poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-26 | |
" Sa nu preacurvesti! " Exod 20, 14
E imposibil sa nu... Cand te bantuie chipurile atator femei ce vin de oriunde, din melancolie, din prezent sau din viitorul daruit Ideii, aceasta porunca nu poate numi decat un fapt aburd. Da, ne place absurdul, dar nu atat de mult ca prezentele feminine din invelisul nostru rontait cu atat grija de dintii imensi, albi. Prin urmare, e imposibil sa nu... " Afara din om nu exista nimic care, intrand in el, sa-l poata spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurca." Marcu 7, 15 Exista un timp, admirabil prin naivitatea sa, cand oamenii se jucau cu Mizeria. Era si frumos, deopotriva, sa te manjesti si sa te albesti apoi cantand. Duceai o jertfa, te spalai de nu-stiu-cate-ori nu-stiu-cate-zile si asteptai, frematand, urmatoarea "pasa" cand profetul va fi sa te umple de carne. La fel si cu femeile prin bratele carora treceai. "Mormanele de maruntaie"- Rimbaud- erau framantate asa cum framanta copii un chip interesant, un Obiect- Mizerie dragut si obsedant. Cunosteai una si-apoi o schimbai. Si cate sunt! Cum sa nu...? Toate astea s-au dus. Nu sunt femeile acelea care au capatat un singur chip, nu iubirea "se da" acum absoluta, cerand o singura persoana jertfa Ideii unice, ci acel Unu esti acum tu. Vremea cand framantai carnea mai multor Obiecte- nu ca as fi misogin, dar imi pare ca femeile au ceva straniu, infiorator si inuman- a trecut. Cel care manjeste acum esti tu insuti, cel singur. Cel care spurca acum esti tu insuti, singur, Omul- Unica- Mizerie si felul trist de-a te accepta asa. "Totul este desertaciune", spune Acesta. Totul este Unu, prin Mizeria care il incheaga. Omul- Unica- Mizerie s-a inchis, femeile cu care se juca odata au disparut, tipand ca vrajitoarele fericirii. Femeia nu mai este pura si dezinteresata joaca, ci necesitate, nevoia de-a ne aduca aminte ce porcarie suntem inchizand Totul intr-o unica, sferica, imensa si grea relatie de iubire. Si face asta la fel de frumoasa fiind ca odinioara. Noi suntem doar ordinari. Iar acel "sa nu preacurvesti" nu mai denota un fapt absurd, ci o profetie sau un blestem. Totuna.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate