poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-26 | |
„Înțeleptul de la ora de ceai” de Matei Vișniec este unul dintre cele mai „rafinate” volume de poezie pe care editura Liternet le pune gratuit, sub format electronic, la dispoziția cititorilor. Volumul este structurat în trei părți: „Viața arhaică”, „Viața simbolică” și „Viața concretă”.
În prima parte, după o probă poetică testimonială – „Fuga”, Matei Vișniec își începe periplul meditativ-filosofic avându-l ca martor pe îngerul său. Bucata aceea de pâine la care îngerul nutrește este aidoma hranei spirituale a poetului: poezia. Valențele cuvintelor, dedublarea sensurilor, sunt caracteristici predominante ale creației: „femeia uriașă punea capcane / pentru peștele prost și gras”- „Femeia uriașă”. Pot spune că autorul prezintă deosebit de subtil erosul și thanatosul pe fondul unor imagini (texte) suprapuse, asemenea palimpsestului. În „Viața simbolică”, „poemul care se citește pe sine” este o entitate de sine stătătoare, apărută de nu se știe unde, de nu se știe când. Întoarcerea către origini, căutarea unui sens, a unei înțelegeri a genezei poemului (și nu numai) duce, inevitabil, la dispariția sa. Însă ceva/ cineva anume se împotrivește cuvintelor ursitoare: „ai să dispari/ ai să dispari pentru totdeauna/ urlă cuvintele care au mai rămas necitite/ n-are niciun rost să dispari/ îi șoptește poemului/ duhul poemului, speriat, zbârcit ca o lămâie.” Golirea de cuvinte a poemului este precum golirea de sentimente a unei ființe. Chiar dacă nu întotdeauna ceea se simțim este echivalentul a ceea ce facem, chiar dacă acționăm în ciuda moralității, a adevărului, trecând prin această stare de „vidare”, „de gol în suflet”, salvarea este întotdeauna spirituală. Degeaba există „nebunia poemului”, „înțelegerea sinelui” dacă nu există purificarea, în cazul de față, „albul care se întinde peste tot”. Într-o scriere (lume) încărcată de simboluri examinatoare/ constatative precum „ora exactă”, „ciclopul”, autorul este martorul unui „sfârșit de secol” în care „orbul trecea pe stradă cu luneta la subsuoară”. Pentru ca apoi, profetic și fatalist, să declare: „există o moarte sigură moartea prin/ cuburile inexistente de gheață/ există o ieșire sigură din univers ieșirea/ prin gura neagră a cuvântului univers (Ieșirea prin gura neagră a cuvântului). În „Viața concretă”, revenirea la concret este realizată din perspectiva sumbră a omului singur, prin evocarea locurilor familiare: orașul, străzile, autobuzele (călătorie pe axa spațiu/ timp). Pentru ca în final, „după o zi călduroasă de toamnă”, „după o plimbare cu trenul”, autorul revine la „adevăr, bine și frumos”, în „camera cu ferestre deschise”, „cu hainele încuiate în dulap”, în timp ce „dușmanii” săi (iertați), mor de bătrânețe prin paturile lor. „Înțeleptul de la ora de ceai” încheie epic finalul acestui ciclu și al volumului. Întoarcerea către sine, către adânca și hieratica stare de singurătate, este concluzia înțeleaptă a poetului: „Ce se vede acolo, striga mulțimea adunată în fața ferestrei// înțeleptul privea nemișcat în adâncul/ cănii de ceai își umezea ochii/ și striga spre strada pustie:/ chiar acum/ se vede sângele lucitor al materiei/ cum se ridică la suprafață.”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate