Unele urmase ale Evei,afirma, cu un soi de plescaiala intensa, ( gusta, indelung ,concluzia asta,in vorba)ca o femeie care gandeste trebuie sa pozeze in neganditoare, daca doreste sa fie tolerata de segmentul masculin.Ii sperie pe barbati, ceea ce pentru majoritatea,inseamna tavalire orizontala, sa se trezeasca printre cearceafuri, cu o urma ,macar, de idee.Dar ce credeti, ca barbatii au nevoie de ideile noastre!?- spun dansele-Nu,vor sa le aprobi ideile , sa-i coplesesti, cu flatari si remarci, stangace la adresa lor.Sa fii un ingeras docil , cuminte, care sa gaseasca o placere de necuprins, in cuvint –eventual doar sa gesticuleze, ar fi perfect-, sa jubileze fara pauze maretia si forta lor imbatabila.
Evident ca au nevoie de o compensatie.Dracusorul din viata lor, imaginea ta pe dos.Poti sa fii cea mai devotata, onorabila, fidela, e necesar sa vina si amanta sau amantele, in poza asta.Tocmai pentru a umple golul calitatii.Barbat fidel?!Cel mai evident pleonasm...
Si barbatii au multe de spus.Ei capata o privire densa, patrunzatoare,respira in ritmul descrierii ,calm;parca nu e vorba de ei ci de un pesonaj fictiv.Sunt detasati , edificati, nu-i mai surprinde nimic.Asta e impresia lasata de ei ,intre doua glume arunca si o ironie la adresa femeii,e o rutina deja.
A,vreti afectiuni, sensibilitati, tandreturi si dulcegarii, din partea noastra, cand ne coplesiti cu scenariile voastre penibile ,cu intrigile si barfele voastre de doi lei.Vreti rasfat intens si la scara magistrala, non-stop.
Berea, baietii, fotbalul, baschetul e.t.c.,nu sunt admisibile.Vreti sa ne schimbati.Ne claditi custi.Nu vreti barbati, vreti catelusi , fara personalitate.Dar va irita cand ajungem asa.
Va consumati timpul zgaindu-va in oglinzi, ca sa ne cuceriti, dupa va dezbracati in monstru, care ne sufoca cu pretentii absurde.
Am ezitat, un pic.E adevarat.Dar, pot oare suprima ceea ce simt?In mine , simt ca ,undeva, exista o a doua-mi aripa ce ma cauta asemenea mie,sa ne intregim ,sa decolam...Realitatea anuleaza sentimentul asta copilaresc si nu prin prisma a ceea ce cred femeile despre barbati si invers,ci prin ochianul prin care eu am inteles, sau nu ,feminitatea si masculinitatea.
Suferinta, dezamagirea, ii face, pe majoritatea, sa condamne,sa judece si sa se transforme in persoana pusa la zid.Vor sa demoleze demolandu-se pe ei.
Nu ma pot sustrage mie.Am riscat si am piedut, dar si castigat.Am gustat mierea pasiunii, am murit a doua zi sufocata de indiferenta;am plutit pe nori grasi de ganduri si senzatii si-am zacut prividu-ma in ochiul baltii, negru...Am inteles ca am gresit sadindu-ma-n foc, in apa, in vint, in lemn.Am evaporat ani din mine dar mi-au crescut idei si sentimente cit veacurile-nici n-au loc in mine-.
Viata mea inseamna iubire, dragoste, gingasia momentului etern.Cu asta ma hranesc, cu o permanenta stare de dragoste fata de ceva sau cineva.
Ciudat e, ca nu ma lasati sa va iubesc?!Imi spuneam, intr-o vreme.Mult a durat sa-mi raspund.Iubirea totala e reciproca.Fara compromisuri, fara injumatatiri.Totul sau nimic.Alb sau negru.Gri?Las griul pentru cei carora le sta bine in gri.Intermediarul nu ma prinde.Eu vreau totul. Si de ce nu...Pot oferi totul, ma pot darui asa cum se daruiesta un fluture, pentru scurta-i vesnicie, ochilor nostri.Inconstienta si pofta lui de viata, imi prieste , ma umple de vis si speranta.
