poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-18 | |
Tabăra republicană includea o mare diversitate de formațiuni politice de la centru (republicanii lui Azana) la stânga (Partidul Socialist Spaniol,Partidul Comunist) și la extrema stângă (anarhiștii, trotskiștii POUM).
Nicicând în scurta sa existență (1936-1939) Republica Spaniolă nu a fost condusă de comuniști. Din păcate nu a existat totdeauna o conducere colectivă conștientă și capabilă să adopte acțiunile cele mai potrivite. Tendințele erau multe și diverse. Anarhiștii organizați în FAI și CNT au fost cei mai extremiști. În zonele sărace, Leon, Castillia ,Asturii, anarhiștii au încercat să impună un program maximalist "Trebuie să înțelegem că aceia care nu aveau nimic s-au trezit dintr-o dată stăpâni pe pământ, pe fabrici, pe depozite. Entuziasmul a condus către exagerări". Anarhiștii au încercat să instituie Comune Anarhiste în care proprietatea de orice fel să fie eliminată complet, banii desfințați iar deciziile să fie adoptate în comun. Este evident că astfel de manifestări au îndepărtat de Republică mica burghezie și pe toți aceia care-și simțeau amenințată proprietatea. Partidul Socialist avea vorbitori foarte buni- cum era Largo Caballero. Din păcate nu avea nici disciplina necesară purtării unui război și nici capacitățile organizatorice impuse. Socialiștii au constituit, într-un anume fel, liantul mișcării Frontului Popular. Totuși, în cele mai critice momente ale existenței Republicii Spaniole s-au ferit să ia deciziile ce se impuneau. Partidul Comunist era un partid cu puțini membrii la începutul războiului civil. Stânga spaniolă era mult mai radicală și era concentrată mai ales în jurul anarhiștilor. Totuși, prin disciplina lor și prin personalitățile partidului, ca Dolores Ibarruri, Alvarez del Vayo, Jose Giral , Partidul Comunist s-a impus ca principala forță de luptă contra fascismului franchist. "Roșii cei răi" au fost singura formațiune politică realistă, capabilă să oprească excesele egalitariste asigurând în același timp și frontul luptei contra lui Franco. Pe lângă toate aceste formațiuni existau și două provincii autonome, Þara Bascilor și Catalonia, cu guvernele lor proprii, aliate cu Republica. Republica Spaniolă a dus o luptă disperată , timp de 3 ani cu scursurile Europei, franchismul, nazismul și fascismul italian. A reușit să reziste eroic, în condiții de inferioritate tehnică și de pregătire incomparabil mai scăzută. Muncitorul/țăranul/studentul care se înrolase și primise o armă a reușit să-i țină în loc atât pe cei din Legiunea Străină Spaniolă , temutele taboruri maure cât și Cămășile Negre ale lui Mussolini.Republica Spaniolă a fost trădată, mințită și pierdută de politicienii "democrațiilor" occidentale. Cei care nu băgau de seamă cum armamentul german și italian curge valuri (pentru aceia care se întreabă cu ce a fost plătit acest armament dacă aurul Spaniei s-a dus la ruși- minele Spaniei au fost arvunite de Franco către Germania Nazistă), cei care nu băgau de seamă bombardarea sălbatică a civililor neapărați la Madrid,Barcelona,Guernica, cei care vorbeau de democrație dar nu lăsau voluntarii să treacă frontierele- au înfipt pumnalul în inima Spaniei. În 1938 politicienii spanioli, încrezători în acești mincinoși (Chamberlain-Daladier) au acceptat ca Brigăzile Internaționale să fie retrase în schimbul retragerii intervenționiștilor germani și italieni- acest lucru evident că nu s-a întâmplat și Republica Spaniolă a pierit. Pentru toți aceia care nu realizează importanța acestei lupte trebuie să ne gândim că, dacă această luptă ar fi fost sprijinită- al Doilea Război Mondial n-ar mai fi avut loc.În momentele când democrațiile burgheze- Anglia, Franța opreau livrările de armament plătit cu bani cash, închideau frontiera, împiedecau voluntarii să vină în ajutorul Republicii Spaniole , își semnau de fapt propria condamnare la moarte. Dacă Republica Spaniolă ar fi rezistat până în septembrie 1939 atunci poate că anglo-francezii ar fi avut un aliat de nădejde în Peninsula Iberică. Ironia soartei face ca, la eliberarea Franței în 1944 cel mai bun regiment al brigăzii de blindate Leclerc care a eliberat Parisul să fie format din republicani spanioli. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate