"El era jumate țăran jumate zeu"
Cu aceste cuvinte il descrie Peggy Guggenheim pe Brincuși de la care tocmai cumpărase un bronz botezat "Pasărea cerului"
Suntem la Paris in anul 1940.
Voila Brincuși : țăran-sculptor și jumătate fotograf.
Necunoscută pasiune publicului, sculptorul de origine romina Brancuși (azi considerat cel mai mare sculptor al secolului XX )era fascinat de fotografie .
Dupa o intilnire cu Edward Steichen in studioul
lui Rodin in 1907 Brancuși incepe sa fotografieze propriile sale opere, tratind fotografia ca un complement al artei sale.
El pune pe roate un sofisticat atelier foto
adiacent studioului sau din Montparnasse, jonglind cu 6 modele diverse de camere de luat vederi si 2 aparate de filmat.
Fotografiile sale completează opera sa sculpturală, ele devin o parte necesară procesului creativ.
In anul 1956 la moartea artistului la Paris, Centrul de
artă Pompidou moșteneste o prestigioasă arhivă
conținind peste 2000 de fotografii și negative.
Citeva expoziții, ultima fiind organizată recent la Veneția de fundația Peggy Guggenheim dezvăluie pe Brincuși-fotograful.
Expoziția prezintă subtilele detalii ale relației
sculptură-fotografie .
Brincuși lucra cu greu in lemn, marmură și bronz, munca inainta dificil, intr-o perpetuă luptă cu formele și texturile operelor sale . Doar 250 de opere realizează artistul, in cei 50 de ani de carieră.
Fotografia permite sculptorului sa tranziționeze formele sale simple : păsări, pești, capete umane in mediul fluid al luminii.
" Intilnim un gen nou de sculptură facută cu camera "
explică d-na Marielle Tabart responsabila celebrului " Atelier Brincuși" instalat la centrul de arta moderna Pompidou din Paris.
Tabart ne invită sa vedem "Torsul unui Tinăr"
piesa finisată in 1924 - comparabile sunt ghipsul cu
alternativa sa - printul de emulsie de argint
cu care se lucra prin anii 20 .Fotografia e mai bună decit modelul admite Tabart. Efectele fotografice ne incintă in " Muza Adormita II " -1934 , aici Brincuși foloseste ingenios deformația optică a lentilelor ce alungesc dramatic umbrele subiectului.
Contrastul alb negru extrem ne amintește de pictura metafizică, de angoasele unor peisaje amenințătoare in jocul luminilor terne.
Dar, aceste fotografii oricum le-am percepe, nu ating sublimul sculpturilor.
Marele fotograf Brassai spunea : "Brincuși nu știe sa facă poze bune" ; un alt expert al contrastului Man Ray atrage atenția ca mai toate clișeele sunt subexpuse ori supraexpuse.
Insăși d-na Tabart anulează expunerea
unei serii intregi de fotografii "obiecte de zi de zi"
făcute de sculptor in dorința de a incerca noi camere de luat vederi.
"Nimic extraordinar aici" ne spune Marielle,
subiectul la Brincuși este creația in sine.
Artistul experimenta frecvent superimpozind
imagini peste repetate negative ale subiectului
in mod similar cu experimentele făcute
pe plăci fotografice de prietenii sai Surrealiști.
Dar citeva negative captează total sufletul lucrărilor sale. La Veneția o serie de 9 fotografii ne prezintă bustul - Prometeu 1917 - in diverse
ipostaze : bronzul lustruit in lumina răsăritului ,la apus, intunecat de o eclipsa , un adevărat melanj al luminii cu forțele proteice ale naturii.
Intr-o elegantă fotografie din 1936 Brancuși plasează un spot de lumină venind din plafon direct pe " Pasarea Cerului". O lumină difuză inconjoară marmura neagră rece un fel de aură a spiritului statuii. Brincuși isi numea sculpturile :" bucuria sufletului eliberat din materie" .
La fel și fotografiile lui iși merită locul sub cerul Montparnassului impreună cu " Cocoșul", " Muza", "Coloana Infinitului" imaginile capturate de sculptor aduc trecătorului senzația unei plonjări nostalgice in Impasse Ronsin, locul in care Brincuși iși expunea statuile spre vinzare, loc despre care el insuși spunea că este " O cavă plină cu minuni " .