuniste. Oare și reușește?Cumva, răspunsul vine în textul „final cu circ” : „Dumnezeu îmi trimite lichidarea în plic / dar o termin pe loc achitând datorii / pe o listă închisă îmi pun degetul mic / și mă simt ca un clown învârtind farfurii”.Prima poezie care intră cu adevărat în universul Cyber este „Virtualia”.

Face referire la o generație Google, „căutată de moarte cu mouse-ul prin lume”. Catharsisul este evident - virtual, „plutonul va trage la comanda Enter cu kiloocteți în loc de alice”.Cât privește regulile versificației clasice, poetul le acordă importanță, de foarte puține ori ruperile de ritm se fac simțite: „Dar dintr-o dată din pereți / încep să fluiere săgeți / și toate ațintesc spre mine / și spre alți nenăscuți poeți” („neanderthal”).

Una dintre poeziile care atrag atenția și admirația cititorului este și „păpușarul cu o mie de degete”. Prima strofă are valoare aforistică, nu se poate raporta doar la un singur individ, la poet, ea are „target” universal. Suntem cu toții „asemenea moliei care zboară / îm jurul becului / sperând să trăiască mai mult / decât filamentul”.Viața materială este bine evidențiată în poemul „ne facem bagajul”.

Viața este asemenea unei „valize în care ingrămădim lucruri, lăsând tot mai puțin loc pentru dragoste, teamă și un autoportret alb-negru cu zâmbet”. Nici măcar zâmbetele nu au culori în această lume mercantilă. Prea târziu ca să mai fim fericiți...

Simbolul sorescian al scării este întâlnit în poezia „ah mi s-a dat o scară”. Însă, dacă la marele poet sufletul este cel care se urcă pe scara firului de păianjen, la Liviu Nanu înălțarea este între "Marea Prostie" și "Marea Scofală". Se simte o urmă de complacere, ca și când... prea mult plictis pentru a mai încerca o schimbare.

„Poate că ne temem să ne spunem pe nume”, mărturisește autorul în „superstiție” și „renaștem prin mila computerului întru gloria lui” („rugăciunea ca o ecuație”).Desigur, poetul nu trebuie să aștepte până la „judecata de apoi”, „să vorbească frumos despre biserică și uniunea scriitorilor de mâna a treia”.

Dacă nu merge Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed?Un viitor previzibil, însă îi vom acorda autorului circumstanța marii plictiseli. Volumul de față poate fi citit cu plăcere de un lector cu predispoziție pentru anecdotă. Să apăsăm deci tasta Any, să ne așezăm în fața monitoarelor și să visăm poezie.

Ionuț Caragea10-07-2009