Deja e rece. Vantul suiera autumnal peste fata mioriticului plai. Ingana o melodie doar de el stiuta, unduindu-se printre ramuri si doruri. Trece rascolind paturi de frunze schimbate la fata. Rascoleste si suflete. Face vartejuri cu amintiri de tot felul. Le amesteca bine, apoi le asterne la intamplare. Nu e rostul lui sa ordoneze, ci sa anime ceea ce pare ca-i mort, inert...


…Amintirile. Punte subiectiva cu trecutul. Patrimoniu care nu se fura, nici nu se revendica in instante. Inele aproape concentrice vadind trecerea timpului. Kairos-uri ale vremelniciei umane. Rendez-vous cu noi insine. Retro.

Unii oameni fug de ele, altii traiesc din ele. Primii, pentru ca dor. Altii de prea mult dor. Nici unora nu le sunt indiferente. Doar sunt ale lor.

Avem amintiri diferite. Iata de ce suntem atat de diferiti! Iata de ce suntem atat de putin intelesi! Iata de ce intelegem atat de superficial! Iata de unde ne vin prejudecatile. Credem ca toti au fost strigati la masa de mama noastra. Ca toti s-au plimbat calul pe spatele tatalui nostru. Ca toti au avut ghiozdane noi ca ale noastre… Uitand ca unii n-au avut nici mama, nici tata, nici ghiozdane. Doar amintiri.

Suntem amintirile noastre. Cu nume, varste si ocupatii diferite. Ceea ce gandim si facem azi devine amintire pentru ziua de maine. Si tot asa, pana la sperate batraneti. Producem amintiri, apoi devenim produsul lor. Un motiv in plus sa ni le alegem pe acelea de care am vrea sa ne aducem aminte.

Desi nu convine, devenim amintiri. Fiecare la randul lui. Mai repede sau mai tarziu. Cu una tot suntem datori. Ramanem in amintirea celor care ne-au iubit sau urat. Deopotriva. Iar in amintirea lor, intotdeauna suntem mai buni, mai cuminti, mai inteligenti, mai… Nefiinta pare ca amplifica rugul iubirii si stinge invidiile, urile, gurile. De ce? N-am explicatie.

In ordinea lucrurilor lumii acesteia, insula lui William Golding din „Imparatul mustelor”, exista doar amintiri despre trecut si amintiri despre viitor. Astazi, de stim sau nu, de vrem sau nu, de ne place sau nu, fabricam amintiri si pe noi insine. Azi e ziua ta. Aminteste-ti de asta!

Haidem toamna asta sa lasam bobocii nenumarati. Sa ne numaram si sa ne depanam amintirile. Fara graba. Fara sa ne precipitam, chiar daca e vremea precipitatiilor. Nepotii sa umple genunchii bunicului, iar sotii sa-si viseze amintiri unul in bratele celuilalt.

Povestiti si ascultati. Amintiri.
Nu uitati: sezonul e scurt!