Plăpândă, ai în suflet adierea brizelor marine și te îndrepți în dimineți scuturând cochet părul în rouă. Ce discreție are pasul tău prin ierburile fremătând în amiezi vrede smarald de aprilie...

Undeva, munții așteaptă flori de colț. Tu, tu rămâi într-o privire deschisă cuprinzând piscuri de vieți tot mai înalte, fără nici măcar să întrebi de-i soare ori o simplă îmbrățișare a iubirii...

Reușești să iei din neguri doar acea fâșie de lumină ce se întrevede abia apărând și atunci, când nici măcar șoimii nu-și mai cunosc zborul, tu înalți cântări sensibile din harpă printre cedrii...


Și râzi, și râzi, și râzi, minunată cascadă în ploi văratece ascultate la cafeneaua norilor, neîndurând prea mult triste chipuri creionate pe-o hârtie de vise. Tu îți dorești reală atingere a mâinilor, a pleoapelor, a irișilor, unul înspre celălalt, în aprilie, mereu Aprilie.


Născută într-o văpaie de verde, chemi păsările să-ți ajute mersul și-apoi fuuuuuuuugi... Alergi, neprinsă făptură presărând polenul zilelor peste fotografii de doruri mute, lăsând în urmă mici scântei de lumină, pașii tăi își caută rostul în mărul dragostei...


Ia-ți anii în brațe și leagănă-i, fii-le tu matcă și curgere, sufletul tău fluviu nesecat de frumos îți este, înmiresmează-l cu parfumuri subtile, până-n oglinda cerurilor sfinte!


Mulți ani de frumusețe înflorind zorii, irișii tăi strălucesc!


Drag, de al tău 15 aprilie, Ela