În decembrie 1945 un țăran arab săpa lângă un bolovan, în timp ce încerca să găsească fertilizator pentru pământul său, când a descoperit un foarte mare recipient roșu și făcut din pământ. Sperând să găsească o comoară l-a spart, însă în interior a găsit mai mult de o duzină de cărți vechi din papirus, care erau legate în piele maro aurită. Ceea ce acest țăran a descoperit erau de fapt Testamentele Crestinilor Gnostici, o ramură timpurie a comunității creștine.
Este foarte important faptul ca în deceniile de început ale creștinismului nu exista nici o doctrină unificată a noii credințe. Nu exista ortodoxismul care să creeze o definiție sau un ritual specific acestei religii. Nu exista nici o Biserică unită pentru Hristos. În alte cuvinte, creștinismul era o religie care încerca să se găsească, cu mai multe comunități, cu diverse interpretări și cu o continuă luptă pentru supremație. În timpul acestei perioade timpurii, Creștinii Gnostici erau una din comunitățile puternice ce reușeau să se impună.
Un exemplu al puterii lor în a doua jumătate a secolului al II-lea era propunerea lui Valentinus (mentor al grupării) drept candidat pentru preluarea conducerii Bisericii de la Roma. Desi avea o mare influență, spre sfârșitul vieții sale a fost considerat un eretic.
Evagheliile gnosticilor sunt reprezentate de 52 de texte sacre. Este considerat că au fost scrise la începutul creștinismului, iar istoria le plasează în perioada în care Noul Testament a fost scris. Creștinii ortodocși, desigur, nu le acceptă ca fiind scripturi valide pentru creștinătate.
Cuvântul "gnosos" provine din greacă și înseamnă cunoaștere (actul de a cunoaște). În concepția lor, conoașterea era un alt nivel, mai profund, decât cel ce există în mod rațional. Era considerată ca o cunoaștere ce provine adânc din ființa umană, sursa fiind numită "scânteia". Prin ea, fiecare om putea obtine, direct și personal, adevăruri absolute legate de autenticitatea adevărurilor existențiale. Desigur, ideea contravine concepțiilor creștine ce spun că adevărurile autentice pot fi obținute prin Iisus. Biblia ne învață că :"Iisus i-a spus, Eu sunt calea, adevărul și viața: nici un om nu va ajunge la Tatăl ceresc, decât prin mine" (Ioan 14:6).
O altă doctrină a gnosticilor poate fi regăsită în doctrinele actuale ale creștinismului ce se referă la revelații. Ei considerau că revelațiile sunt omniprezente, o forță continuă, accesibilă oricărui om.
Credeau că oamenii nu mai sunt legați de păcatul săvârșit de Adam și Eva; că sunt creați, în esența lor, din aceeași substanță pe care Dumnezeu Însuși o deține. "Iisus a spus, " (Biblia lui Toma, 13). "Iisus a zis, "(Biblia lui Toma, 108). Citatele de mai sus, sugerează, destul de clar, că Revelația Divină este accesibilă oricui, idee respinsă de creștinism.
Creștinii gnostici gândeau diferit și despre Regatul Cerului, cu o excepție, Evaghelia lui Luca 17:20-21. Toma îi atribuie lui Iisus cuvintele "Discipolii i-au zis,