In cuvinte suna bine,si chiar usor de simtit si gandit.Acalmia unui moment te face sa transpui in cuvant echilibrul,o poate face oricine,dar sa ajungi practic ,concret acolo...Asta-i provocarea!
Nu-mi place sa ma erijez in judecator-oricat as fi de indreptatita-, imi place sa gasesc balansul ecuatiei in cauza;nu cine-i vinovat, ci care e greseala-mi incipienta.Dupa vine si raspunsul, daca te intrebi ce e, evident necesar.
S-a creat un cult al masculinului si o panta de alunecare a femininului.Din motive subiective,sau nu, asta reprezinta un fapt bine conturat de-a lungul timpului.
Femeile, cand incearca sa-si renege statutul, o fac cu mijloace ce apartin barbatilor.Nu le mai convine feminitatea?Oare femeile nu au si ele calitati, nu sunt si ele inzestrate cu o sensibilitate aparte cu un simt al armonizarii si al devenirii?
Cu siguranta sunt.Insa gresesc atunci cand isi doresc calitati masculine in dobandirea egalitatii, ba si mai mult a superioritatii.Nu se vor impaca niciodata cu ideea diferentierii, care este premiza inalienabila a acestei scari de valori.
In general, barbatii au niste calitati iar femeile alte calitati.Dar nu vrem asta vrem sa ne targuim care poate mai mult si care nu.Sa escamotam constructii inexistente si sa cladim iluzii.Ar trebui sa ne completam nu sa fim identici.
Reciproc nu ne vom intelege , total, niciodata.Nimeni nu-si poate imagina cum e sa porti in tine si sa nasti o viata, asa cum nimeni nu-si poate imagina care e sentimentul aportului la acea viata si tot ce reprezinta asta.
Ne lovim de un perete pe care l-am cladit, probabil inconstient.Poate, vom sesiza ca in loc sa ne dam cu pumnul in piept si cu capul de pereti ,exista o punte de comunicare.In secolul comunicarii, putem si sa comunicam!Nu , nu ritualul asta plat de a spune banalitati si chestii neansemnate.Sa comunicam ,realmente sa spunem ce simtim, cu adevarat, ce dorim;daca ne conformam putinului sau cui se gaseste sa nu ne surprinda ca ne doare.Nu stim ce vrem si acceptam comunul.Renuntam la adevar pentru certitudinile care ne convin.
Sa incercam sa facem cunostinta cu dorintele noastre, cele mai adanci.Poate cineva ne va strivi si umili vazindu-ne atat de fragili si sinceri, dar cu siguranta va va exista cineva care sa se adape si sa-si doreasca ce ai tu,ca individ unic, de oferit.
Asa cum spun cei batrani, uitati, abandonati, eu imi doresc sa fiu liana ce se impleste, ce traeste imbratisand, cu viata ei , stejarul.Trebuie sa existe stejarul meu care-si doreste sa fie iubit si imbracat de o liana ,ca mine.Acesta e un motiv,unul prioritar ,de a te revarsa in viata...
Ce sens au toate treptele pe care le urci , le eviti , sau le invingi daca la final n-ai cu cine sa imparti infragerea sau succesul.Au fost putini cei ce s-au consacrat in sufletul si mintile majoritatii.Consacrarea individuala incepe si se termina cu “aceea” iubire, care deja prinde margini de mit.Daca nu credem, daca nu o filtram prin sangele nevazut care ne creste oameni, logic ca i-am conferit statutul de basm.Nu, nu e un cliseu repetabilitatea nu are consistenta in acest caz.Nu exista senzatie, sentiment, traire -mediocra sau inaltatoare- pe care altii sa n-o fi avut-o,insa acum ne ocupam , cu predilectie, in a subtia realitatea care se compune mereu din trecut prezent si vizualizarea viitorului.
Puerilitati?! Atunci imi doresc sa raman asa de copil;oamenii mari ma inspaimanta, pragmatismul lor n-are firesc si nici savoare.
Dar, unde cresc stejarii?!Sa ma pot sadi la radacina lui, sa-i simt pulsul, sa-l invat pederost...