Orice operă artistică declansează stări, gânduri inedite, identificări, uneori chiar dincolo de suprafată, ori nedumeriri, receptarea propriu-zisă fiind realizată în mod individual, implicit subiectiv si distinct, depinzând totodată si de momentul impactului receptor-operă artistică, implicându-se astfel si starea emotională generală a receptorului, la momentul dat.
Impactul receptor-operă de artă produce o primă senzatie, puternică, o anume constatare, aceasta fiind de cele mai multe ori fundamentul pe care ulterior se creează impresiile. Acel moment este urmat de climatul afectiv, reactia senzorială unică. Mesajul ideatic este descoperit de receptor mai repede sau mai târziu, actul depinzând, cum spuneam, de starea emotională în momentul impactului, implicând perspicacitatea si curiozitatea, ce pot duce la aprofundarea studiului lucrării, cuprinderea detaliului si a sensurilor unice sau polivalente emise. Prima impresie are rolul de introducere si orientare în universul specific operei, impactul poate aduce o multitudine de informatii, ceea ce face aproape imposibilă conturarea unei opinii de la primul contact, sau poate induce o singură idee, ce poate instiga (în cazul în care implică) la aprofundarea detaliilor, si chiar la revelarea mesajului. Impactul, prin spontaneitatea reactiei, aduce cu sine judecăti de gust sau de valoare, date de specificitatea receptării. Spontaneitatea se asociază cu libertatea în procesul receptării. Iar libertatea actului receptării ar trebui sa ducă la decizia eliberării de sine a contemplatorului. Libertatea actului receptării presupune nealterarea orizontului de asteptare.
Atunci când mesajul unei lucrări este greu de receptat aceasta se datorează încriptării sensului sau neconcordanta cu “gusturile” receptorului. În ambele cazuri se impune ca judecătile să se bizuie pe o cultură temeinică, ce să permită libertatea aprecierii, cea care este conditionată de însăsi opera de artă.
Autenticitatea operei artistice mentine rolul interesului artistic si formează o nouă constiintă estetică. La baza oricărui proces de receptare se află nu numai plăcerea estetică ci si o nevoie de a acumula adevărurile artistice, adică de a cunoaste. În procesul receptării, interesul apare ca o functie între cunoscut si necunoscut, previzibil si imprevizibil, fiind cauzat de factori estetici si extraestetici.
Contemplatia este o stare de reverie, de meditatie sensibilă, datorată unei impresii estetice pe fondul căreia există si emotiile, trăirile, senzatiile noi si tot ceea ce vine să completeze spectrul receptării. Actul receptării operei artistice este dat de procesul de comunicare artistică sub aspectul finalitătii. Receptarea repetă si reproduce structura activitătii creatoare, este un act spiritual realizat în functie de personalitatea receptorului.
...................................................
Pentru ca receptarea artei să poată fi un prilej de plăcere artistică, este necesar pe de o parte, ca ea, opera sa fie întruchiparea unei valori estetice, iar pe de altă parte subiectul contemplator să dispună de o educatie estetică, pe baza căreia să poată descifra limbajul specific operei.