Albu Vladimir





aceste sentimente înghețate
îmi călesc inima sabie de Toledo
pentru tăiat noduri de suflet
nedezlegate șarade cu atribute
divine domino cu îngeri însemnați
între soare și lumina lui




Carmen Andreea Anghelina





Siameze cică, dragă,
Am fi noi, ce handicap:
Două trupuri, fără șagă,
Conectate la un cap !
Că e unul, nu-i problemă
Asta o tot zic mereu
Însă lumea-i în dilemă:
E al tău, sau e al meu?!
« E al meu, le strig întruna,
Nu se vede, că e cult ?!
Anda face pe-a nebuna
Însă l-a pierdut de mult ! »
Ea a dat anunț în presă
În ziarul cel mai cool,
Că-i pierdut fără adresă
Și că-l declara și nul.
Doar un cap, cu aberații
Naște multă tevatură…
Avantajul, e la alții-
Că avem numai o gură !
Dar unul la două dame
Mie-mi pare cam puțin,
De-aia, facem epigrame
Și ne răzbunăm din plin !




Bogdan Groza





Anda Andrieș are un umor tonic. Alternează când ironia, cand autoironia, face haz de necazul altuia, dar și haz de necazul ei. Iată un exemplu concludent:

Mereu am râs de cele rele
Iar astăzi râd peste măsură.
Si ca să-mi bat joc și de ele
Le-am publicat sub semnătură!

Si bine a făcut ca le-a publicat sub semnătură. Și pentru că sărbatorita e când cu capul în nori, când cu capul pe pernă am hotărât să mă interpun în rolul iubitului ei și să încerc s-o aduc cu picioarele pe pământ. Dar ea, fată isteață, nu se lasa cu una cu doua.

Iubito,
N-ai vrea să facem
din sufletele noastre îmbrătisate
un bulgăre de zăpadă?
Sa te întorci în visul meu,
când primăvara va alerga
besmetică după fluturi?

Iubitule,
Mă vei căuta în fiecare femeie
frumoasă, (ce va urma după mine)
în clipele în care-o să iubesti.
Însă, mă voi ascunde-atât de bine
încât nu vei putea să mă găsesti

Printeso,
Am plagiat, recunosc!
Trei cruciulite-n sange-mi fac
La a ta zi aniversara…
Si maine te voi lua cu mine
Intr-o vacanta sentimentala…
Si-am sa dansez pâna la putrezire
iubita mea cu buze de argint,
sa-mi rupi camasa de copil subtire
s-aud caleasca somnului venind

Ah, printe,
Rămas-ai celibatar
Pentru o singură idee.
N-ai vrut să faci, asadar,
Nefericită vreo femeie.
Dar haide, fie, ma supun vointei,
Daca zici ca ma iubesti
Dar mai tarziu sa nu-ti para rau…
…………………..

Of, cerule!
Când, Doamne, ti-am cerut nevasta
Erai, probabil, supărat!
Că mi-ai trimis-o drept pedeapsă
Si-acum cu dânsa-s însurat.




Decembrie





N-ai vrea să facem
din sufletele noastre îmbrățișate
un bulgăre de zăpadă?

să căutăm lumina prelinsă în izvoare
când vom fi lipsit de-acasă
în noapte singura noapte
pe o felie de viață
să ne trezim iubind?

și
murmurul fântânii în plângerea poveștii
s-asculte glasul tăcuților de ieri


Să te întorci în visul meu,
când primăvara va alerga
besmetică după fluturi!

în praful apei curcubeu de soare
glasuri ce vin
de dincolo de legănări simțite
cu dulci arome
cuib de promoroacă
clatină umbra răsăritului în ape

Dă-mi mâinile împreunate
a rugă, iubito!
Vreau să-ți sorb lacrima
din vârful degetului
arătător.

pe vecie aș da tot restul vieții
închisă într-o clipă
de aducere aminte
albastră și unică e ora
strâng verdele în ape mișcătoare

Mi te-a răpit uitarea,
nu știu pe unde ești.
Vezi? Ne înjură marea
din lipsă de povești!

s-arunc vâslă aș putea
furtuna fără voie gură mută
mereu și pretutindeni
oricând și orișiunde sculptată va rămâne
pe inimă o rană

Poate, într-o altă viață,
Nelipsită de speranță
Intâlni-se-vor spre seară,
Inainte ca să moară,
Două boabe mici de rouă
Irizate amândouă...
De a soarelui lumină,
Pe o frunză de glicină.

miresme dulci de flori să ne îmbete
sfioasă iasomia
prin preajma frunzelor plăpânde
visuri de argint surâd
o vrajă dulce dezmiardă ochii
seninul strâns sub pleoape


Doar știi că nu pot trăi
fără tine.
Nu plânge, iubito!